Dezlănțuirile securiciului literar Constantin Arcu iau forme din ce în ce mai ritmate, care nu reușesc să-i miște epoleții de portar la ușa Căimăcăniei: apelul la grupul de susținere, în știuta stilistică bolșevică, readuce în prim plan soluții și atitudini etice binecunoscute, parcă furate din filmele sovietice staliniste. O astfel de „capodoperă” o scriu, pe blog, Arcu și Alex Ștefănescu, reamintindu-mi de marea diferență care există între fiul, Alex Ștefănescu, ce se crede un fel de Ayatollah de cartier literar bucureștean, și tatăl, distinsul Alexandru Ștefănescu (un fin și decent publicist și autor  sucevean, economist, cu care am avut o amiciție literară specială și exemplară în tinerețe – mărturie, câteva scrisori și evocări în arhiva personală -, pe când colaboram cu același ziar la care și domnia sa își publica unele texte: și de la acest ziar am fost gonită, în epocă, și cu aceeași ură cu care aveam să fiu gratulată și la Bucovina Literară și la Bibliotecă – locașurile ce fuseseră până recent dominionul PCR absolut – , iar limojarea mea de la micuțul ziar local fusese inițiată chiar de bolșevica Doina Cernica, femeia de aur a propagandei și a literaturii comuniste din Bucovina lui Alex Ștefănescu. Sunt memorabile, în acest sens, pupinele ei texte de adorare ceaușistă,  articolele ei de laudă la adresa minerilor aduși de Ion Iliescu în București, encomiasmele cu care însoțea figurile ceaușismului, ura proletară cu care înfiera intelectualii publici sau personalitățile autentic democrate, textele inimoase prin care a susținut, ca angajată plătită a Propagandei PCR, ceaușismul cel mai acerb în Suceava și Bucovina și a validat regimul rusofil criminal al lui Ion Iliescu. O simplă răsfoire a colecțiilor Zori Noi și Crai Nou scoate la lumină toate aceste perle de cultură ceaușistă și neostalinistă, marca privighetorii Doina Cernica. Harnica torționară a libertății e o pasăre măiastră, cum bine spune amicul ei Alex Ștefănescu, e, anume, o talentată ciripitoare).

 

http://arcublog.wordpress.com/2012/01/19/atitudine-impotriva-impostoarei-angela-furtuna/#more-551

Ei, da, reacțiile la adevărurile devoalate pentru prima dată, anume în articolele precedente produc, iată, nervi. Acestei grupări neostaliniste i se pune pentru prima dată oglinda în față, public, la 22 de ani de la căderea dictaturii, după prelungirea neîncetată a mandatului ei terorist, cu complicitatea tuturor puterilor politice care au succedat în Bucovina. Ajunge!

https://angela2008furtuna.wordpress.com/2012/01/18/constantin-arcu-tortionarul-gasca-si-adeziunile-neostaliniste-ii/

 

https://angela2008furtuna.wordpress.com/2012/01/15/constantin-arcu-tortionarul-neostalinist-reteaua-si-atacul-la-democratie-i/

Lasă un comentariu