Rezultatele ediţiei a 3-a a premiilor presei româneşti nord americane
PREMIUL I – SECŢIUNEA CULTURĂ: ANGELA FURTUNĂ – I – în revista Romanian Times – cu articolul „Monica Lovinescu, sau despre darul şi naşterea discernământului în faţa gândirii totalitare”
1 Decembrie, 2013- Chicago, IL– Asociaţia Jurnaliştilor Români din Statele Unite şi Canada (NARPA) are plăcerea de a anunţa rezultatele ediţiei a 3-a a premiilor presei româneşti nord americane. Concursul a avut drept scop: încurajarea şi stimularea producţiei jurnalistice din diaspora nord-americană. În concurs au intrat 24 de materiale, trimise de publicaţii româneşti din America şi Canada, la următoarele secţiuni: REPORTAJ, INTERVIU, EDITORIAL şi CULTURĂ.
Comisia, formată din Daniele ŞOROŞ – Romanian Global News – Preşedinte juriu, Vlad Teodorescu – Evenimentul zilei – Vice preşedinte juriu, Augusta Dordai – Radio Transilvania şi Dan Boanţă – Amro News după centralizarea datelor cu evaluările materialelor media înscrise la concurs, a deliberat următorul clasament:
Reportaj
Mădălina Corbeanu – I (9.16) Acasa Media – Gabi Szabo – o comoară preţioasă a României sau viaţa ca o cursă continuă
Simona Botezan – II (8.98) Miorita USA –Ofiţerul American Tudorel Caliga a defilat în escorta preşedintelui Obama
Cristina Sofronie, Răzvan Dupleac – III (8.88) ZigZag Român-Canadian –Spuneţi NU hotărât VIOLENŢEI! :Cazul Simona Tibu, românca bătuăa de un politişt din Alberta
Interviu
Viorel Vintilă I (9.47) Gândacul de Colorado –Filmmakerul de origine română, Alex Rotaru,a cucerit fortăreaţa numită Hollywood
Virgil Raţiu şi Corneliu Florea – II (9.27) Jurnal Liber – Interviu cu ÎPS IOAN SELEJAN, Arhiepiscop al Episcopiei Covasnei şi Harghita
Octavian Curpaş – III(8.93) Mioriţa USA –Arizona
Cultură
Angela Furtună – I (8.99) Romanian Times – Monica Lovinescu, sau despre darul şi naşterea discernământului în faţa gândirii totalitare
Laetiţia Militaru – II (8.93) ZigZag Roman-Canadian –La 99 de ani,
Nicolae Mateescu-Matte şi “secolul în care visele se împlinesc”
Doina Popa – III (8.68) Curentul Internaţional – “Un generos periplu literar prin comunitătile românilor din America”
Editorial
Mihai Manolache – I (9.04) Acasa Media –Viaţa unui comis-voiajor
Octavian Curpaş – II (8.85) Miorita USA –Mituri americane : “Cine vrea să facă rost de armă, tot face rost”
Viorel Vintilă – III (8.66) Gândacul de Colorado –Proxenetismul politic
Premiile vor consta în diplome, trofee şi alte forme de retribuţie sau recunoaştere.
–––––––––––––––––––––––––
ARTICOLUL CĂŞTIGĂTOR:
Angela Furtună – Articol publicat în revista Romanian Times, Anul XIII, No. 275, 2013, p.9, la rubrica Meditaţii est-etice
MONICA LOVINESCU, SAU DESPRE DARUL ŞI NAŞTEREA DISCERNĂMÂNTULUI ÎN FAŢA GÂNDIRII TOTALITARE
…la 19 noiembrie, ar fi împlinit 89 de ani…
Moto: “În toate apologiile retrospective ale comunismului regăsim apelul la afectivitatea care ar scuza cele mai mari fărădelegi” (Jean-François Revel)
În jurul marilor teme culturale şi existenţiale ce se întrepătrund în conştiinţa intelectualei livreşti care era Monica Lovinescu la vârsta tinereţei şi a debutului existenţei din exilul parizian, paradigma morţii şi a sinuciderii potenţează trăiri afective intense; e, pentru suflet, pretextul de a renaşte din propria cenuşă precum Pasărea Phoenix – dar, în acelaşi timp, e o avanscenă a identificării şi a autocreaţiei prin avatarurile structurilor temperamentale, cognitive şi reactive, recognoscibile şi asumate de scriitoare: „mi-am dat seama, în faţa acestui vid, că de fapt nu agnostică sunt, ci jansenistă, dintre cei cărora graţia le fusese refuzată”. Pentru prima dată, autoarea face mărturisirea că la mijloc a fost un act tranşant cu propriul ei stil de gândire, că a existat o decizie foarte personală, cu rol terapeutic, luată la limita de suportabilitate a suferinţei imense pe care o trăise până atunci, căci conştientizase în sfârşit originile răului care o măcinase sufleteşte. Amputarea liniilor de forţă ale traseului existenţial este o soluţie de sacrificiu.. Pierduse într-un timp scurt cei trei piloni ai libertăţii: pe tata, ţara de origine şi pe mama (rămasă ostatică în ţara pierdută, şi aflată acum sub ocupaţie bolşevică). Singură de acum, în faţa unei lumi formată numai din pământ şi din cer – construită doar din tărâmul fără graniţe al exilului, ca lume imponderabilă şi fără piloni de susţinere –, copleşită de povara de a fi doar prin ea însăşi ceea ce fusese menită a fi, dar încă nu putuse cuprinde, Monica are intuiţia să renunţe la bocet, la auto-compătimire, la scâncetul interior al fiinţei speriate, „suprimând din Jurnal orice accent de jelanie”. Din slăbiciunile omului expus reimplantării într-un mediu de cultură străin, deşi nu tocmai necunoscut – căci asimilat prin educaţie –, Monica Lovinescu se va reinventa, după legi noi, care o opuneau sieşi pe sine. Plus d’états d’âme, ça suffit, va nota autoarea, când în româneşte, când în franţuzeşte, decizând să o rupă cu „sufletul” prohodit, să fie discretă, să elimine oglinzile şi revoltele. Monica Lovinescu avea să-şi prescrie singură reţeta psihologică a supravieţuitoarei, căreia îi va adăuga mai târziu, drept corolar, componenta etică. Maturizarea mea: îndepărtarea de mine, va spune, cu tenacitate, scrâşnind din dinţi. Prin urmare, va alege obiectivarea, estomparea introspecţiilor sterile, eliminarea autocontemplaţiei şi a dispoziţiilor narcisice. Până la urmă, este vorba, de fapt, despre un lung exerciţiu de iertare de sine, de acceptare a mutaţiilor care îi bulversaseră viaţa prin caracterul lor de forţă – politic şi de atitudine –, de deprindere a strategiilor de dezvoltare personală şi chiar de autodepăşire morală, prin ridicarea permanentă a pragului de sensibilitate şi prin adecvarea mecanismelor de apărare. În fond, sentimentele pe care le învingea acum, la maturitatea ce începea abrupt şi nemilos, făceau parte din gama trăirilor decisive: sentimentul de copil orfan, sentimentul de culpabilitate al supravieţuitorului, sentimentul de alungare al exilatului, precum şi sentimentul de ireversibilitate a timpului trăirii. Figurau, evident, printre compulsiile adaptative ale Monicăi Lovinescu, şi trăirile metafizice, ca la Louis Vincent Thomas[1] ; în faţa morţii – asimilată cu Marea Necunoscută –, expirul devine astfel o formă a non-cunoaşterii, fiind neesenţială, având ordin taxinomic de proces, dar numai muritul putând fi perceput de conştiinţă. Or, tocmai la acest murit avusese acces autoarea în ruminaţiile sale încredinţate Jurnalului. Iar acest acces se făcea de pe poziţiile tuturor speciilor de extrapolări, plecând de la angoasele colective, nu numai personale, tipice pentru civilizaţia europeană.
Pe de altă parte, atmosfera de teroare răspândită în Europa de stalinism şi ulterior de efectele bolşevizării Estului a marcat-o pe Monica Lovinescu, la fel cum a marcat puternic pe exilaţii români răspândiţi în toată lumea şi mai ales dintre cei care erau la curent cu fenomenul represiunii culturale şi politice din Gulag, extins şi asupra României, ţara lor ocupată. Chiar dacă cifrele exacte privind situaţia din România au întârziat să apară (iar evaluările încă nu vorbesc nici la data actuală prin cifre şi nume concrete, decât sporadic), începuse să fie cunoscută situaţia scriitorilor din Uniunea Sovietică[2], invocată şi de Angelo Mitchievici în recentul tratat asupra scriitorilor români şi francezi faţă cu Uniunea Sovietică[3]: „În anii 1950 a rezultat că din 700 de scriitori reuniţi la primul congres al Uniunii Scriitorilor Sovietici din 1934 numai 50 au supravieţuit pentru a-l vedea şi pe cel de-al doilea, în 1954.” Marea literatură rusă şi sovietică e traversată, sub totalitarismul roşu, de un val de tragedii, de sinucideri în cascadă ale marilor scriitori, sub presiunea lipsei de libertate, sub apăsarea persecuţiilor şi a cenzurii, prin inducţia distructivă a invitaţiei la autodistrugere provocată de schingiuirea conştiinţei şi de viaţa sub permanenta ameninţare sau suprimare, în condiţiile supliciilor de formare a utopiei omului nou, proiect ideologic anti-uman şi criminal. Despre toate aceste orori, Monica Lovinescu începe să afle veşti, disparate dar sigure, încă de la începutul exilului parizian, ceea ce îi permite să înţeleagă rapid faptul că modelul teribil impus conştiinţelor libere de către nomenclatura societăţii totalitare comuniste care cuprinsese şi România e unul apocaliptic[4]: „Esenin se sinucide în 1921, Maiakovski în 1930, marele poet gruzin Iaşvili se sinucide în 1937 „ca urmare a arestării altor personalităţi literare gruzine, în special a prietenului şi egalului său, poetul Tiţian Tabidze”[5] ”. Maria Ţvetaeva se sinucide la Ielaburg, pe 31 august 1941, „soţul fiind împuşcat iar fiica deportată în Gulag, unde a stat 16 ani, Fadeev în 1956. Cei care nu se sinucid sunt deportaţi şi mor în Gulag, precum Panteleimon Romanov, Mihail Kolţov, S. Tretiakov, Pavel Vasiliev, Osip Mandelştam, Isaak Babel. În 1938 are loc lichidarea teatrului Meyerhold, Vselvod Meyerhold este arestat şi împuşcat la data de 2 februarie 1940[6] ”, după ce fusese torturat. În epocă, la Moscova aveau loc adevărate epurări de o sălbăticie greu de conceput de către lumea civilizată, iar cauza o reprezentau ideile pe care elitele culturale, intelectuale şi artistice ale URSS le opuneau dictaturii staliniste[7] : „aceşti scriitori nu reprezentau interfaţa potrivită pentru literatura sovietică şi nici un scriitor român nu se întreabă în relatările sale de călătorie de ce nu i-a văzut, de ce tocmai aceste personalităţi, referindu-ne la cele de o notorietate internaţională, nu reprezentau reperele semnificative în contactele stabilite cu lumea literară sovietică”. Scriitorii ruşi din epocă deveneau martorii Apocalipsei, fiind marcaţi de amprenta indelebilă a terorii revoluţionare[8]. Monica Lovinescu a trăit în plină epocă a contestării şi a revoltării Estului împotriva totalitarismului sovietic, în timp ce România a fugit din calea acţiunii pentru libertatea conştiinţei şi a creaţiei[9]: „la noi, se lucra cu migală la cuvânt, se încerca saltul în contemporaneitate nu prin tematică, ci prin forme. Din zbuciumul intelighenţiei răsăritene se năştea o contestare radicală. Şi doar câteva opere de valoare universală prin simbol mai mult decât prin şlefuire de imagini. Soljeniţîn, Pasternak, kafkaismul integrat în universul comunist de către Tibor Dery, umorul negru al lui Mrozek, interminabila procesiune de îndoieli la un Andreievski. În acest timp, la noi, nicio operă cu astfel de dimensiuni deoarece marile accente nu se obţin prin ignorarea unei obsesii. Şi cine poate tăgădui că noaptea adâncă a stalinismului reprezintă obsesia majoră atunci când te întrebi asupra condiţiei omeneşti şi te înfiori de treptele pe care a coborât în acest miez întârziat de secol. Nici o operă majoră deci. În schimb generalizarea talentului. Pluralul acesta înlocuind singularul reprezintă originalitatea cazului românesc. În uitarea astfel pogorâtă peste trecut, morţii mor a doua oară”.
Aceasta era realitatea care ajungea, după un deceniu, la Monica Lovinescu şi la ceilalţi exilaţi români din Occident, dar care nu răzbătea şi în Bucureştiul acelor ani, datorită faptului că România se găsea deja, la rândul ei, sub dictatura Moscovei, PCUS, PMR (PCR) şi a comisarilor sovietici, iar elitele româneşti – cele care ar fi putut avea discurs critic şi analitic – înfundau deja puşcăriile anilor obsedantului deceniu. Dominanta psihologică a conştiinţelor libere era amprentată, tocmai de aceea, dincoace sau dincolo de Cortina de Fier, de perspectiva morţii prin represiune sau a sinuciderii logice. Cauza rezidă în autismul puterilor comuniste, în lipsa de toleranţă a statului totalitar faţă de expresia liberă a conştiinţei, precum şi în refuzul de a promova omul real, cu toate formele sale de manifestare.
Angela FURTUNĂ
13 noiembrie 2012
http://www.infoo.ro/romaniantimes/275/#/9/zoomed
(Fragment din vol. I al operei mele intitulate Monica Lovinescu. Est-etica. Geneze, Editura Vinea, Bucureşti, 2012, volum aflat în curs de apariţie la data apariţiei articolului, dar acum deja aflat pe piaţa de carte)
[1] Thomas, Louis Vincent, La mort aujourd’hui, Editions du Titre, Paris, p. 13.
[2] Conquest, Robert, Marea teroare. O reevaluare, Traducere din engleză de Marilena Dumitrescu, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998; p. 359.
[3] Mitchievici, Angelo, Umbrele Paradisului. Scriitori români şi francezi în Uniunea Sovietică, Editura Humanitas, Bucureşti, pp.474-477.
[4] Ibid. p. 475.
[5] Conquest, Robert, Marea teroare. O reevaluare, Traducere din engleză de Marilena Dumitrescu, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998; p. 364.
[6] Mitchievici, Angelo, Umbrele Paradisului. Scriitori români şi francezi în Uniunea Sovietică, Editura Humanitas, Bucureşti, p. 475.
[7] Ibid. pp. 475-476.
[8] Ibid. pp.117.
[9] Lovinescu, Monica, Unde scurte, Editura Humanitas, Bucureşti, 1990, p. 10;
ANGELA FURTUNA WORDPRESS - Blog 