Conferinţa UN CARAGIALE, AZI, conf. univ.dr. Aurel BUZINCU, CENTENAR CARAGIALE, la CONFERINŢELE BIBLIOTECII serie nouă

 

Biblioteca Bucovinei a deschis pe 30 ianuarie 2012, chiar de ziua de naştere a lui Nenea Iancu, ANUL CENTENAR CARAGIALE. prin Conferinţa UN CARAGIALE, AZI, susţinută de conf.univ.dr. AUREL BUZINCU, un exeget rafinat al operei caragialiene, autor al trei volume dedicate Magistrului Dramaturgiei Româneşti. La conferinţă au participat peste 200 de elevi, studenţi, profesori şi oameni de cultură.
Cu această ocazie a fost relansat, la Biblioteca Bucovinei, şi Programul CONFERINŢELE BIBLIOTECII, iniţiat cu ocazia Zilei Europei 2006, în vederea integrării în UE, de scriitoarea Angela Furtună, cu scopul dezvoltării dialogului dintre intelectuali şi CETATE, sub genericul BUCOVINA – UN BRAND AL ROMÂNIEI PENTRU UNIUNEA EUROPEANĂ. De-a lungul timpului, la acest program au fost invitaţi şi au conferenţiat, între alţii, prof.univ.dr. Vasile Dospinescu, prof.univ.dr. Sanda Maria Ardeleanu, prof.univ.dr. Ştefan Băişanu, prof.univ.dr. Mariana Boca, prof.univ.dr. Mihai Iacobescu, prof.univ.dr. Elena Prus (Chişinău), prof.univ.dr. Sabina Fînaru, Jean Yves Conrad (Paris), Ilena Lescaut (Paris), Cezar Secrieru (Chişinău), Preot Paroh Mandalian Azad, prof. Tania Grimberg, prof.univ.dr. Mircea A. Diaconu, Emil Ursu, prof. Mihai George Sîrbu, dr. Cecilia Popescu Latiş, prof. univ.dr. Vasile Demciuc, Noel Giamarchi (Paris) etc.

Angela FURTUNĂ

PR PROGRAM CONFERINŢELE BIBLIOTECII “BUCOVINA- UN BRAND AL ROMANIEI PENTRU UNIUNEA EUROPEANA”

PR PROGRAM CENTENAR I.L. CARAGIALE