FAMIGLIA DE INFRACTORI DE LA SUCEAVA: VASILE ILIE, VALERIANA ILIE, ANDRONIC DORIN

1. Când VASILE ILIE rămâne la cârma Consiliului Judeţean Suceava, LUPUL E PAZNIC LA OI

Suceava nu este în stare de asediu, cum ar dori tradiţionalii vecinii pricinaşi ai României, dar nici pe mâini bune nu e, din când în când. Pentru că, atunci când Preşedintele Consiliului Judeţean, domnul Gheorghe Flutur, e plecat cu treburi la Bucureşti, instituţia Consiliului Judeţean rămâne pe mâinile unui infractor: Vasile ILIE.  Situaţia e îngrijorătoare, mai ales că de la penalul Vasile ILIE pleacă fire dirijiste, neostaliniste şi diversioniste ale unor centre de putere ocultă şi antidemocratică, ce subminează de ani de zile statul de drept.Iar Vasile ILIE visează să ajungă în Parlamentul României, cât de repede. Încă un infractor aşa de sus? Năstase sau Boldea nu ne ajung? Iar dacă Parlamentul României va fi redus, să intre în el tot cei stricaţi, iar nu politicienii buni şi virtuoşi?

În timp ce presa locală, intimidată de presiuni, cumpărată de canalii sau redusă la tăcere de interese şi de laşitatea propriilor jurnalişti, TACE ŞI CONSIMTE, REFUZÂND SĂ DEZVOLTE VREODATĂ CAZURI SERIOASE CUM ESTE CAZUL VASILE ILIE, ne facem datoria civică să semnalăm periodic – CU DATE, FAPTE, FOTOCOPII ŞI MĂRTURII – pericolul pe  care îl reprezintă pentru societate şi pentru statul de drept personaje politice care au pactizat cu Mafia şi chiar o cunduc, cum sunt, de ani buni la Suceava, VASILE ILIE, VALERIANA ILIE, ANDRONIC DORIN, MANDICI VASILE, URSARESCU IOAN, CURCA AUREL ET CO.

Mesajul este:

AJUNGE!

AFARĂ CU VASILE ILIE ŞI CEI ASEMENEA LUI, DE LA TOATE PARTIDELE, CÂT ÎNCĂ SOARTA ŢĂRII DEPINDE DE VOTUL CETĂŢENILOR!

SUCEAVA ARE NEVOIE DE OAMENI CURAŢI ÎN POLITICA LOCALĂ, CA ŞI ÎN PARLAMENT, NU DE INFRACTORI DE TIPUL VASILE ILIE!

Detaliile Cazului VASILE ILIE  figurează în DOSARUL de PRESĂ de mai jos, deschis de mine începând din 16 septembrie 2011 pe blogul meu şi în presa internaţională (cert este că actele dosarului – care se găseşte în Arhiva Parchetului de la Curtea de Apel Suceava – arată clar că, în calitate de Preşedinte al PD şi demnitar cu rang înalt în administraţie în anii 90, VASILE ILIE şi-a folosit relaţiile de putere şi justiţie -MANDICI VASILE, CURCĂ AUREL, URSĂRESCU ION – precum şi soţia magistrat VALERIANA ILIE, în ciuda tuturor conflictelor de interese, pentru a elibera şi spăla un coleg de partid arestat, prieten intim şi jurist al PD, ANDRONIC DORIN – pentru comiterea de către acesta, în formă continuată şi calificată, a infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave – iar apoi, după ce Valeriana Ilie a dat în speţă verdictul de Achitare,  VASIlE ILIE l-a impus pe infractorul ANDRONIC, ce continua să fie cercetat şi judecat în stare de libertate, drept candidat, primul pe lista PD Suceava pentru Camera Deputaţilor. La mijloc se află sume mari de bani, bunuri şi interese politice şi de afaceri, de tip Mafia). Cercetează mai jos Dosarul de presă:

https://angela2008furtuna.wordpress.com/2012/02/29/cine-taie-si-spanzura-in-politica-si-administratie-la-suceava-cazul-vasile-ilie-abuz-de-putere-coruptie-favorizarea-infractorului-asociere-in-vederea-comiterii-de-fapte-penale/

O ROMÂNIE CURATĂ NU SE CLĂDEŞTE CU HOTĂRÂRI JUDECĂTOREŞTI DATE DE MAGISTRAŢI CORUPŢI, CARE SPALĂ LA COMANDĂ INFRACTORII CE AU DISTRUS ROMÂNIA, CI CU OAMENI AUTENTIC CURAŢI, DESPRE CARE COMUNITATEA POATE MĂRTURISI ÎN MAJORITATE PROBITATEA ŞI ONORABILITATEA.

VASILE ILIE ŞI VALERIANA ILIE SUNT BARONI LOCALI CARE ŞI-AU CONSTRUIT BUNĂSTAREA DEOPOTRIVĂ PE FRAUDĂ, ŞI PE CADAVRE

În zilele noastre, infractorii din aparatul nomenclaturist transpartinic ce au comis fapte de corupţie, prin conflicte de interese, abuz de putere, trafic de influenţă, favorizarea infractorului, înşelăciuni şi escrocherii, deturnări şi varii tertipuri de fraude în dauna statului şi a proprietăţii, sunt arestaţi, anchetaţi, judecaţi, condamnaţi: sunt cunoscute cazurile Adrian Năstase, încă din 2009, Mihail Boldea, Dan Pasat, Constantin Nicolescu, Cătălin Voicu, Sorin Ovidiu Vântu, Nati Meir, Virgil Pop şi atâţia alţii. Dar unii dintre aceşti infractori ce au pus mâna pe România se fofilează mult şi bine, supravieţuiesc în provincie printre alţi baroni locali, aduc mulţi bani la partide care fac apoi zid de apărare (prin intermediul clientelei din instituţii, justiţie, administraţie, propagandă, presa coruptă  şi oamenii de cultură de faţadă) în jurul sponsorului mafiot şi îşi apără trântorul de braţul legii sau de rigoarea etică şi civică. La vremea când au comis infracţiunile, care au rămas totuşi consemnate în acte şi declaraţii, în cronologia evenimentelor, Vasile Ilie, Valeriana Ilie şi Andronic Dorin et Co au scăpat de gura presei (pe plan local, ei au o presă vândută, pe care nu au încetat să o cumpere prin pârghiile mafiote ale Puterii, oricare a fost aceea, iar presa de la Iaşi şi Bucureşti a fost repede dezamorsată, cu toate că PRO TV începuse ca şi TVR o anchetă, pe vremuri, ÎN ANII 90, la sesizarea mea şi a organului de anchetă anticorupţie înfiinţat la finele anilor 90 pe lângă Consiliul Judeţean, ca primă iniţiativă anticorupţie din evoluţia statului de drept român din preaderarea la UE). La fel, actele penale ale acelora, deși consemnate faptic, au rămas nesancţionate de lege, prin tragere de timp şi muşamalizare, ajutate de lanţul reţelei de crimă organizată gestionat de ei în Justiţie (Mandici Vasile, Curca Aurel, Ursarescu Ioan, Arcu I. V . et multi altii), Poliţie (col. Tauciuc), Servicii(va veni vremea când vom da şi aceste nume, nicio grijă) şi Media (mulţi jurnalişti de la presa roşie vecini de cartier, de afaceri şi de bloc cu Andronic, iar alţii constanţi prieteni). Au tras de timp şi au reuşit să lichideze cinci dintre victime, iar numai câteva mai supravieţuim, dar împovăraţi de o presiune fără egal, presiunea Mafiei acestor nelegiuiți, ce se întinde din administrație și Justiție și până în Universitate sau asociațiile scriitorilor.

Cauzele acestui fenomen se ştiu, şi sunt recunoscute public chiar de oameni din aparatul instituţional al Parchetului şi Justiţiei:

http://www.adevarul.ro/opinii_la_zi/codruta_kovesi_csm_magistrati_corupti_editorial_malin_bot_0_599340146.html

http://www.adevarul.ro/actualitate/Codruta_Kovesi-procurorul_general_al_Romaniei_-De_ce_scapa_mereu_bogatii-_Raspunsul_il_gasiti_la_instante_0_598740466.html#

Citez Procurorul General al României, Codruţa Kovesi, despre cauzele corupţiei din Justiţie: magistraţii vânduţi şi hrăpăreţi:

„Adevărul”: De ce scapă oamenii cu bani de închisoare? Sunt foarte multe cauze complexe în care sunt vizaţi politicieni sau oameni de afaceri, care trenează de ani buni pe rolul instanţelor. Greşesc procurorii?

Laura Codruţa Kovesi: Cred că această întrebare nu trebuie să o adresaţi Ministerului Public. Aceeaşi întrebare mi-o pun şi eu. Când este vorba despre un furt simplu, despre o persoană necunoscută sau despre o faptă de mică corupţie se dau soluţii definitive în trei luni de la flagrant. Sunt foarte multe soluţii. Poate 70% din soluţiile date de instanţe anul trecut pe cauze de mică corupţie. Şi aceeaşi întrebare mi-o pun şi eu. Sunt cauze complexe în care soluţia nu poate fi dată în trei luni, dar poate fi dată în şase luni, în opt luni. Să ştiu şi eu: a greşit procurorul? Dar răspunsul trebuie să îl găsiţi la instanţă. Şi se invocă probleme legislative, probleme de resursă umană, dar asta trebuie să fie preocuparea CSM.

Instituţia Dreptului în România funcţionează, însă, după legile dure ale Mafiei, prin Înaltă corupţie de partid, administrativă, juridică şi de stat. Cazul cel mai concret e TRIADA analizată de noi în cazul ILIE:

-1. INFRACTOR: ANDRONIC DORIN

-2. POLITICIAN LA VÂRFUL PUTERII: VASILE ILIE

-3. MAGISTRATUL CORUPT: VALERIANA ILIE, CURCĂ AUREL, MANDICI VASILE, URSĂRESCU IOAN ETC.

Vasile Ilie - Monstrul politic de la Suceava 1

În România, nu toate cazurile pot fi soluţionate de o Justiţie pe care sistematic şi UE o condamnă pentru corupţie, y compris preşedintele României, domnul Traian Băsescu, care a afirmat acum o jumătate de an că nicio altă justiţie a unui stat membru al UE nu a făcut atâta rău propriei ţări, cum e cazul celei româneşti. În mod sistematic și argumentat, doamna eurodeputat Monica Macovei a reconfirmat aceste constatări.

Deci, având în vedere malformaţiile grave ale Justiţiei Române şi abdicarea magistraţilor, într-o semnificativă majoritate, de la misiunea lor nobilă (şi cu consecinţa dezvoltării de reţele de crimă organizată, care spală infractori ca Andronic Dorin şi ca soţii Ilie şi care deturnează ideea de drept şi de justiţie din societatea noastră), a devenit o datorie patriotică a fiecărui cetăţean – care cunoaşte grave cazuri de corupţie sau a fost victima acestor monştrii ce au pus stăpânire pe stat – să nu contenească să denunţe aceste cazuri, pe cale paşnică şi în mod public, cu date şi fapte, pentru ca opinia publică să ştie cui dă votul şi pe cine trimite în Parlament. Nu există, la ora actuală, altă formă civilizată şi democratică, în acord cu libertatea de exprimare, pentru a ne apăra ţara de acest atac fără precedent dat asupra interesului naţional şi bugetului public de către reprezentanţii corupţi ai politicului românesc. De aceea, prin dreptul la libertate şi informare şi demascând faptele de corupţie pe care presa vândută sau Justiţia mafiotă nu vor să le sancţioneze conform legii, noi, cetăţenii, putem creea acest filtru etic şi civic prin care să sancţionăm ascensiunea la Putere, la infinit, a  criminalilor de tipul ANDRONIC sau ILIE, MANDICI etc.

Vasile ILIE doreşte să devină DEPUTAT. AŞADAR, E NEVOIE CA OPINIA PUBLICĂ SĂ ŞTIE CINE ESTE VASILE ILIE ŞI PENTRU CINE SE BATE, ÎNTOTDEAUNA ÎMPOTRIVA INTERESULUI NAȚIONAL.

UN ASTFEL DE DEPUTAT CA VASILE ILIE AR FI O RUŞINE: IAR DACĂ, ŞTIIND ACUM CÂTE FRĂDELEGI A COMIS VASILE ILIE, ELECTORATUL ŞI PARTIDUL TOTUŞI ÎL PROPULSEAZĂ, ATUNCI A LOR ESTE RESPOSNABILITATEA CĂ NU AU ACŢIONAT LA TIMP, DEŞI ACUM EI CUNOSC ADEVĂRUL DESPRE „CATINDAT”: O LEPRĂ PENALĂ

Dacă vreuna din faptele pentru care îi acuz public de atâta vreme pe Valeriana Ilie, Andronic Dorin, Vasile Ilie, Mandici Vasile, Ursărescu Ioan, Tauciuc şi acoliţii lor, şi care sunt consemnate în acte şi firul evenimentelor, ar fi neadevărată, aceştia ar fi avut dreptul de a nega, tot public, şi de a se dezvinovăţi. Dar se vede clar că niciunul din cei atât de mânjiţi nu poate să nege ceea ce este atât de evident: în lupta dintre pofta de bani şi de Putere, pe de o parte, şi respectul legilor şi al statului de drept, ei au ales ultima cale, devenind murdari, corupţi, trădând deontologia profesiei, comiţând fapte penale, dar nu din poziţia de particulari, ci din aceea de demnitari sau politicieni plătiţi din bani publici, asasinând ideea de dreptate şi scurtând viaţa unor oameni. Şi pe a mea.

2. Ce face LUPUL PAZNIC LA OI, VASILE ILIE, din cauză că propriul partid acceptă să sfideze bunul simţ şi să ofenseze electoratul sucevean. Dacă Vasile Ilie este considerat soluţia de imagine a PDL la Suceava, atunci România curată va fi pângărită de politicieni încă mult timp…Societatea civilă spune: Ajunge!

Aşadar, Suceava nu este în stare de asediu, cum ar dori tradiţionalii vecinii pricinaşi ai României, dar nici pe mâini bune nu e, din când în când. Pentru că, atunci când Preşedintele Consiliului Judeţean, domnul Gheorghe Flutur, e plecat cu treburi la Bucureşti, instituţia Consiliului Judeţean rămâne pe mâinile unui infractor: Vasile ILIE.

Lucrul s-a întâmplat consistent în luna martie, iar consecinţa a fost explozia de băi de mulţime pe care Monstrul Politic de la Suceava, Vasile  ILIE, le-a tot făcut în luna cadourilor de primăvară (care a debutat la Suceava cu mascarada Asociaţiei Zeva (o fi marca de hârtie politică igienică?) de decernare a Diplomelor Femei de Succesuri, după ce teritoriul fusese anume amenajat pentru  Ilie şi damful politic discriminator). El însuşi nu este decât un cadou pentru reţeaua de crimă organizată din justiţia cu comandă politică pe care o conduce de ani de zile la Suceava, şi din care fac parte: Andronic Dorin, Mandici Vasile, Curcă Aurel, Ursărescu Ioan, col. Tauciuc Vasile şi mulţi mulţi alţii…

Domnul Gheorghe Flutur este foarte des invocat public de infractorul politic Vasile Ilie (mă întreb, oare cine, dintre ei , e paravanul, de fapt?), Monstrul politic de la Suceava, ori de câte ori Președintele este plecat la București. În astfel de situații, Vasile Ilie – un fel de mafiot Boldea, nesancționat la timp de forța legii, și tocmai de aceea rămas înfipt cu tupeu în corpusul public – obișnuiește să declare: Președintele Gheorghe Flutur m-a însărcinat să prezidez, în locul domniei sale, ceremonia cutare sau evenimentul cutărică.  Iar atunci când nu îi ține locul domnului Flutur, Ilie se ține scai de toate suitele interne sau externe, care sunt și mediatizate copios, pe deasupra. E dreptul inclus în funcția deținută de Vasile Ilie, se spune. Numai că ceea ce se omite să se spună este că persoanele care se dovedesc nedemne de o funcţie trebuie sancţionate conform legilor și nevoii de credibilitate, prin atitudinea celor ce i-au învestit, câtă vreme funcţiile sunt politice în statul român. Dar, pe de altă parte, în ultima vreme, PDL a tot aflat despre marile fapte de corupție, conflicte de interese, abuz de putere, înșelăciune, falsuri, asociere în vederea comiterii de infracțiuni, favorizarea infractorului…prin care s-a ridicat în carieră Vasile Ilie, inclusiv despre rețeaua de crimă organizată condusă de el, soția Valeriana Ilie și acoliții din Justiție (între care juristul Andronic, procurorul Mandici, magistratul Curcă, avocatul Ursărescu, colonelul Tauciuc, magistrații trași la indigo cu tunul și cu Arcu etc, de la Suceava până la cel mai înalt nivel de la București).

Prima întrebare: de ce nu reacționează PDL, public, prin desolidarizare de acest infractor și asumându-și o atitudine în fața electoratului, privind totala inadecvare a personajului Vasile Ilie, de aici încolo, pentru viața politică și administrativă a unui stat de drept sănătos?

De ce tace, așadar, PDL?

Cum poate fi, partidul, disociat de crimele lui Vasile Ilie, ale Mafiei lui și ale soției sale, din moment ce le consfiinţeşte prin tăcere?

De ce Gheorghe Flutur se complace în această vecinătate umană penală, ba o mai și deleagă să-l reprezinte public atunci când domnia sa este plecat la București? Eu, bunăoară, nu aș mai accepta compania unui personaj, după ce aș afla lucruri dubioase și detalii care probează metodele sale infracționale, darămite să-i las pe mână conducerea unui județ în absența mea…

Oare cei ce se prefac azi că nu știu nimic și care aplică omerta realizează că toate documentele publicate de mine şi de celelalte victime ale acestui clan criminal vor rămâne în istorie şi vor pune amprenta pe întreaga formaţiune care îl susţine azi pe Vasile Ilie, şi care în niciun caz nu ne poate numi pe noi ca inamici, devreme ce suntem de fapt victimele unor abuzuri, fraude şi mistificări dovedite și comise de clanul Ilie?

Deci, prin declaraţiile sale publice prin care se burică de faptul că Gheorghe Flutur l-a lăsat la timona judeţului, Vasile Ilie se legitimează iar şi iar, în timp ce presa îl reconfirmă prin emisii de imagini în care Monstrul Politic apare pe post de vedetă, nu de impostor dus la zdup cu cătuşe. Așa s-a întâmplat și luni, 26 martie a.c.., când baia politruc-culturnică administrativ-politică de mulțime, cu ocazia celebrării unui scriitor local ce tocmai împlinise 75 de ani , a fost condusă tot de electricianul Vasile Ilie: „Îi țin locul domnului Gheorghe Flutur, plecat la București cu treabă„, a spus Monstrul, pe sub mustăţi, ascunzându-se din nou sub aripile lui Flutur, în timp ce înmâna o Diplomă de Excelență. Presa locală, din toate curțile partinice, venise în formație completă, la ordinele și serviciile lui Ilie (care a gestionat în mod abil de-a lungul timpului influența media și chestiunile de imagine, prin dirijare de fonduri și racolare de epoleți), cu un zel pe care nu l-am remarcat la multe evenimente culturale de talie europeană, ci numai conjunctural și deturnat (presa culturală, cu rare excepții, urmează, la români, destinul criticii literare și de artă actuale, devenită extremistă, coruptă și de gașcă, departe de bunacredință și de deontologia profesiei. Asta au reușit politicienii români să facă din presă: o armă letală ce funcționează numai la comanda lor. Ca și serviciile secrete, care primesc, culmea!, ordine de la Ilie et Co și de la Asociația Zeva, deci lupul și lupoaica sunt paznici la oi). Nelipsită la evenimentul cultural culturnic cu pricina(Nașul Ilie făcea jacuzzy și baie de mulțime, cu parfum de campanie electorală) era și ekipa de propagandă și contra-ideologie (care a trecut, de-a lungul anilor, de la nucleul de propagandă dură al lui Ceaușescu, Acatrinei și Mirza, direct la miezul de venin al lui Ilie și…bietul Flutur, care se va trezi cândva – prea târziu – total anihilat de aceste toxine emanate de neostaliniștii și oligarhii care îl strâng acum de gât chiar cu lanțul confecționat din negarea însăși doctrinei care  adusese partidului victoria în alegerile trecute); nu lipseau din jurul Monstrului nici corul de servicii, urechiști, zvoneri, răspândaci și traseiști cu ștate vechi. Toți, strâns uniți în jurul Căpeteniei mustăcioase (ce bine seamănă cu Hitler!, remarcase un copil), cu botul pe ciolan, mârâind la orice om care emană onestitate și bunăcredință și nu e mânjit precum această masă umană cancerizată și amorfă din punct de vedere civic și etic, care este Curtea Monstrului Ilie.

Da, VASILE ILIE, o repet aici, așa cum o fac necontenit, din luna septembrie 2011, pe blogul meu: am publicat încă din 16 septembrie 2011 actele care arată gravele fapte penale comise de Andronic Dorin, de dumneata, Vasile Ilie, și nevasta dumitale, judecătoarea Valeriana Ilie (ceea ce ați făcut se cheamă că ați jefuit împreună oameni nevinovați și ați spălat infractorul Andronic, v-ați bucurat de averea altora, prin înșelăciune, apoi ați spălat infractorul și l-ați și impus primul pe listele PD pentru Parlamentul României, deci v-aţi bătut joc şi de ţara asta care vă plăteşte regeşte) și repet că dumneata nu ai ce să cauți în fruntea bucatelor administrative, politice sau culturale bugetivore ori de afaceri diplomatice  în România. Dumneata ești o rușine publică și un pericol pentru statul de drept, sfidând continuu evoluția normalității din România. Ai început acum 22 de ani să încerci să ieși din sărăcia ceaușistă cu o zgâlțâială de pseudo-revoluționar (poate a fost de fapt un atac de spasmofilie sau de epilepsie, tipic pentru personalitățile de acest tip), și ai ajuns să minți, să te prostituezi politic și să furi ca să ajungi șef și să te eternizezi prin corupție în fruntea instituțiilor bugetare, să favorizezi nişte clanuri care îţi cântă în strună pe banii statului român (deturnare, favoritisme) şi să prigoneşti bucovinenii, să încalci legile țării și să-ți scoți nevasta la  produs bani în Justiție (prin judecăți nejuste, prin aplicarea nedreaptă a codului penal, prin conflicte de interese, pentru care în țările civilizate meritați împreună pușcăria și ar trebui să plătiți daunele produse victimelor nevinovate), ți-ai așezat ca un pește nevasta în rând cu majoritatea prostituatelor și prostituaților, citește magistrați corupți, care au operat în această instituție a Justiției ce a distrus România și statul de drept, după cum mărturisesc toate instituţiile europene seriose de profil (martori sunt numeroși procurori, magistrați, ofițeri de informații, oameni de afaceri, care vorbesc din greu despre mizerabilismul și caracterul dumitale de criminal; la mărturiile lor se adaugă dosarele penale și actele conținute).

Și sub pulpana  de Naș al rețelelor de crimă organizată din justița cu comandă politică din România, din Înalta Corupție de Partid și de Stat…tot în luna martie:

Infractorul vasile ilie 6 martie 2012 cu oficiali englezi, Pe mâinile cui ai ajuns, Românie...

Vicepresedintele CJ Suceava, Vasile Ilie, i-a prezentat vice-ambasadorului Marii Britanii in Romania oportunitatile de investitii in judetul Suceava! Nu știm dacă Ambasada Marii Britanii a fost avertizată asupra pericolului de a lucra cu un tip dubios ca Ilie, care dirijează încălcarea legilor.

Presa lunii martie 2012 notează: „Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Vasile Ilie, s-a întâlnit marţi la Palatul Administrativ din Suceava cu viceambasadorul Marii Britanii în România, Esther Blythe, şi i-a prezentat oportunităţile de investiţii în judeţul Suceava.

Potrivit lui Vasile Ilie, viceambasadorul, care a condus delegaţia diplomatică a Ambasadei Marii Britanii, aflată în vizită la Suceava, a transmis mulţumiri preşedintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, pentru implicarea promptă în rezolvarea problemelor privind alimentarea cu apă la Fântâna Mare, unde activează şi Fundaţia Fara.

Amintim că CJ Suceava a alocat, la finele lunii noiembrie a anului trecut, 100.000 de lei pentru remedierea unei conducte de apă din comuna Fântâna Mare care a afectat alimentarea cu apă a locuitorilor, a unor firme şi a fermei Fundaţiei Fara, patronată de prinţul Charles al Marii Britanii.

Preşedintele CJ Suceava a mai precizat că viceambasadorul Marii Britanii în România a remarcat, totodată, progresul vizibil în ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurii şi locul fruntaş al judeţului Suceava în atragerea fondurilor europene.

“Domeniile de interes pentru delegaţia Ambasadei au fost cele referitoare la infrastructură, agricultură şi dezvoltare rurală, precum şi energia regenerabilă”, a arătat Vasile Ilie.

El a mai menţionat că la finalul întâlnirii de la Palatul Administrativ din municipiu, s-a convenit organizarea la Suceava a unor întâlniri cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din Marea Britanie şi derularea unor aplicaţii concrete de colaborare în turism, educaţie şi protecţie socială”.

Tot presa locală din luna martie notează cu pompă despre faptele publice ale lui Vasile Ilie…exemplu,  Jupanu’ nr. 10-544 din anul XI, 13-19 martie 2012, vede cu duioșie aparițiile publice ale lui Vasile Ilie, deşi tocmai Jupanu’ ar fi trebuit să-şi facă timp de Jupânul Ilie, mafiotul autentic, și de faptele sale penale. Jurnalismul sucevean nu vede nicio problemă în relația dubioasă dintre Capul rețelei de crimă organizată din Justiția cu comandă politică – Vasile Ilie și consoarta ex-judecătoare Valeriana Ilie – și multitudinea de funcții în comitete și comiții, de stat și politice, prin care un infractor reprezintă statul român la cel mai înalt nivel (cum este întâlnirea cu un ambasador). Desigur, se știe că jurnalismul din provincie este generos răsplătit de politicieni, mai ales în campania electorală, iar asta merge mână în mână cu corupția presei.

Vasile Ilie adulat de Jupanu, nr. 10 - 544 din anul x, 13 - 19 martie 2012

Infractorul Vasile Ilie adulat de Jupanu, nr. 10 - 544 din anul x, 13 - 19 martie 2012

Alte prezenţe iliesce notate în luna martie de presă: „Ministrul Dezvoltării a inaugurat Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică de la Suceava

La Suceava, a fost inaugurat, vineri, Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică. Imobilul este amplasat pe un teren situat între Hotelul „Bucovina” şi Biblioteca „I.G.Sbiera”. Centrul a fost realizat în baza unui proiect european în valoare de aproximativ 1,8 milioane de lei, iar la deschidere a fost prezent şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Cristian Petrescu. Acesta a spus că investiţia este una remarcabilă. Ministrul a menţionat că centrul de la Suceava este primul din reţeaua naţională de informare turistică, deşi a fost contractat al patrulea. Cristian Petrescu a mai spus că importantă este nu doar creşterea numărului de turişti, ci şi durata de şedere a acestora. La rîndul său, şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, a apreciat că noul centru reprezintă „borna de la kilometrul 0 al promovării turistice a Bucovinei” .”

Un alt articol local menţionează:

„Reuniunea semestrială de management instituţional martie 2012 Suceava”

CONSTATARE:

Așadar, PDL pare să nu fie deloc afectat de Dosarul de infractor al lui Vasile Ilie, de crimele comise de acesta în trecutul recent în complicitate cu soția Valeriana Ilie și cu infractorul Andronic Dorin, intim cu primii și jurist al PD, arestat și apoi spălat de toată rețeaua de crimă organizată condusă de Vasile Ilie și de procurorul Vasile Mandici, magistratul Aurel Curcă, avocatul Ioan Ursărescu, col. Victor Tauciuc și alte zeci de magistrați (buni la tras cu Arcu) ale căror acte de faultare sistematică a legilor a condus la spălarea infractorului Andronic, la asasinarea unor victime nevinovate (între care Stefan Adumitroaie, Mihai Unguraşu, Coslac, Lavric etc.) la mazilirea unor oameni nevinovaţi, alături de mine și de alți cetățeni onești. Toate dezvăluirile publicate de mine începând din 16 septembrie 2011 pe acest blog și în presa internațională sunt minimalizate de  partid și de mafiile politice transpartinice, care continuă să sfideze electoratul sucevean și român prin etalarea publică a unui infractor ca VASILE ILIE în medii oficiale și onorabile, când locul lui (și al lor) este la închisoare, sau măcar înafara spaţiului public, iar despăgubirile victimelor să se facă din averea personală a infractorilor, obținută prin furt, deturnare și înșelăciuni.

De la acceptarea teoretică și nesancționarea crimelor prietenilor din Mafia, și până la înaltă complicitate la crimă nu există decât un pas. Pe care PDL local îl face sistematic și față de mine, cum și față de celelalte victime din Dosarele Ilie, prin tăcerea asigurată de liderii de la vârf și din cercurile transpartinice; toţi aceşti complici dețin adevărul  privind asasinatul comis în serie asupra mea și a familiei mele de Mafia Vasile Ilie, după ce am fost jefuiţi şi maziliţi. Oare partidele românești nu mai au comisii de disciplină și organe de anchetă, servicii de informații și metode de a anihila propriii corupți? Vasile Ilie a adus, însă, mulți bani partidului – mulţi bani de proveninenţă dubioasă numai din dosarul Andronic, dar sunt multe alte dosare – , inclusiv prin crime ca aceeea comisă asupra mea de Judecătoarea Ilie,Vasile Ilie și Andronic Dorin. Repet şi aici ceea ce am afirmat şi cu alte ocazii: nu am nimic cu PDL sau cu alte partide, căci în fond Ilie a migrat pe la toate: dar în prezent, funcţiile de reprezentativitate revin PDL în cazul Ilie, or de la acest partid populaţia aşteaptă atitudine. Eu, de asemenea.

Istoria vă va pune pe toți la locul pe care îl meritați, echipe ale morții, care v-ați trădat țara și v-ați călcat poporul în picioare!

Istoria vă va arăta că nu există fericire clădită pe cadavrele altor oameni nevinovați și că Răul făcut de voi astăzi vă va marca pentru totdeauna, pe voi și pe descendenții voștri!

În schimb, martirii pentru adevăr și pentru dreptate, pe care astăzi voi îi batjocoriți, vor ajunge cu bine la lumina binefăcătoare a adevărului.

În fiecare zi îl văd pe criminalul Ilie, care este vinovat în cel mai înalt grad de asasinarea mea socială, morală, materială și fizică, pentru că, în calitate de repezentant al Puterii, în loc să apere spiritul şi litera legii în interesul statului (care îl plăteşte) şi  al  cetățeanului victimă, a favorizat prin toate puterile şi implicările personale numai criminalul, pactizând cu acesta, prin complicitate şi asociere în vedere de infracţiuni în formă continuată şi calificată, ba, mai mult, încercând să-l introducă în Parlament înşelând electoratul sucevean. Folosindu-se de aceste procedee criminale precum şi de trasesism politic, Vasile Ilie nu e trimis la primbare și nici la închisoare nici măcar la ora actuală pentru faptele sale (etalate în DOSARUL ANDRONIC-ILIE DE LA PARCHETUL CURȚII DE APEL SUCEAVA), ci, mai mult, după ce a favorizat infractorul care ne-a jefuit şi lăsat fără casă, acum se află şi în postura paradoxală de a ne boicota mereu şi de a ne fi şef pe linie de Cultură, în ciuda calificării sale doar pentru citire de contoare și rețele electrice și mafiote (organizând însă, tot prin procedee criminale, jdanoviste, în vara 2010, alături de mafia transpartinică antisemită, şi excluderea mea nelegitimă din jobul în care am înregistrat numai rezultate excelente pentru Consiliul Judeţean. Criminalul asta face: e complice cu cel ce te jefuieşte, şi cu care împarte banii, apoi te dă afară din casa, din jobul și ţara ta, eventual te execută în mod terorist). Aşadar, nu degeaba când spunem VASILE ILIE spunem de fapt CAPUL REŢELEI DE CRIMĂ ORGANIZATĂ CU GULERE ALBE DE LA SUCEAVA.

DACĂ ELECTORATUL NU ESTE ATENT, ACEST CRIMINAL POATE AJUNGE ÎN PARLAMENTUL ROMÂNIEI.

Angela Furtună

31 martie 2012