BENJAMIN FONDANE, după 70 de ani, de Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, 27 ianuarie 2014

 

 

CONSILIUL JUDEŢEAN SUCEAVA

BIBLIOTECA BUCOVINEI “I.G.SBIERA”

COLEGIUL DE ARTĂ “CIPRIAN PORUMBESCU”

ALEXANDRIA LIBRĂRII

 

Organizează

Recital extraordinar de muzică, poezie şi expoziţii de carte

dedicat comemorării, în 2014, a 70 de ani de la plecarea marelui poet român, francez şi evreu

Benjamin FONDANE – Barbu FUNDOIANU

(n. 14 noiembrie1898Iași – d. 2 octombrie 1944, lagărul nazist de exterminare AuschwitzPolonia)

precum şi Zilei Internaţionale a Memoriei Victimelor Holocaustului (27 ianuarie)

 

I. Recitalul de muzică şi poezie va avea loc în Sala Auditorium “Ion Carp Fluerici” de la Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” Suceava, 27 ianuarie 18h.

 

AU TEMPS DU POÈME

BENJAMIN FONDANE – 70 de ani de la plecare

 

 

– I.1. Lecturi sub genericul ATLANTIDA DE CENUŞĂ

 

Prezintă scriitoarea ANGELA FURTUNĂ:

 

texte interpretate din  Benjamin FONDANE, Paul CELAN, Norman MANEA, Arnold DAGHANI, Aharon APPELFELD

 

Cu participarea extraordinară a muzicienilor şi dascălilor

lect. univ. dr. DANIEL DRAGOMIRESCU şi prof. ILIE AURELIAN ZUGRAV

 

 

– I.2. Concert de chitară sub genericul TODESFUGE

Din PROGRAM:

lect. univ. dr. DANIEL DRAGOMIRESCU

I. ALBENIZ – ASTURIAS

ANONIM – ROMANTA

 

prof. ILIE AURELIAN ZUGRAV

 

F. CARULLI – STUDIUL NO 5

 

 

DOHANICI CRISTIAN, clasa a IX-a, prof. Cezar Lefter

 

R. DYENS – SAUDADE

F. SCHUBERT – LOB DER TRANEN

 

LUPU ŞTEFAN, clasa a VIII-a, prof. Ilie Zugrav

 

H. VILLA- LOBOS STUDIUL NO 1

R. DYENS TANGO EN SKAI

 

DUCIUC SAMUEL clasa a VI-a, prof. Ilie Zugrav

 

M. CARCASSI – VARIATIUNI PE UN CANTEC ELVETIAN

F. CARULLI – STUDIU ( RONDO)

 

RAIICU ALEXANDRU clasa a V-a,   prof. Dragomirescu

 

G. A. BRESCIANELLO – SANATA IN DO MAJOR – ALLEGRO

H. VILLA-LOBOS – DANS CUBANEZ

 

–         III. Expoziţie de carte, de artă, de fotografie şi multimedia sub genericul ARTĂ ŞI HOLOCAUST, deschisă în Galeria din Holul Bibliotecii Bucovinei “I.G.Sbiera”

 

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Locaţii: Sala AUDITORIUM “Ion Carp Fluerici” a Colegiului de Artă “Ciprian Porumbescu” 27 ianuarie, 18h.

Galeria din Holul Bibliotecii Bucovinei “I.G.Sbiera”, Corp A, EtajI., 27 ianuarie – 10 februarie 2014.

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

 

 

 

Autor şi Coordonator

Proiect BENJAMIN FONDANE după 70 de ani – 2014 (Prima parte, 27 ianuarie 2014)

Şi Omagiu la Ziua Internaţională de Comemorarea Victimelor Holocaustului (27 ianuarie 2014)

Angela FURTUNĂ

 

Director Biblioteca Bucovinei “I.G. SBIERA”

Gheorghe Gabriel CĂRĂBUŞ

 

 

 

 

 

 Imaginelan,Imagine

Anunțuri

ANGELA FURTUNĂ – LOCUL I, SECŢIUNEA CULTURĂ, PREMIILE ANUALE NARPA 2013, EDIŢIA A III-A

 narpa logo 1

 NARPA LOGOnarpa logo 1

 Angela Furtuna 55

Rezultatele ediţiei a 3-a a premiilor presei româneşti nord americane

 

 

PREMIUL I – SECŢIUNEA CULTURĂ: ANGELA FURTUNĂ – I  – în revista Romanian Times – cu articolul „Monica Lovinescu, sau despre darul şi  naşterea discernământului în faţa gândirii totalitare

1 Decembrie, 2013- Chicago, IL– Asociaţia Jurnaliştilor Români din Statele Unite şi Canada (NARPA) are plăcerea de a anunţa  rezultatele ediţiei a 3-a a premiilor presei româneşti nord americane. Concursul a avut drept scop: încurajarea şi stimularea producţiei jurnalistice din diaspora nord-americană. În concurs au intrat 24 de materiale, trimise de publicaţii româneşti din America şi Canada,  la următoarele secţiuni: REPORTAJ,  INTERVIU, EDITORIAL şi CULTURĂ.

Comisia, formată din Daniele ŞOROŞ – Romanian Global News – Preşedinte juriu, Vlad Teodorescu – Evenimentul zilei – Vice preşedinte juriu, Augusta Dordai – Radio Transilvania şi Dan Boanţă – Amro News după centralizarea datelor cu evaluările materialelor media înscrise la concurs, a deliberat următorul clasament:

 

Reportaj                                              

Mădălina Corbeanu – I (9.16) Acasa Media – Gabi Szabo – o comoară preţioasă a României sau viaţa ca o cursă continuă                        

Simona Botezan – II (8.98)      Miorita USA –Ofiţerul American Tudorel Caliga a defilat în escorta preşedintelui Obama  

Cristina Sofronie, Răzvan Dupleac – III (8.88) ZigZag Român-Canadian –Spuneţi NU hotărât VIOLENŢEI! :Cazul Simona Tibu, românca bătuăa de un politişt din Alberta

Interviu

Viorel Vintilă I (9.47)  Gândacul de Colorado –Filmmakerul de origine română, Alex Rotaru,a cucerit fortăreaţa numită Hollywood

Virgil Raţiu şi Corneliu Florea – II (9.27) Jurnal Liber  Interviu cu ÎPS IOAN  SELEJAN, Arhiepiscop al Episcopiei Covasnei şi Harghita

Octavian Curpaş – III(8.93) Mioriţa USA –Arizona

 

 

 

Cultură                              

Angela Furtună – I (8.99) Romanian Times – Monica Lovinescu, sau despre darul şi  naşterea discernământului în faţa gândirii totalitare

Laetiţia Militaru – II (8.93)     ZigZag Roman-Canadian La 99 de ani,

Nicolae Mateescu-Matte şi “secolul în care visele se împlinesc”

Doina Popa – III (8.68) Curentul Internaţional – “Un generos periplu literar prin comunitătile românilor din America”     

 

 

 

Editorial

Mihai Manolache – I (9.04) Acasa Media –Viaţa unui comis-voiajor

Octavian Curpaş – II (8.85) Miorita USA –Mituri americane : “Cine vrea să facă rost de armă, tot face rost”

Viorel Vintilă – III (8.66) Gândacul de Colorado –Proxenetismul politic

Premiile vor consta în diplome, trofee şi alte forme de retribuţie sau recunoaştere.

–––––––––––––––––––––––––

ARTICOLUL CĂŞTIGĂTOR:

Angela Furtună – Articol publicat în revista Romanian Times, Anul XIII, No. 275, 2013, p.9,  la rubrica Meditaţii est-etice

 

 

 

MONICA LOVINESCU, SAU DESPRE DARUL ŞI  NAŞTEREA DISCERNĂMÂNTULUI ÎN FAŢA GÂNDIRII TOTALITARE

…la 19 noiembrie, ar fi împlinit 89 de ani…

      Moto: “În toate apologiile retrospective ale comunismului regăsim apelul la afectivitatea care ar scuza cele mai mari fărădelegi” (Jean-François Revel)

În jurul marilor teme culturale şi existenţiale ce se întrepătrund în conştiinţa intelectualei livreşti care era Monica Lovinescu la vârsta tinereţei şi a debutului existenţei din exilul parizian, paradigma morţii şi a sinuciderii potenţează trăiri afective intense; e, pentru suflet, pretextul de a renaşte din propria cenuşă precum Pasărea Phoenix – dar, în acelaşi timp, e o avanscenă a identificării şi a autocreaţiei prin avatarurile structurilor temperamentale, cognitive şi reactive, recognoscibile şi asumate de scriitoare: „mi-am dat seama, în faţa acestui vid,  că de fapt nu agnostică sunt, ci jansenistă, dintre cei cărora graţia le fusese refuzată”. Pentru prima dată, autoarea face mărturisirea că la mijloc a fost un act tranşant cu propriul ei stil de gândire, că a existat o decizie foarte personală, cu rol terapeutic, luată la limita de suportabilitate a suferinţei imense pe care o trăise până atunci, căci conştientizase în sfârşit originile răului care o măcinase sufleteşte. Amputarea liniilor de forţă ale traseului existenţial este o soluţie de sacrificiu.. Pierduse într-un timp scurt cei trei piloni ai libertăţii: pe tata, ţara de origine şi pe mama (rămasă ostatică în ţara pierdută, şi aflată acum sub ocupaţie bolşevică). Singură de acum, în faţa unei lumi formată numai din pământ şi din cer – construită doar din tărâmul fără graniţe al exilului, ca lume imponderabilă şi fără piloni de susţinere –, copleşită de povara de a fi doar prin ea însăşi ceea ce fusese menită a fi, dar încă nu putuse cuprinde, Monica are intuiţia să renunţe la bocet, la auto-compătimire, la scâncetul interior al fiinţei speriate, „suprimând din Jurnal orice accent de jelanie”. Din slăbiciunile omului expus reimplantării într-un mediu de cultură străin, deşi nu tocmai necunoscut – căci asimilat prin educaţie –, Monica Lovinescu se va reinventa, după legi noi, care o opuneau sieşi pe sine. Plus d’états d’âme, ça suffit, va nota autoarea, când în româneşte, când în franţuzeşte, decizând să o rupă cu „sufletul” prohodit, să fie discretă, să elimine oglinzile şi revoltele. Monica Lovinescu avea să-şi prescrie singură reţeta psihologică a supravieţuitoarei, căreia îi va adăuga mai târziu, drept corolar, componenta etică. Maturizarea mea: îndepărtarea de mine, va spune, cu tenacitate, scrâşnind din dinţi. Prin urmare, va alege obiectivarea, estomparea introspecţiilor sterile, eliminarea autocontemplaţiei şi a dispoziţiilor narcisice. Până la urmă, este vorba, de fapt, despre un lung exerciţiu de iertare de sine, de acceptare a mutaţiilor care îi bulversaseră viaţa prin caracterul lor de forţă – politic şi de atitudine –, de deprindere a strategiilor de dezvoltare personală şi chiar de autodepăşire morală, prin ridicarea permanentă a pragului de sensibilitate şi prin adecvarea mecanismelor de apărare. În fond, sentimentele pe care le învingea acum, la maturitatea ce începea abrupt şi nemilos, făceau parte din gama trăirilor decisive: sentimentul de copil orfan, sentimentul de culpabilitate al supravieţuitorului,  sentimentul de alungare al exilatului, precum şi sentimentul de ireversibilitate a timpului trăirii. Figurau, evident, printre compulsiile adaptative ale Monicăi Lovinescu, şi trăirile metafizice, ca la Louis Vincent Thomas[1] ; în faţa morţii – asimilată cu Marea Necunoscută –, expirul devine astfel o formă a non-cunoaşterii, fiind neesenţială, având ordin taxinomic de proces, dar numai muritul putând fi perceput de conştiinţă. Or, tocmai la acest murit avusese acces autoarea în ruminaţiile sale încredinţate Jurnalului. Iar acest acces se făcea de pe poziţiile tuturor speciilor de extrapolări, plecând de la angoasele colective, nu numai personale, tipice pentru civilizaţia europeană.

Pe de altă parte, atmosfera de teroare răspândită în Europa de stalinism şi ulterior de efectele bolşevizării Estului a marcat-o pe Monica Lovinescu, la fel cum a marcat puternic pe exilaţii români răspândiţi în toată lumea şi mai ales dintre cei care erau la curent cu fenomenul represiunii culturale şi politice din Gulag, extins şi asupra României, ţara lor ocupată. Chiar dacă cifrele exacte privind situaţia din România au întârziat să apară (iar evaluările încă nu vorbesc nici la data actuală prin cifre şi nume concrete, decât sporadic), începuse să fie cunoscută situaţia scriitorilor din Uniunea Sovietică[2], invocată şi de Angelo Mitchievici în recentul tratat asupra scriitorilor români şi francezi faţă cu Uniunea Sovietică[3]: „În anii 1950 a rezultat că din 700 de scriitori reuniţi la primul congres al Uniunii Scriitorilor Sovietici din 1934 numai 50 au supravieţuit pentru a-l vedea şi pe cel de-al doilea, în 1954.”  Marea literatură rusă şi sovietică e traversată, sub totalitarismul roşu, de un val de tragedii, de sinucideri în cascadă ale marilor scriitori, sub presiunea lipsei de libertate, sub apăsarea persecuţiilor şi a cenzurii, prin inducţia distructivă a invitaţiei la autodistrugere provocată de schingiuirea  conştiinţei şi de viaţa sub permanenta ameninţare sau suprimare, în condiţiile supliciilor de formare a utopiei omului nou, proiect ideologic anti-uman şi criminal. Despre toate aceste orori, Monica Lovinescu începe să afle veşti, disparate dar sigure, încă de la începutul exilului parizian, ceea ce îi permite să înţeleagă rapid faptul că modelul teribil impus conştiinţelor libere de către nomenclatura societăţii totalitare comuniste care cuprinsese şi România e unul apocaliptic[4]: „Esenin se sinucide în 1921, Maiakovski în 1930, marele poet gruzin Iaşvili se sinucide în 1937 „ca urmare a arestării altor personalităţi literare gruzine, în special a prietenului şi egalului său, poetul Tiţian Tabidze”[5] ”. Maria Ţvetaeva se sinucide la Ielaburg, pe 31 august 1941, „soţul fiind împuşcat iar fiica deportată în Gulag, unde a stat 16 ani, Fadeev în 1956. Cei care nu se sinucid sunt deportaţi şi mor în Gulag, precum Panteleimon Romanov, Mihail Kolţov, S. Tretiakov, Pavel Vasiliev, Osip Mandelştam, Isaak Babel. În 1938 are loc lichidarea teatrului Meyerhold, Vselvod Meyerhold este arestat şi împuşcat la data de 2 februarie 1940[6] ”, după ce fusese torturat. În epocă, la Moscova aveau loc adevărate epurări de o sălbăticie greu de conceput de către lumea civilizată, iar cauza o reprezentau ideile pe care elitele culturale, intelectuale şi artistice ale URSS le opuneau dictaturii staliniste[7] : „aceşti scriitori nu reprezentau interfaţa potrivită pentru literatura sovietică şi nici un scriitor român nu se întreabă în relatările sale de călătorie de ce nu i-a văzut, de ce tocmai aceste personalităţi, referindu-ne la cele de o notorietate internaţională, nu reprezentau reperele semnificative în contactele stabilite cu lumea literară sovietică”.  Scriitorii ruşi din epocă deveneau martorii Apocalipsei, fiind marcaţi de amprenta indelebilă a terorii revoluţionare[8]Monica Lovinescu a trăit în plină epocă a contestării şi a revoltării Estului împotriva totalitarismului sovietic, în timp ce România a fugit din calea acţiunii pentru libertatea conştiinţei şi a creaţiei[9]:  „la noi, se lucra cu migală la cuvânt, se încerca saltul în contemporaneitate nu prin tematică, ci prin forme. Din zbuciumul intelighenţiei răsăritene se năştea o contestare radicală. Şi doar câteva opere de valoare universală prin simbol mai mult decât prin şlefuire de imagini. Soljeniţîn, Pasternak, kafkaismul integrat în universul comunist de către Tibor Dery, umorul negru al lui Mrozek, interminabila procesiune de îndoieli la un Andreievski. În acest timp, la noi, nicio operă cu astfel de dimensiuni deoarece marile accente nu se obţin prin ignorarea unei obsesii. Şi cine poate tăgădui că noaptea adâncă a stalinismului reprezintă obsesia majoră atunci când te întrebi asupra condiţiei omeneşti şi te înfiori de treptele pe care a coborât în acest miez întârziat de secol. Nici o operă majoră deci. În schimb generalizarea talentului. Pluralul acesta înlocuind singularul reprezintă originalitatea cazului românesc. În uitarea astfel pogorâtă  peste trecut, morţii mor a doua oară”.

Aceasta era realitatea care ajungea, după un deceniu, la Monica Lovinescu şi la ceilalţi exilaţi români din Occident, dar care nu răzbătea şi în Bucureştiul acelor ani, datorită faptului că România se găsea deja, la rândul ei, sub dictatura Moscovei, PCUS, PMR (PCR) şi a comisarilor sovietici, iar elitele româneşti – cele care ar fi putut avea discurs critic şi analitic – înfundau deja puşcăriile anilor obsedantului deceniu. Dominanta psihologică a conştiinţelor libere era amprentată, tocmai de aceea, dincoace sau dincolo de Cortina de Fier, de perspectiva morţii prin represiune sau a sinuciderii logice. Cauza rezidă în autismul puterilor comuniste, în lipsa de toleranţă a statului totalitar faţă de expresia liberă a conştiinţei, precum şi în refuzul de a promova omul real, cu toate formele sale de manifestare.

Angela FURTUNĂ

13 noiembrie 2012

http://www.infoo.ro/romaniantimes/275/#/9/zoomed

(Fragment din vol. I al operei mele intitulate Monica Lovinescu. Est-etica. Geneze, Editura Vinea, Bucureşti, 2012, volum aflat în curs de apariţie la data apariţiei articolului, dar acum deja aflat pe piaţa de carte)

angelafurtuna@yahoo.com


[1]  Thomas, Louis Vincent, La mort aujourd’hui, Editions du Titre, Paris, p. 13.

[2]  Conquest, Robert, Marea teroare. O reevaluare, Traducere din engleză de Marilena Dumitrescu, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998;  p. 359.

[3]  Mitchievici, Angelo, Umbrele ParadisuluiScriitori români şi francezi în Uniunea Sovietică, Editura Humanitas, Bucureşti, pp.474-477.

[4]  Ibid. p. 475.

[5]  Conquest, Robert, Marea teroare. O reevaluare, Traducere din engleză de Marilena Dumitrescu, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998;  p. 364.

[6]  Mitchievici, Angelo, Umbrele Paradisului. Scriitori români şi francezi în Uniunea Sovietică, Editura Humanitas, Bucureşti, p. 475.

[7]  Ibid. pp. 475-476.

[8]  Ibid. pp.117.

[9]   Lovinescu, Monica, Unde scurte, Editura Humanitas, Bucureşti, 1990, p. 10;

In Memoria victimeor romanesti ale totalitarismului: 23 august 2013 – de la conotatiile unei sarbatori totalitare de stat, la semnificatiile unei zile a memoriei antitotalitare. Legea nr. 198 din 7 noiembrie 2011.

23 August – În memoria victimelor fascismului și comunismului

 

  1. La 23 august, România comemorează victimele fascismului și ale comunismului, aducând un omagiu celor ce și-au pierduta viața în Shoah și în Gulag, precum și familiilor și comunităților afectate de aceste grave tragedii ale secolului trecut. Data de 23 august reunește semnificațiile a două zile istorice tragice pentru România:

–  23 august 1939 (Pactul Ribbentrop-Molotov,  ce avea să pregătească ocuparea Basarabiei și a Bucovinei de Nord la 28 iunie 1940, prin înțelegerea parafată între regimurile totalitare nazist și bolșevic și care avea să izoleze România de lumea civilizată) și

– 23 august 1944 (întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste).

 

LEGEA

La 11 octombrie 2011, Camera Deputaţilor a adoptat, cu 120 de voturi „pentru”, 94 de voturi „împotrivă” şi 8 abţineri, un proiect de lege în acest sens. Proiectul de lege a fost deja adoptat de Senat.

IICCMER iniţiase, încă din primavara anului 2010, proiectul de Lege privind declararea zilei de 23 august Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului şi a zilei de 21 decembrie Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România, care îşi propune

A)  să omagieze victimele fascismului şi comunismului, ca regimuri totalitare, în baza declaraţiilor şi recomandărilor unor foruri interne şi internaţionale şi,

B)   în particular, să omagieze victimele regimului comunist în România, prin asumarea de către statul român a obligaţiei morale de a consacra două zile comemorative: 23 august şi 21 decembrie.

Proiectul legislativ a fost adoptat de Parlamentul României, devenind Legea nr. 198 din 7 noiembrie 2011.

Această lege asigură coerenţa unei politici de memorie şi de cultură a eroilor la nivelul statului român, oferindu-se posibilitatea constituirii unei pedagogii destinate să educe tinerele generaţii în spiritul respectului profund faţă de toate victimele regimurilor totalitare.

 

 

II.                 LEGEA Nr. 198 din 7 noiembrie 2011,

PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 799 din 11 noiembrie 2011[1]

 privind declararea zilei de 23 august Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului şi a zilei de 21 decembrie Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România

EMITENT: PARLAMENTUL ROMÂNIEI 
PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 799 din 11 noiembrie 2011 
Parlamentul României adoptă prezenta lege.

ART. 1 
(1) Se declară ziua de 23 august Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului. 
(2) Se declară ziua de 21 decembrie Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România. 
ART. 2 
Parlamentul României, Guvernul României, autorităţile publice centrale şi locale vor organiza activităţi festive pentru marcarea acestor evenimente, în limita alocaţiilor bugetare aprobate. 
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR 
ROBERTA ALMA ANASTASE 

PREŞEDINTELE SENATULUI 
MIRCEA-DAN GEOANĂ

 

 

 

 

 

  1. III.           Istoricul legii 198

La 11 octombrie 2011, Camera Deputaţilor a adoptat, cu 120 de voturi „pentru”, 94 de voturi „împotrivă” şi 8 abţineri, un proiect de lege în acest sens. Proiectul de lege fusese deja adoptat de Senat.

IICCMER iniţiase, încă din primavara anului 2010, proiectul de Lege privind declararea zilei de 23 august Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului şi a zilei de 21 decembrie Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România, care îşi propune

-să omagieze victimele fascismului şi comunismului, ca regimuri totalitare, în baza declaraţiilor şi recomandărilor unor foruri interne şi internaţionale şi,

-în particular, să omagieze victimele regimului comunist în România, prin asumarea de către statul român a obligaţiei morale de a consacra două zile comemorative: 23 august şi 21 decembrie.

Proiectul legislativ a fost adoptat de Parlamentul României, devenind Legea nr. 198 din 7 noiembrie 2011.

Această lege asigură coerenţa unei politici de memorie şi de cultură a eroilor la nivelul statului român, oferindu-se posibilitatea constituirii unei pedagogii destinate să educe tinerele generaţii în spiritul respectului profund faţă de toate victimele regimurilor totalitare.

 

  1. IV.           Raportul Final asupra Holocaustului și Raportul Final asupra Dictaturii Comuniste din România (bibliografie obligatorie, analist Ruxandra Cesereanu):

 

http://www.revista22.ro/raportul-final-asupra-holocaustului-si-raportul-final-asupra-dictaturii-comuniste-in-romania-3795.html

 

Raportul final asupra Holocaustului si raportul final asupra dictaturii comuniste in Romania:

 

 

La 22 octombrie 2003, la initiativa presedintelui Romaniei din acea perioada, Ion Iliescu, a fost constituita o Comisie Internationala pentru Studierea Holocaustului in Romania (sub presedintia laureatului Premiului Nobel pentru pace, Elie Wiesel, scriitor american de origine romana)¹. In primavara anului 2006, la initiativa presedintelui Romaniei, Traian Basescu, a fost constituita o Comisie Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania (CPADCR, sub presedintia politologului american de origine romana, Vladimir Tismaneanu)². Scopul concret al constituirii ambelor Comisii a fost realizarea cate unui raport final legat de cele doua forme ale totalitarismului (extrema dreapta si extrema stanga) care au functionat in Romania, intre 1940-1944, respectiv 1945-1989. Ambele Comisii au avut un fundament legal si etic si au raspuns unor asteptari si dileme ale romanilor legate de istoria lor recenta. In cazul Raportului Final legat de analiza dictaturii comuniste (care trebuia sa marcheze sfarsitul unei epoci, la 1 ianuarie 2007 urmand ca Romania sa fie acceptata in Uniunea Europeana), a mai existat un scop manifest: masivul document ar fi putut sa ii ofere presedintelui Traian Basescu o baza stiintifica pentru condamnarea oficiala a comunismului in Romania, ca ilegitim si criminal. Acest lucru s-a si intamplat la 18 decembrie 2006. Condamnand regimul comunist drept ilegitim si criminal, Traian Basescu a facut un gest similar celui al lui Jacques Chirac, primul presedinte care a condamnat in numele statului francez regimul de la Vichy, ca parte a experientei istorice a acestui stat (aceasta comparatie la nivelul gesturilor etice a doi presedinti ii apartine lui Vladimir Tismaneanu).

 Premisa ambelor rapoarte a fost cercetarea si stabilirea adevarului privind cele doua tragedii, ale Holocaustului si Gulagului, cu toate implicatiile politice, sociale, psihologice, istorice, umane ale acestora. De asemenea, ambele rapoarte au vizat o sanctionare oficiala (girata de autoritatile romane) a celor doua extremisme (ororile petrecute intre 1940-1944 si 1945-1989 fiind imposibil de cuantificat si decamuflat in timpul perioadei comuniste). Din componenta  Comisiei Wiesel au facut parte in principal istorici si sociologi; din componenta Comisiei Tismaneanu au facut parte, de asemenea, istorici, sociologi si politologi, dar si jurnalisti, oameni de litere, personalitati civice, caracterul acesteia fiind mai eterogen decat al Comisiei Wiesel. De mentionat: doi dintre membrii Comisiei Wiesel au facut parte si din Comisia Tismaneanu, este vorba despre istoricii Andrei Pippidi (membru propriu-zis) si Adrian Cioflanca (expert). De remarcat, de asemenea: din Comisia Wiesel au facut parte doi consilieri prezidentiali ai lui Ion Iliescu, Ioan Scurtu si Victor Opaschi (prin urmare, macar un minim control tutelar al lui Ion Iliescu a existat, cei doi istorici amintiti putand monitoriza pentru presedinte activitatea Comisiei Wiesel); in schimb, desi CPADCR a fost creata de presedintele Traian Basescu, din Comisia Tismaneanu nu a facut parte vreun consilier prezidential, astfel incat nu a existat vreo interferenta a autoritatilor cu activitatea Comisiei; din Comisia Tismaneanu a facut parte, totusi, un consilier, dar al adversarului presedintelui Basescu, primul ministru Calin Popescu Tariceanu, este vorba despre remarcabilul istoric Marius Oprea (specializat pe analiza Securitatii). Singurul lucru in care Administratia Prezidentiala s-a implicat a fost acela de a cataliza accesarea Arhivelor de catre expertii CPADCR.

 La 11 noiembrie 2004,  Raportul Final realizat de Comisia Wiesel i-a fost prezentat lui Ion Iliescu; acest raport a fost semnalat public, dar nu a si fost dezbatut public decat minimal; raportul produs de Comisia Wiesel a avut putini detractori, iar acestia au fost exclusiv din varii factiuni ale extremei drepte care se manifesta politic si cultural in Romania postcomunista. Raportul Final realizat de Comisia Tismaneanu i-a fost predat in noiembrie 2006 lui Traian Basescu – acesta a prezentat concluziile respectivului raport in fata Camerelor reunite ale parlamentului, in 18 decembrie 2006, fiind boicotat de reprezentantii catorva partide alergice la ideea de sanctionare a comunismului: PRM in principal, PSD in plan secundar (desi raportul nu a avut coloratura revansarda, ci a fost redactat in spiritul liberalismului civic, el a fost perceput, uneori, ca un document coleric-politic menit sa produca discordie). Daca raportul Comisiei Wiesel a avut un caracter amplu istoric si factual, raportul Comisiei Tismaneanu a mizat pe caracterul politologic legat de deconstructia ideologiei comuniste, neuitand, fireste, de factualitatea necesara unui asemenea raport in legatura cu victimologia aferenta (raportul a pedalat pe un caracter initial prioritar politologic, intrucat acesta a fost documentul cathartic dorit de Presedintia

 

 

  1. V.               Dacă ar fi să inițiem un seminar sau o emisiune…PUNCTE DE REPER ȘI DE INFORMARE PUBLICĂ PRIVIND CONȚINUTUL ȘI SEMNIFICAȚIA CONCEPTELOR DE FASCISM ȘI DE COMUNISM, CU APLICAȚIE ȘI LA ROMÂNIA

 

23 AUGUST –  În memoria victimelor fascismului şi comunismului

 

LEGEA 198 DIN 2011

 

 

 

 

  1. Semnificaţia celebrării memoriei şi a semnificaţiilor alocate de Legea 198 din 2011 zilei de 23 August.

https://www.youtube.com/watch?v=I996tT7gBjk&list=PL5EEF6ED4AFDF8B59

Sursele teoretice comune ale fascismului si comunismului

https://www.youtube.com/watch?v=7hAMZ-qOlAE

 

  1. Fascism https://www.youtube.com/watch?v=tZPPHK4C3-o şi Comunism https://www.youtube.com/watch?v=uKGCGHX5zw8– cele două forme de totalitarism ale secolului XX, care au afectat lumea, şi particular România. Efectele lor: Holocaust şi Gulag. Despre victime: peste 6 milioane, respectiv peste 200 de milioane

Fascismul este o ideologie politică radicală și autoritară, apărând mai întâi sub forma naționalismului radical (ultranaționalism). Conceptele cheie ale fascismului sunt: stat totalitar, partid unic, om nou, elite de îndoctrinare, eugenism, fondat de sindicaliștii naționaliști ai Italiei din primul război mondial, anticomunist, antidemocratic, antiindividualist, antiparlamentar, antiliberal, antiburghez, antiproletar, uneori anticapitalist.  

 

Comunismul e fie o ideologie, o mișcare politică sau un regim politic, dominat de conceptele de stat și partid unic, totalitarism, clasele sociale având acces inegal la uzufructul proprietății colective. Din istoricul comunismului: după Revoluția rusă din februarie 1917, care a răsturnat Monarhia și a propus o Republică democratică, are loc Puciul comunist bolșevic din octombrie 1917, devenit în istorie cunoscut sub numele de Revoluția din Octombrie 1917, instalând un regim ce îmbină marxismul și tradiționalismul rusesc și e bazat pe teroare. Mai multe forme ulterioare de comunism au năzuit să aplice un comunism cu față umană atît în Rusia cât și în țările foste membre ale Tratatului de la Varșovia.

 

  1. Cum era celebrată de comunişti ziua de 23 august, până în 1989.

– Care era semnificaţia acelei zile alocată de comunişti şi ce se petrecea la paradele din România şi din tot bazinul tratatului de la Varşovia ?

https://www.youtube.com/watch?v=wayi9HlVhgQ

 

– Care era atitudinea propagandei şi educaţiei în şcoli faţă de victimele Holocaustului şi ale Gulagului? Până în 1990, se impunea o tăcere totală față de memoria recentă și față de victime.

 

 

 

 

   4.   Cazul particular Bucovina, sub ambele totalitarisme: a. imagini şi literatură a Holocaustului transnistrean,  ca şi b. texte şi imagini privind deportările din Nordul Bucovinei în Siberia , Gulagul. [2]

 

 

Holocaustul transnistreanhttps://www.youtube.com/watch?v=dSM-M3GRy-g

Deportarea românilor in Siberia  https://www.youtube.com/watch?v=ewTt6C2iEYM

 

https://www.youtube.com/watch?v=cG40x–tMWo&list=PLqpEAmXcB5VA3L7ofNeL-_VX5_nfM6HAe

 

https://www.youtube.com/watch?v=T81PFhcnbZE

 

  1. Educaţia pro-memorie, cultul eroilor, pedagogia memoriei, profilaxia Răului politic totalitar. Un deziderat al societății democrate și modernizate.

Target: toleranţă, multiculturalism, pace socială, combaterea extremismului, respectul pentru adevărul istoric, cinstirea martirilor şi a victimelor abuzurilor istoriei.

A nu uita Răul totalitar recent, căci există şansa repetării lui.

 

 

  1. VI.            MICĂ BIBLIOGRAFIE

 

  1. 1.    Anița Nandriș-Culda, 20 de ani în Siberia, Amintiri din viață, Ed. Humanitas. Pentru această carte (tipărită abia în 1991 şi în limba română, adică la trei decenii după surghiunul antiromânesc organizat de URSS), autoarea – care a fost deportată timp de două decenii în Siberia, împreună cu cei trei fii de 11, 14 şi, respectiv, de 17 ani, şi alături de alte peste 10.000 de români – a primit Premiul “Lucian Blaga” al Academiei Române în anul 1992.
  2. 2.    Radu Mărculescu, Pătimiri și iluminări din captivitatea sovietică, Ed. Humanitas.
  3. 3.    Norman Manea, Întoarcerea huliganului, Editura Polirom.
  4. 4.    Alexandr Soljenițân, Arhipelagul Gulag.
  5. 5.    Vasile Gh. Baghiu, Prizonier în U.R.S.S.
  6. 6.    Alain BesanÇon, Nenorocirea secolului, Despre comunism, nazism și unicitatea shoah, Ed. Humanitas.
  7. 7.    Raportul Final al Comisiei Wiesel pentru Holocaust, inițiat de președintele Ion Iliescu.
  8. 8.    Raportul Final al Comisiei Tismăneanu pentru Comunism, inițiat de președintele Traian Băsescu.


[2]  Vezi linkuri către video și Mica bibliografie finală.