1. nu credeam că va mai veni Fiara,

precum o iarnă după altă iarnă,

în locul dezghețului, un îngheț aprig,

o boală după altă boală – cancerul virginelor de azi la scurtă vreme după ruptura de uter a mamelor eroine ale lui Ceaușescu

 

 

2. femei din cenuși de găini și din cenuși de oameni avortați

viermi din praf de fluturi

fire de argint din mătase de porumb

răni cusute cu ață și tăieturi cusute cu sârmă ghimpată

cimitir săpat sub unghii

 

 

 

3. de suprarealism e vorba atunci când îți scoți singur limba în oglindă și o tai

tăierea limbii natale este o faptă eroică atunci când țara ta este ocupată de Fiare

 

tăiați-vă limba natală și ascundeți-o în creier

căci țara voastră e invadată de Fiară

tăierea limbii personale din limba natală un e un ritual

ci un sacrificiu etic

îți dai limba la șobolani

îți ascunzi limba maternă în mintea maternă

o dai unui tânar student sărac

care chiar crede că în limba română va deprinde onoarea României

deși istoria țării sale e plină de trădători și de asasini

de lefegii și de traseiști

de dregători

de magistrați călăi

de ariviști

de domnitori vânduți

de activiști demenți

de curve și de nebuni care au vândut pe nimic pământul strămoșilor

și au ucis

mișelește

sute de mii de tineri și bătrâni înainte ca slujirea Binelui să-i învețe arta de a muri

au alungat de acasă copiii și miresele în bejenie peste ocean

și au ras de pe fața pământului orice ființă normală

și-au umplut conturile din paradisuri fiscale exotice

cu banii trădării

cu scalpurile politrucilor aghiotanți

oamenii aceștia chiar au ucis

mult

discret

de-a valma

cinic

și fără contabilitate

 

 

 

4. vomiți trecutul

vomiți creierul spălat

când vezi la televizor petrecerea de lux

când vezi cum criminalul Ion Iliescu își aniversează fericit

printre politicienii zilei vârsta de 82 de ani

chiar pe 3 martie anul 2012

în pace și bunăstare

sărac comunist de lux

prosper

cu un mic polip rectal rezecat sub anestezie cu morfină

președinte de onoare a zeci de comitete și comiții

Iliescu frecat cu lac de fracuri smochinguri rochii de dantelă și tul

valsând zvelt cu fiarele tunse cranii rase dinți de proțelan

rânjet în gaura din steagul anului 1989

gura plină de sânge uscat din care scuipă telespectatorii

ochiul orb

lumea de dejecții stă în loc: Ion Iliescu nu e trimis la recluziune, ci primește de la Traian Băsescu un semn de iubire

felicitare publică și reverențe

flori și muzică fină

 

 

5. știu atâția oameni care au murit la Inter în 89 din cauza trădătorului Iliescu

atâția alții au părăsit România în următoarele luni pentru că au știut că

Iliescu este Fiara care va aduce din nou peste noi

suprema bestialitate totalitară,

Iliescu e responsabil pentru crimele Revoluției și pentru mineriadele

care au readus România la zero și au umilit-o pe plan internațional

Ion Iliescu a trădat România

el este simbolul epocii când politicienii au furat

au furat

au furat

au omorât

au

omorât

au omorât tot ce putea fi ucis din fașă

dar mai ales speranța în democrație

idealul unui popor distrus biologic și etic

de un genocid continuu

cu pragmatismul terorist al bolșevismului redivivus

dar astăzi, 3 martie 2012, Traian Băsescu îi trimite buchetul de flori albe lui Ion Iliescu

criminalul,

îi trimite și o felicitare pupină

deh, mâine

sunt alegeri în Rusia

și protectorul lui Iliescu, kaghebistul Putin, se pregătește

să se urce din nou pe caii mari ai Mamei Russia

la care Iliescu  a supt

a supt

a supt

ș

i

nu se mai satură de supt înțelepciune

și ideologie

iar astăzi toate posturile românești au difuzat profețiile lui Ion Iliescu,

arogant și la cei 82 de ani,

mirosind îmbătat de extaz florile albe primite de la Traian Băsescu,

spunând că el, Ilici, a adus României reconstrucția democrată.

 

 

6. chiar în această seară la Ateneu,

criminalul Ion Iliescu ascultă muzică de

Mozart, Rossini,

Verdi, Rahmaninov, Şostakovici , Haciaturian, Glinka, Kreisler, Mascagni

concertul de onoare e flatant

deși

captivi în camerele lor de tortură

majoritatea cetățenilor români știu că

datorită lui Ion Iliescu populația României a scăzut la cota de alarmă

genocidul continuă

cinic

antiromânesc

antidemocratic

nu se poate să nu observi că reconcilierea lui Traian Băsescu și Ion Iliescu va ierta de crime și de abuzuri mii de alți ciraci care

tot prin crime și abuzuri și-au însușit tot ce era de furat

din România ultimilor 22 de ani

 

7. ce ați făcut din România, voi, Ion Iliescu și Traian Băsescu?

asta vă întreb astăzi, 3 martie 2012, când v-ați regăsit liantul și ipocrizia de a socializa public în registru reconciliant, după ce ați simulat atâta vreme    despărțirea de trecutul plin de umbre, pentru a genera fratricidul de azi,

în timp ce poporul vostru se scaldă în imensul abator silențios al genocidului

iar voi vă faceți campanii electorale

din puroiul social,

finalizați alianțe imposibile de după tejgheaua neostalinistă a asasinatelor, discursuri din limba de lemn.

 

 

8. poporul idiotizat de voi ar vrea  acum

câteva doze mici de euthanasie și muzică de inimă albastră

nimeni nu vă mai suportă

nimeni nu mai suportă pe nimeni, de fapt,

toată lumea rânjește

așteptând năstrușnicele isterii ale Fiarei voastre politice

sau mai bine moartea

da, sunt patru milioane de români care preferă să moară numai când vă văd

pe voi

rânjind fericiți de faptul că Ion Iliescu a împlinit 82 de ani

se simte bine

doarme liniștit

pe mormântul nostru de români

deși nu ne-a îngropat prea adânc

și vine vremea

când vom ieși din pământ

din nou

la lumină

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s