TRIADA INFRACTOR – POLITICIAN – MAGISTRAT = MAFIA OLIGARHICA  –  UPDATES 27 DECEMBRIE 2011(Updates 27 decembrie CAZUL VASILE ILIE, VALERIANA ILIE, ANDRONIC DORIN – JUSTIŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: O REDUTĂ A CRIMEI ORGANIZATE CU COMANDĂ POLITICĂ – CONTINUĂ SUPRIMAREA VICTIMELOR ŞI A MARTORILOR, ÎN TIMP CE MAFIA SE PREGĂTEŞTE DE FESTINUL ANTIROMÂNESC)

 
 
     
 
 
Vasile Ilie. Măştile Răului şi Chipul Fiarei
Vasile Ilie. Măştile Răului şi Chipul Fiarei

Nu e mult de când preşedintele PDL Buzău, Cezar Preda, a afirmat că democrat-liberalii implicaţi în cazuri de corupţie reprezintă „o piatră de moară” pentru PDL, în condiţiile în care acest partid a ajuns la putere în 2004 printr-un discurs anticorupţie. Declaraţia a fost făcută după recentele arestări de la Cluj, legate de cazul Apostu, evenimente care au decapitat administraţia clujeană. Şi alte căpetenii din zona democrat – liberală (dar nu numai) au urmat pe banda rulantă a justiţiarismului de operetă – până nu voi vedea sentinţe penale eficiente şi emise în timp util, cu respectarea dreptului la o judecată echitabilă, nu voi crede niciodată că arestările televizate reprezintă altceva decât o mascaradă judiciară urmată de spălarea infractorilor prin tactici procedurale şi prin mafia cu gulere albe din Justiţia română cu comandă politică şi de stat. Iar dacă am ajuns la această concluzie, la care de fapt a ajuns în vara lui 2011 şi Preşedintele României, Traian Băsescu (pe baza unor fluxuri de informaţii culese cu acribie de specialiştii în vulnerabilităţi naţionale) nu e întâmplător.

Atunci când domnia sa a declarat, la Curtea Europeană, că nu există o altă Justiţie care să fi făcut mai mult rău ţării sale decât Justiţia Română, Traian Băsescu ştia că, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, zeci de mii de dosare româneşti dau dreptate majorităţii cetăţenilor români care se judecă cu statul român tocmai din cauza abuzurilor comise de magistraţi în Justiţia Română, din cauza politizării sistemului mafiot, din cauza corupţiei magistraţilor, din cauza traficului de influenţă de care se servesc de ani de zile, sub toate guvernările ante- şi post-aderare, reţelele de crimă organizată formate din triada infractori-politicieni-magistraţi de la toate nivelurile şi din toate bazinele.

Unul din cazurile tipice de înaltă corupţie juridică şi de stat cu comandă politică a pus stăpânire de mai bine de 15 ani pe bazinul politic pedist, apoi pesedist, finalmente pedelist de la Suceava. El se numeşte, indiferent de masca politică adoptată conjunctural, Vasile Ilie, şi este unul din monştrii emblematici ai politicii româneşti prostituţionale, un produs tipic al tranziţiei, caracterizat prin următorii parametri de funcţionare: traseismul de partid nesancţionat de lege sau de elitele guvernoare şi orientat numai înspre scopurile personale de menţinere a controlului oligarhic şi puterii bine retribuite din bani publici ; dezvoltarea unei Caracatiţe transpartinice şi trans-instituţionale mafiote omnipotente care şi-a subordonat în timp statul de drept, inclusiv justiţia şi serviciile, poliţia şi resursele locale, în bloc ; nu în ultimul rând, folosirea fără limite a resurselor infracţionale drept subterană de alimentare a cadrelor parlamentare, marionete ce fac parte din această veritabilă Cupolă a privilegiilor suprastatale, ce lovesc în interesle româneşti şi subminează valorile democraţiei.

Anamneza bolilor de bază ale animalului politic diabolic

Dacă ceva este cu adevărat important la începutul campaniei electorale din România, apoi aceasta este curăţenia generală în partide, aşa încât cetăţenii să devină mai vigilenţi şi selectivi cu oamenii pe care îi trimit să le reprezinte propriile interese, pe banii statului român. Iar curăţenia generală în partide ar trebui să înceapă cu monştrii politici care au distrus, până azi, şi credibilitatea politică, şi eficienţa acţiunii, şi speranţele cetăţenilor. Un astfel de monstru politic este, la Suceava, Vasile Ilie. În prezent lider PD-L, dar de profesie heterodoctrinar, la nimereală şi la plesneală. Vasile Ilie este tipul emblematic de traseist odios şi de escroc politic român, dar şi de exponent al criminalităţii cu gulere albe din Justiţia cu comandă politică, o veritabilă căpuşă bugetivoră care sfidează de douăzeci de ani încoace Constituţia ţării, legile şi deontolgia demnităţilor publice, făcând parte din mafia care a distrus România, căci nu a încetat niciodată să conducă partide şi să deţină funcţii înalte. A migrat pe la toate partidele convenabile intereselor sale personale, între care PD, PSD, acum la PD-L, şi totuşi, deşi acest comportament trădează lipsa de autentică doctrină, de conștiință sau de fidelitate, Vasile Ilie a reuşit să convingă şi să înşele mereu electoratul sucevean, şi să pice mereu « în cărţi ». De-a lungul timpului, a deţinut diverse funcţii de partid şi de stat : viceprimar al municipiului Suceava, vicepreşedinte al Consiliului Judetean Suceava în perioada 1992-1996 şi apoi prefect al judeţului ; părăseşte PD în favoarea PSD pe 13 ianuarie 2003 (când tot el îşi declară public profesiunea de credinţă :„Sunt un social democrat, şi singurul partid social democrat din România ce se apropie de valorile social-democraţiei moderne, europene, este PSD“ (v. Curierul naţional, 13 ianuarie 2003)). Fost preşedinte al organizaţiei judeţene a PD Suceava până în 2001, migrează apoi la PD-L şi devine, din 2010, unul din cei 10 vicepreşedinţi ai PD-L Suceava, precum şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţan Suceava. Oameni ca el fac diferența dintre stilurile politice din Capitală și din provincie. Dacă la București, prezența presei de elită și a ambasadelor străine mai temperează clanurile mafiote, în provincie cetățenii sunt la mâna bandiților oficiali, dacă nu au noroc de lideri onești.

Soţul – preşedinte de partid, plus soţia – judecătoare : reţeta crimei organizate din Justiţia română

Vasile Ilie este un politician demn de Cartea Recordurilor, dacă această enciclopedie mondială ar premia şi infractorii, şi criminalii. Recordul absolut, pentru România şi pentru Uniunea Europeană, pe care îl deţine politicianul Vasile Ilie, este acela de a-şi fi folosit în mod direct nu numai relaţiile, electoratul minţit şi conexiunile, ci chiar soţia (desigur, prin consimţământ mutual), pentru a face trafic de influenţă şi carieră politică. Poate că şi bani, dacă e să analizăm accelerarea averii lor personale. Valeriana Ilie, ex-judecătoare la Tribunalul din Suceava până în anul 1999, apoi, peste noapte, în condiţii dubioase, notară în Suceava, nu s-a autorecuzat în judecarea, achitarea şi spălarea cel puţin a unui cunoscut infractor de rang local şi naţional, Andronic Dorin, coleg de partid cu soţii Ilie, în PD, la vremea când soţul doamnei judecătoare era chiar preşedinte al PD Suceava. Infractorul notoriu de la vremea aceea, Andronic Dorin, era, în acei ani, un membru marcant al PD Suceava, juristul PD Suceava precum şi prieten şi om de casă al soţilor Vasile şi Valeriana Ilie. Nimic din toate acestea, însă, nu au contat pentru judecătoarea Valeriana Ilie, aşa încât doamna judecătoare să se autorecuze în judecarea cauzei ce tocmai îi fusese dată ca misiune de lucru cu acoperire pedistă. Astfel, în şedinţa publică din 16 iunie 1999, conform Sentinţei penale nr. 86/ 16 iunie 1999, din Tribunalul Suceava, în Dosarul nr. 3353/ 1998 (Art. 215, 231, Cod penal), în ciuda faptului că infractorul Andronic Dorin le era coleg de partid şi prieten intim – Andronic fusese arestat anterior, pentru o lună de zile, pentru multiple înşelăciuni săvârşite în formă continuată şi calificată, precum şi pentru exercitarea fără drept a unei profesii, calitate în care ţepuise zeci de cetăţeni români –, judecătoarea Valeriana Ilie prezidează senină completul de judecată, îl achită pe infractor, deşi, la acea dată, codul penal nu prevedea pentru acele fapte de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave decât pedeapsa de condamnare, fie cu executare, fie cu suspendare.

Valeriana Ilie şi Vasile Ilie au demonstrat fără tăgadă tuturor că nu respectă nici Legea, nici Justiţia, nici Cetăţeanul, nici Statul de drept. Au avut complici locali de partid : Mandici Vasile, Procurorul şef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, Aurel Curcă, Preşedintele Tribunalului Suceava şi Ioan Ursărescu, Decanul Baroului de Suceava, plus alte zeci de magistraţi din toate Parchetele şi Instanţele româneşti pe unde a fost plimbat acest dosar în anii – 12 ! – care au urmat în cursul Operaţiunii de spălare a infractorului pedist Andronic de către amicul său Ilie (Târgu Mureş – Tribunal şi Curte de Apel –, Bacău – Tribunal şi Curte de Apel –, din nou Suceava – Tribunal şi Curte de Apel –, Bucureşti – Tribunal şi Curte de Apel – , Cuirtea Constituţională de României (invocarea a cinci excepţii de neconstituţionale aiuritoare de către complicii lui Vasile Ilie), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, finalmente, după ce în ultima clipă infractorul este totuşi condamnat, decide în mod aberant să caseze toate deciziile instanţelor româneşti acumulate în 12 ani de mascaradă de judecată şi să returneze dosarul pentru refacerea Rechizitoriului la Parchet şi Poliţia locală ! Autorul acestui holocaust jsutiţiar este procurorul Vasile Mandici, şeful Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava şi bun amic al Preşedintelui PD Vasile Ilie, care creease din start vulnerabilitatea maximă a acestui dosar, alocându-i din start un procuror foarte tânăr, fără competenţă juridică pentru un astfel de caz, care avea să fie contestat la finalul celor 12 ani de proces…Detalii se găsesc expuse în actele date publicităţii, confrom legii :

https://angela2008furtuna.wordpress.com/2011/09/17/monstrul-politic-de-la-suceava-vasile-ilie-inalta-coruptie-politica-si-de-stat-updates/

 

Clubul mafiot politico-justiţiar

După pronunţarea sentinţei penale nr. 86, dată în mod nelegitim și abuziv de judecătoarea Valeriana Ilie, care nu avea dreptul să se pronunțe – fiind în relații intime politice cu făptuitorul -, am protestat, încă din 1999, inclusiv în presa națională, media audio-vizuale, pentru aceasta gravă încălcare a legilor şi transformarea Justiţiei într-un club mafiot de partid al PD, club « prezidat » împotriva legii de către un om politic, preşedintele PD Suceava de la acea dată,Vasile Ilie, preşedinţii secţiilor, ca şi soţia judecătoare, Valeriana Ilie, cerând anchetarea pentru trafic de influenţă a judecătoarei Ilie de către organismul de investigare a corupţiei, înfiinţat la vremea aceea pe lângă Consiliul Judeţean Suceava. Niciodată acea anchetă nu a avut loc.

Urmarea acestor acţiuni legale şi democratice ale victimelor a fost nu aplicarea legii, ci persecutarea tot a victimelor acestui cuplu infracţional format pe de o parte din Andronic Dorin, autorul înşelăciunilor multiple, iar de cealaltă parte, în tandem, din Vasile Ilie şi judecătoarea coruptă Valeriana Ilie ; au urmat strămutările repetate de dosar, invocarea de multiple excepţii de neconstituţionalitate, recuzări de complete de judecată, aşa încât procesul justiţiar a fost batjocorit timp de 12 ani, la care s-au mai adăugat încă trei…şi aşa mai departe. Între timp, Justiţia română, prin mâna judecătoarei Valeriana Ilie şi a soţului Vasile Ilie, a reuşit să încalce grosolan dreptul victimelor la o judecată echitabilă, încălcând în mod vădit prevederile Curții Europene a Drepturilor Omului, nu numai Constituția și legile românești. Pe durata acestui proces nu a existat niciun judecător român care să se opună efectiv excesului procedural, iar acest lucru e valabil la toate instanţele pe unde a fost plimbat acest dosar de către mafia politică Ilie-scă, ținta fiind tragerea de timp și prescrierea pedepsei penale. Este, de aceea, îndreptăţită concluzia generală privind dezastrul şi ticăloşia sistemului politic-justiţiar românesc. Mecanismul prin care Justiția română spală infractori este bine descris de acest caz și de monstruosul cuplu Ilie.

Mii de victime ale abuzurilor din Justiţia română îşi obţin drepturile la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, după ce sunt victime ale Justiției române. Statul român și cetăţenii români, iară nu judecătorii vinovaţi de abuzuri, plătesc din greu fapte grave de corupţie precum aceea descrisă mai sus, comisă în formă calificată de un preşedinte de partid, Vasile Ilie, şi soţia judecătoare implicată direct în spălare de infractori, Valeriana Ilie.

Infractorul Andronic Dorin, după ce a fost achitat de soţia Valeriana Ilie a preşedintelui de partid Vasile Ilie, este impus de către aceştia pe listele PD pentru Parlamentul României

Au existat, în toţi aceşti ani, nenumărate presiuni prin care Vasile Ilie, împreună cu acoliţii magistraţi şi interlopi, precum şi complicii din partid şi din Consiliul Judeţean Suceava, au pus la cale suprimarea mea, prin metode teroriste. Scopurile lor au fost acelea de a masca faptele personale grave din trecutul lor, pe care le-am denunţat mai sus. Un act de banditism de stat : după ce infractorii ne-au jefuit în anii 90 (numărul victimelor este foarte mare), îţi iau casa şi se bucură de averea ta, urmăresc apoi în mod diabolic să te elimine fizic. Între timp, după jafurile de acest tip comise în anii 90, aceste căpuşe au învăţat să facă bani din privatizări în anii 2000, jefuind fără milă şi statul român. Același Vasile Ilie, împreună cu soția, ex-judecătoare și actualmente notar public, Valeriana Ilie, este deci unul din capii mafiei din politica suceveană, dirijând mafia cu gulere albe din Justiție cu comandă politică: complotul dintre Vasile Ilie, ca președinte PD în anii 90, Valeriana Ilie, soție, judecătoare pe atunci, Vasile Mandici, client PD, Prim-procuror al Tribunalului Suceava pe atunci, Andronic Dorin, juristul PD, autor al crimelor în serie, arestat pentru fapte comise în formă continuată și calificată în anii 90, ca fapte de înșelăciune și falsuri, au condus la spălarea infractorului, în timp ce victimele au fost sacrificate, eu am fost dată afară din casa mea și purtată 15 ani în procese, sănătatea fiind distrusă, acum în fază terminală. Alte cinci victime ale lui Andronic și Ilie numai în acest dosar au decedat deja, și nu din cauze clare: Ungurașu, Coslac, Lavric, Adumitroaie etc. În tot acest timp de 15 ani, infractorul Andronic a candidat pentru Președinția României, pe listele PD pentru Parlament fiind impus chiar de Ilie, chiar după eliberarea lui Andronic din arest, apoi pentru Parlament pe listele partidului Cerveni și apoi UDMR. Ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, Vasile Ilie a devenit repede din președinte PD posesor de funcții în PSD, apoi vicepreședinte al PD-L, funcție pe care o deține și la ora actuală, ca și aceea de vicepreședinte al CJ Suceava. Cu toate că este un infractor și un cap al mafiei, continuă să apară în public la dreapta lui Gheorghe Flutur, președintele PD-L și președintele CJ Suceava. Anul trecut, complotul acestor actori ai mafiei înalte cu gulere albe a urmărit, prin asociere cu mafia antisemită transpartinică, suprimarea mea, lucru care aproape s-a și întâmplat în iulie 2010. Numai reacția presei naționale și internaționale, coroborată cu toate asociațiile culturale, civice și politice oneste și democrate mi-a salvat viața. După ce au lăsat oamenii pe drumuri, batjocorind legile și Constituția, după ce ne-au exclus prin intrigi și calomnii din toate mediile în care ne afirmasem prin muncă, valoare și atitudine, acești complici în crime și corupție înaltă au urmărit să ne elimine până și din joburile deţinute onest, care asigură existența și supraviețuirea de scriitor dedicat: faptul că am denunțat neîncetat fărădelegile comise de aceștia cu sânge rece împotriva mea și a altor cetățeni onești și faptul că nu mai reușeau să-și acopere crimele i-a condus la organizarea acestui complot criminal pentru care s-au asociat fără scrupule.

La evenimentul public recent care a avut loc la începutul lui decembrie, la Iaşi, când Consiliului Judeţean Suceava i s-a decernat unul din Premiile 10 pentru România, Gala pentru Moldova, pentru promovarea turismului, Vasile Ilie continuă să apară public alături de domnul Gheorghe Flutur şi de alte cadre din conducerea partidului şi de doamna deputat Sanda-Maria Ardeleanu. Mai devreme cu câteva zile, o reuniunie internaţională româno-ucraineană era prezidată, în ciuda bunului simţ şi a legii, de acelaşi Vasile Ilie. Iar Ziua sfântă a Unirii Bucovinei cu Ţara Mamă a fost prezidată la Suceava de acelaşi personaj politic şi administrativ dubios şi penal. În tot acest timp, deşi sesizate public în urmă cu luni de zile, Preşedinţia României, Guvernul, PDL, Opoziţia, DNA, instanţele competente, presa liberă românească şi internaţională menţin subiectul acesta extrem de grav sub tăcere. Zidul de apărare menţinut de prietenii fideli în jurul lui Vasile Ilie pare deocamdată intact. Cu toate acestea, prestigiul iniţial al PDL din 2004, cel legat de lupta anticorupţie, păleşte de la o zi la alta, pe măsură ce minciuna şi neputinţa, lipsa de voinţă politică şi indolenţa scot la iveală mulţi monştri politici care ruinează România.

În ce altă ţară din lume, care se doreşte o democraţie practică şi nu numai declarativă, unul din cei mai penali capi ai Mafiei politico-juridice continuă fără jenă să reprezinte statul şi imaginea ţării, cu toate că faptele sale probează probleme serioase de integritate, abuz, corupţie, deturnare, asociere în vederea săvârşirii de fapte penale grave, favorizarea infractorilor, precum şi cele mai crase atitudini antistatale, în cârdăşie cu serviciile şi cu crima organizată din Justiţia cu comandă politică. Evident, Vasile Ilie este o emblemă a României de azi, unul din zecile de lideri venali care distrug acest stat, pe banii poporului român şi în ciuda asumărilor interne şi internaţionale.

Crăciun fericit !

Angela Furtună

http://www.romaniantimes.com/index.php/angela-furtuna/549-triada-infractor-politician-magistrat-mafia-oligarhica.html

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s