„A fost unul dintre primii care au scris despre rolul intelectualilor critici din Europa de Est în dezagregarea sistemelor comuniste. Tot el a scris apoi despre declicul acestui nod, despre convertirea unora dintre aceşti foşti disidenţi în opusul a ceea ce promiseseră sau păruseră a fi. Am polemizat cu Tony Judt într-un articol apărut în Common Knowledge şi reluat în cartea mea Fantasies of Salvation. Preferam să nu văd că unii din foştii disidenţi deveniseră, aşa cum scria el, caricaturile propriului trecut eroic. Închideam ochii când mi se arătau texte de susţinere ale unor negaţionişti ai Holocaustului. Departe de a fi luat critica mea drept o ofensă, Tony Judt s-a referit favorabil la acea carte într-un articol din New York Review of Books despre România,  care i-a scandalizat şi ulcerat pe mulţi filistini.

Dând filmul înapoi, mi-e teamă că profesorul de la New York University, directorul Institutului Remarque de Studii Europene, autorul excepţionalei istorii a Europei din anii Războiului Rece (Postwar) a avut în mare măsură dreptate. Tributar paradigmei societăţii civile şi unui universalism etic poate naiv, nu vedeam lucruri care aceau să apară cu timpul tot mai clar. Îi idealizam pe disidenţi, crezându-i pe toţi egalii unor Saharov, Michnik, Kis şi Havel, capabili aşadar să articuleze şi să susţină un concept viabil al libertăţii. Construisem un arhetip moral şi nu observam că unele statui începuseră să se degradeze. Semnalul cel mai dur şi mai dureros a venit din fosta Iugoslavie, când unii membri ai cercului Praxis s-au transformat în ideologii regimului Miloşevici. Am vorbit mult pe aceste teme cu cel care mi-a fost prieten apropiat. La Postdam, în 2005,  am apucat să discutăm pe îndelete despre problema Răului radical. Îmi amintesc intervenţia sa la acea conferinţă organizată de el şi de Susan Neiman, când a reamintit faptul că stalinismul a funcţionat nu doar în Est, ci şi în partidele comuniste vestice, şi că, dacă acestea ar fi fost la putere în anii 50, ar fi montat procese-spectacol similare cu cele de la Sofia, Tirana, Budapesta sau Bucureşti. (…)

L-am ţinut la curent cu eforturile de asumare a trecutului traumatic din România şi cu demersul Comisiei Prezidenţiale pe care am coordonat-o. În acest sens, Judt oferă un judicios diagnostic: „O societate bine organizată este aceea în care ştim adevărul despre noi înşine la nivelul întregii comunităţi, nu cea în care spunem minciuni călduţe despre ceea ce suntem” „, spune Vladimir Tismăneanu în cea mai recentă carte a sa, Despre comunism – Destinul unei religii politice, Ed. Humanitas, 2011, p. 280 (O lume fără Tony Judt, Revista 22, 24 august 2010)…

De ce m-am oprit asupra acestui fragment?

România de azi a devenit în mod vizibil şi traumatic locul geometric al tuturor evoluţiilor posibile ale disidenţilor şi rezistenţilor anticomunşti şi respectiv antifascişti, confirmând tipul de reflecţie iniţiat de Judt pe marginea fenomenelor de coliziune, hibridizare, metisaj şi creolizare  ce au loc simultan între  specii diverse şi recent revelate de memorii antitotalitare sau, dimpotrivă,  fenomene de neogeneză totalitară. Trăim, cu concursul nemijlocit al armei media şi al războiului psihotronic,  într-un veritabil Babilon al discursurilor-capcană pentru care sistemele simultane de referinţă în care se definesc Binele şi Răul politic absolute conţin atâtea variabile şi necunoscute, încât relativizarea şi banalizarea Răului ne sunt furnizate acum cu probabilitatea cea mai mare.  Iar în absenţa miezului etic şi raţional,  supus fără oprire imploziei şi subminării, civilizaţia actuală pare să se îndepărteze în mod accelerat chiar de esenţa sa umană primitivă.  Acest evazionism politic  incontrolabil poate fi declanşatorul unui dezastru: atingerea unui punct critic al sistemului ce nu mai poate fi controlat nici de democraţie, nici de totalitarism – adică o dezintegrare a statului şi sistemului prin demenţa colectivă şi prin destructurarea personalităţii. Faptul că aceste realităţi au un aspect endemic şi o proporţie de masă ce se downloadează fractalic mă face să mă gândesc la derularea unui tip de război prin arme psihologice pentru care concetăţenii din această parte a Europei nu sunt pregătiţi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s