Yom Hashoah este Ziua Comemorării Holocaustului, o zi-eveniment care se desfăşoară astăzi în Israel, ca în fiecare an.

Titulatura complectă este “Yom Ha-shoah Ve-Hagevurah”— The „Day of (remembrance of) the Holocaust and the Heroism” , adică Ziua Amintirii Holocaustului şi a Eroismului.

Comemorarea a fost fixată  în Parlamentul Israelian, Knesset, la 12 Aprilie 1951, deci anul acesta se împlinesc 60 de ani de la prima aniversare. Cu timpul, Yom Ha-Shoah a devenit o celebrare ce are loc în toate comunităţile evreieşti din toată lumea. În anii ce vor urma, Yom Ha-Shoah se va ţine astfel: pe 19 aprilie 2012, pe 7 aprilie 2013, pe 27 aprilie 2014, pe 16 aprilie 2015.

Începând din anii 60, la Yom Ha-Shoah, sunetul sirenelor opreşte la ora 11 a.m.  tot traficul şi pe trecătorii din toate localităţile din Israel, timp de două minute, pentru a se ruga şi pentru a medita într-o tăcere solemnă. Toate media (radio şi televiziuni) difuzează în această zi numai programe dedicate amintirilor şi istoriei celui de al doilea război mondial, experienţei Holocaustului nazist (1933-1945) şi gestionării memoriei supravieţuitorilor lagărelor de exterminare. Programele de distracţie şi localurile de amuzament sunt interzise în această zi.

http://www.mfa.gov.il/MFA/Anti-Semitism%20and%20the%20Holocaust/Documents%20and%20communiques/Opening_ceremony_Holocaust_Remembrance_Day__1-May-2011.htm

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s