Cristian Patrasconiu. Sesiune de autografe lansarea Dreptei, Ed. Humanitas 2010- Arhiva Angela Furtuna

 

CONSILIUL JUDEŢEAN SUCEAVA

BIBLIOTECA BUCOVINEI

UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA – FILIALA IAŞI

LIBRĂRIILE  ALEXANDRIA

PREZINTĂ

PROGRAMUL DE COMUNICARE PUBLICĂ ŞI MARKETING CULTURAL

 

CARTEA   CARE  NE   SCHIMBĂ  VIAŢA

prin bun gust, eleganţă şi bucuria  lecturii

Coordonator Angela Furtună

NUMAI LA BIBLIOTECA BUCOVINEI !!!

EPISODUL  al IV-lea

REPERE  INTELECTUALE

ALE  DREPTEI  ROMÂNEŞTI

 

 

CRISTIAN  PĂTRĂŞCONIU  –  EDITOR

Ed. Humanitas, 2010

Cu o prefaţă de Valeriu Stoica.

Ilustraţii de Devis Grebu.

(Volum apărut cu sprijinul Institutului de Studii Populare)

 

Zece interviuri realizate de Cristian Pătrăşconiu în perioada februarie-octombrie 2010 îi aşează laolaltă, în acest volum – editat în condiţii grafice excelente –, pe Valeriu Stoica (prefaţa şi punerea problemei), Andrei Pleşu, Al. George, Virgil Nemoianu, Neagu Djuvara, Vladimir Tismăneanu, Nicolae Manolescu, Gabriel Liiceanu, Andrei Cornea, Horia-Roman Patapievici, Lucian Boia.

Selecţia autorilor, aşa cum a fost făcută de editor, nu este nici exhaustivă, nici exclusivistă, dar propunându-şi să demonstreze că dreapta românească – atât de vitregită de istoria noastră recentă –  este o sferă aflată în curs de  precipitare, al cărei centru trebuie identificat cu prudenţă şi al cărei sistem de referinţă trebuie definit cu nuanţări şi subtilităţi. Esenţa acestui proces de stabilire a unui domeniu doctrinar respectabil şi a unei integrităţi convingătoare, stă „într-un proces de limpezire, de separare a apelor de uscat, de identificare şi de recuperare a reperelor intelectuale, de delimitare a valorilor de nonvalori” (Valeriu Stoica), dar şi  în „reconstruirea unei culturi româneşti a convingerilor politice amplasată într-o ambianţă politică în stare să încurajeze o angajare care nu distruge, ci sporeşte valoarea oamenilor ce intră în politică” (Andrei Pleşu). Dacă „liberalismul, aplicat ca atare, duce la o viaţă de riscuri (bunoară, e ştiut faptul  că lumea artei, foarte liberală prin definiţie, e dominată de o concurenţă feroce, care poate duce până la crimă) ” (Al. George), paradigmele care întrunesc cele mai multe sufragii sunt preferate sub formă de „viziuni ale dreptei moderate, definind un proiect devenit operaţional după depăşirea perioadei postdecembriste de vulnerabilitate datorată „sclavilor revoltaţi” şi suferinţei posttotalitare” (Virgil Nemoianu). În această fază, în care „nu există nimic care să nu merite să fie spus” şi în care „mai trebuie să treacă două generaţii pentru a ne recâştiga ţara democrată visată” (Neagu Djuvara), deocamdată „dreapta este cea care şi-a făcut onest examenul de conştiinţă (însă continuă să fie foarte dezbinată),, în timp de stânga are o mare problemă în a se reinventa!,… fiind, în acest moment, principala purtătoare a falselor valori: antiamericanism, antieuropenism, antisemitism, anticapitalism (…), iar stânga mai trebuie să-şi rezolve şi problema scheletelor din dulap, care se numesc Lenin, Troţki, Stalin sau, mai devreme, Robespierre, Marx etc.” (Vladimir Tismăneanu). Dificultăţile unei drepte sănătoase au etiologii decelabile: „lumea românească n-a fost pregătită pentru liberalism, înclinând către doctrinele mixte, social-liberale, de exemplu, dacă nu pur şi simplu social-democrate. De aici toată confuzia: măsurile liberale au fost şi mai sunt interpretate ca punând în dificultate securitatea socială a oamenilor, iar cele social-democrate nu reuşesc să schimbe cu nimic situaţia economică, oferind, aşadar, o falsă protecţie” (Nicolae Manolescu). Pe acest background al postmodernităţii comunistoide din Est, când „comunismul continuă să fie marfa ideologică ce poate fi cel mai bine vândută ca iluzie” iar „propaganda politică aferentă nu conteneşte să nege ilegitimitatea totalitarismului de extrema stângă”(Gabriel Liiceanu), se întâmplă fenomenul următor: „discursul intelectualilor de dreapta din spaţiul public românesc este foarte bine calibrat – practica de dreapta e, ca să zic aşa mult mai palidă. În partea cealaltă e invers – discurs al intelectualilor de stânga, în cel mai bun caz anemic, şi practică strivitoare, copleşitoare!”(Cristian Pătrăşconiu); cauza acestei realităţi incomode şi lipsite de beneficii rezidă în faptul că „în realitate, politicianul român obişnuit nu e un ideolog, ci un oportunist (…) şi până la urmă, dacă ne uităm atent, reformele din România – câte s-au făcut! – au fost îndeplinite sub presiunea externă (şi nu sub cea a principiilor riguros asumate politic), în pofida declaraţiilor sforăitoare. Reactivi, nu proactivi! – iată-ne!”(Andrei Cornea). Ce ar mai fi de făcut, în aceste timpuri de complicate procese de definire a identităţii politice? Viziunea cu adevărat structurantă, spune Horia-Roman Patapievici, este aceea care, după modelul riguros oferit de modernitate, operează cu toate predeterminările: identitatea individului, identitatea politică individuală, opţiunea politică (…) Dar din păcate binomul stânga – dreapta a fost serios deformat de istorie. Un timp, aproape tot secolul al XIX-lea, stânga şi dreapta au fost simetrice. Se detestau reciproc, dar de pe poziţii de egalitate. Însă la un moment dat a intervenit un impuls de dezechilibrare, care, după crahul bursei din Viena, în 1873, a permis ascensiunea deformată a stângii. La nivel european, susţine H.-R. P., stânga are însă un deficit mai mare de moralitate decât dreapta, deoarece dreapta şi-a făcut rechizitoriul pentru crimele dictaturilor care au invocat, întemeiat ori nu, valorile dreptei, în timp ce stânga e mândră de crimele ei, refuzând să ia act de răul cuibărit în înclinaţiile ei revoluţionare”. Scopul lumii noastre contemporane – când democraţia e încă formală şi mai fragilă decât în Occident – rămâne cvasinedeterminat (există în continuare o tentaţie autoritară, totuşi), deşi există şi un orizont de aşteptare bine definit, „acela ca societatea românească să ajungă în acelaşi punct ca societăţile occidentale, căci de asta există Europa”(Lucian Boia). Cum, însă, asumarea ideilor de centru dreapta ale interlocutorilor este onestă, niciunul dintre ei nu-şi propune să cadă în demagogie, deci să spună în această carte în ce direcţie merge lumea în general, nici lumea românească în particular. Fapt este că noi nu avem o tradiţie suficientă de viaţă democratică iar peste tot oamenii sunt manipulaţi.

Incitând la discuţii despre tradiţia libertăţii (adică tradiţia ce presupune a crea şi a menţine o ordine socială construită pentru libertatea fiinţei umane), această nouă apariţie de la Ed. Humanitas este amplasată în Colecţia „Cultura libertăţii”, care îşi propune să îl familiarizeze pe cititorul român cu această tradiţie, dar mai ales să-l racordeze la dezbaterile contemporane ce se revendică de la spiritul acesteia.

 

 

Angela Furtună

16 – 17 februarie 2011

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s