Conferinţa de la Ateneu din data de 14 februarie a adus din nou un Adam Michnik onest, stimat de intelectuali, din ce în ce mai bine cunoscut de români. Dubitaţia privind anticomunismul a dominat discursul său.  Echilibrat şi civilizat, el a suscitat conştiinţele treze la revizitarea temelor din istoria noastră recentă, când unii şi alţii se străduiesc să transforme nu numai doctrina comunistă într-o banală iluzie, nesocotindu-i efectele dezastruoase, dar şi doctrina anticomunistă într-un sirop de tuse care, deh, nu ar putea vindeca tumori.

Discuţia aceasta perversă are loc pentru că, în mod regretabil,  nu a avut loc la timp un Nurnberg al comunismului – nici măcar aplicarea Punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara ce invita de fapt la o autolustraţie morală –  iar pe de altă parte pe plan internaţional se fac actualmente eforturi de ştergere a memoriei privind Gulagul şi nu, cum ar trebui, de denunţare a crimelor lui (100 de milioane de victime fizice dar sute de milioane de victime psihice şi morale) şi de condamnare a vinovaţilor (marile puteri se spală pe mâini şi pasează problema pe planuri regionale şi locale, unde, ca în România, anticomunismul este bagatelizat prin media şi prin discursul grupurilor de presiune finanţate în regiunea noastră de Moscova şi de noul Pact Ribbentrop-Molotov).

Discriminarea nu este o normă a democraţiei, de acord, însă justiţia, dreptatea şi etica, sunt. Acestea din urmă statuează anticomunismul ca un curent de gândire şi politic necesar, urmând riguros logica gândirii şi legilor ce interzic nazismul şi fascismul, în general extremismele de orice natură.

Anticomunismul este justificat şi în anii 2000, ba chiar din ce în ce mai justificat, pentru că pe măsură ce trece timpul şi istoria merge mai departe în absenţa justiţiei şi a eticii, comunismul şi extrema stângă se dezvoltă din nou, nestingherit, fie şi pe baze ideologice noi, religios fascistoide. Sunt mereu pedepsite grupările nazi şi teroriste fasciste, în timp ce terorismul comunist şi cel ideologic religios, aflate în creştere, sunt privite ca gesturi…eroice, în virtutea unui gauchism extrem de imoral. Este eronată doctrina care, în ciuda evidenţelor criminale,  neagă anticomunismul (delegitimându-i pe susţinătorii săi, iar delegitimatorii de profesie sunt chiar foştii comunişti sau puii lor ideologici) şi, culmea!, apără încontinuare, de fapt, tot comunismul.

De acord numai în privinţa evitării fundamentalismului anticomunist, care la ora actuală nu ar face decât să resusciteze fenomene sociale îngrijorătoare.
Însă anticomuniştii din timpurile noastre – fie că sunt foşti deţinuţi politici, puţinii supravieţuitori ai bolşevizării României sau ai dogmatismului, disidenţi, rezistenţi sau activişti mai noi, foarte etici – nu au fost niciodată violenţi în gândire sau acţiuni. Tocmai din cauză că discursul lor public şi intelectual sau civic este ireproşabil se încearcă acum discreditarea, decredibilizarea, marginalizarea şi demonizarea lor, mai ales de către grupurile politice antiamericane şi antiNATO, sau care fac jocuri geopolitice dubioase.

Anticomunism? Da, domnule Adam Michnik. Vaccin contra ciumei? Da, domnule Adam Michnik. Altminteri, memoria va rămâne mereu zadarnică, vorba lui Alain Finkielkraut. Până şi literatura ca memorie (cf. Bloom) ar putea suferi pierderi serioase în aceste condiţii de amnezie colectivă programată, nu numai etica şi politica.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s