România de azi este o lume inclasabilă. Atât în bine cât şi în rău,  e o lume de speculanţi,  de la idei, politici, bani şi valori şi până la artă, cultură sau spiritualitate; este  o lume supradimensionată de hiperbolizările arhitecţilor ei.  Această vocaţie a hiperbolei şi a speculei este marca diletantismului. Între toate, diletantismul existenţial e cel mai devastator.

Civilizaţiile diletante şi mitomane, de tipul celei româneşti, nu se perfecţionează, doar perseverează, chiar dacă în eroare; nu se maturizează, doar cresc şi descresc incontrolabil, mânate de legităţi ad-hoc, impuse de voinţa unor minţi rătăcite  de vătafi vremelnici.

Atunci când apare din neant, liderul autentic  nu este recunoscut, ci asasinat. Aceeaşi hiperbolă a haosului, deranjată de voinţa structurantă a unei Puteri axiologice, o hărţuieşte şi doboară.

Dar nu e nimic nou în ceea ce se vede azi. România a trăit numai în speculă şi hiperbole de-a lungul istoriei.

Şi tânărul Mihai Eminescu nota în manuscrisul 2257 (din 1882), „Dispreţuieşte orice soi de speculă: fie specula de idei a politicianului, a gazetarului venal, fie specula de bani a cămătarului şi a negustorului uzurar, fie specula de tine însuţi, a lingăriei şi a cocoteriei. Munca, iubit popor românesc, iată sufletul şi creatoarea tuturor lucrurilor mari”…

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s