Scena politicii româneşti fierbe. Curenţi subterani imprevizibili pun în mişcare lumea noastră, iar manipularea aruncă cetăţenii oneşti în angoase. Blitzkrieg-urile media au loc cu intensităţi care asigură o forţă de impact nemaiîntâlnită, ceea ce denotă totuşi nu numai dorinţa de victorie, ci şi slăbiciunile atacanţilor. Ei mizează pe surpriză şi destabilizare, pentru că nu posedă şi altă armă decât şocul. Deci…şansele lor rămân reduse.

Aşadar, să nu ne sfiim să privim lumea global, pentru că numai de aici ne vom putea extrage şi salvarea, rămânând însă lucizi asupra specificului plasei de rechini în care cade mereu, în această parte a lumii,  micul peştişor numit România…Lucrăturile politice de tipul KGB-Gazprom se ţes în aceste zile nu numai în Orientul Mijlociu – unde generarea aspiratoarelor de încleştări publice masive în Piaţa Tahrir, care să aibă loc  în faţa camerele de luat vederi occidentale, urmăreşte mai ales refacerea potenţialului exploziv antiamerican -; în România, aceiaşi strategi reîncălzesc pentru populaţia locală – deprimată de măsurile nepopulare de criză – ciorba rece a mineriadelor, dar după o reţetă nouă: de la mineriadele de stradă propriu zise – care l-au încărcat în anii 90 pe Ion Iliescu de vinovăţia clară pentru crime comise împotriva umanităţii şi de delictul de terorism de stat -, acum s-a „montat” (pentru neconesseuri) sceneta mineriadelor media, declanşată de spectaculoasele scurtcircuite de la Mina Uricani; cum-necum, acestea au produs exact la timp minerii-morţi necesari creşterii furiei publice şi a bunei lansări pe piaţa politică atât a noii USL(A) cât şi a alocuţiunilor lui Ilici, care alaltăieri, de la microfoanele televiziunilor de partid, îşi reintroducea în cipul bietului român (acum zdrenţăros şi iritat de rigorile şi erorile guvernamentale) parola lui de acces la codul internaţionalei comuniste (sau, produs nou, socialist-liberale). Urmând reţeta cinică a străbunicului său Lenin, Iliescu se simte bine la botezuri, uniri şi încuscriri socialist-liberale cu faţă umană înconjurat de o recuzită de parastas, cu mineri morţi şi răniţi (puteau fi şi ceferişti, conform istoriei luptei de clasă din Est, însă momentan ceferiştii nu au chef de box), dar nu!, doamne fereşte, cu caviar şi pahare de şampanie. Părintele capitalismului mafiot de cumetrie din România pozează în om care iubeşte sărăcia,  şi mizeria neagră explicită, dar mai ales pe baronii locali care au creat-o şi au dus-o la extrem sub guvernările sale legale şi ilegale infinite.

Pe un astfel de fundal, urmaşii lui Ilici, copiii săi cu malformaţii politice grave (de tipul Ponta sau Antonescu) generează, ca la o mină prost întreţinută,  zgura politică şi capitalul cu care băieţii de bani gata ai Opoziţiei româneşti îşi cumpără noii adepţi ai extremismului.

Că Iliescu pozează în etern revoluţionar cast (pentru că e bine apărat de lobby-ul profesionist mai sus pomenit), o ştie o lume întreagă. Că lui Iliescu nu i-a păsat de mineri nici în anii 90 la mineriade (atrăgând asupra lor anatema internaţională), nici la evenimentul de acum câteva zile de la Uricani, o ştiu mai puţini. Scurtcircuitul din Mina Uricani a plecat de la Moscova şi a trecut prin Ilici, ieşindu-i pe gură, ca un balaur roşu însemnat cu o seceră şi un ciocan. Superman-ul comunismului românesc e un mare pişicher: face ce face, şi pune de o nouă loviluţie kaghebistă!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s