ea nu ştie cum să facă nodul

te poţi apleca peste lume

peste cer

peste pervaz

peste văzul de orb

continuându-ţi traiectoria până la miezul de foc

ca şi cum ai fi un fir de lumină

ce se despleteşte

singur la nesfârşit

un alint de durere coborând prin urcuşul celorlalţi

nevăzutul

neatinsul

neauzitul

neîntors din cuneiformele anxietăţii

dar botezat cu deconstruiri

femeia aceasta scrie de-a lungul unei vene

cu sângele înafara pulsului

cu privirea înghiţită de oglinzi

ce decurg una din cealaltă precum moartea infinită din germenele visului

ea scrie din interiorul unui cosmos ce vine

prin ea

şi pentru toţi ceilalţi se precipită brusc îngheţându-i

dar bătând ritmic un început de lume

în ei

uluitor de singuri în faţa adevărului

care se naşte din descreşteri şi din pierderea sensului

din ruperea tulpinilor de trunchi

din plecări şi din rătăciri

din îndepărtarea marginilor de sistemul de referinţă

din şocul de a nu simţi nimic în timp ce gravitatea se deplasează înspre un alt nivel

 

seismograme sau trecerea bruscă

de la femeia plină de picături roşii

către femeia cenuşă (o adresă fictivă):

pur şi simplu intersecţia era aglomerată

(toate intersecţiile sunt pline de presimţiri)

dimineaţa i se aşternea pe umeri cămaşă neagră de doc

cu mânecile reci strângând oasele evantai

clavicula sternul tibiile copiilor visaţi degetele lor mici scormonind

printre sârme de cupru în căutarea acelui loc moale fierbinte plin convex

explodând de durere metalică

în cuşca plină de copii ce se dau cu capul de gratii

închizând şi deschizând ochii pentru a iradia

ceea ce nimeni nu poate numi ce este şi de unde vine

sau de ce se împarte totul la doi

la trei

la cinci

la patruzeci

la cincizeci de mii

la infinit şi încă

poate un bisturiu tăind feliile galbene de lămâie pentru ceaiul din azil

oasele aşezate unul căte unul pe cearceafuri curate înainte de a fi înfăşurate

în jurul altor oase albite de vreme

în jurul altor pietre albite de oase

în jurul altor stânci albite de pietre

în jurul unui munte alb măcinat de ritmul din venele lui adânci

ea face un pas şi mai face încă un pas

de fapt este un şir de paşi greşiţi ce se accelerează

şi o duc în centrul dinafara acelui loc magic

şi dinafara oricărul loc imaginat vreodată

unde toţi se întorc fără să vrea

şi unde toţi cei care se întorc se transformă în imprecizii

(vagi siluete de gheaţă)

şi ea nu ştie cum să facă nodul

ea rămâne acolo, înafara locurilor ştiute

uimită cum de înafară fiind şi alungată din lume fiind

continuă să fie de fapt înlăuntrul tuturor celor văzute şi celor nevăzute

trup de cenuşă suflet stins pâlpâind

deasupra lumii

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s