Prin urmare, adevărul s-a pulverizat într-un joc de artificii ideologice. El nu mai e moşit, ca-n efortul maieutic, nu mai poate fi obţinut prin dialog, colocviu sau la capătul unor pertinente reflecţii solitare. Adevărul a ajuns un prefabricat afectiv de baricadă, o marotă schematică şi pompoasă totodată, în slujba teribilismelor şi a resentimentelor spiritului local.” spune Vladimir Tismăneanu pe blogul său

http://tismaneanu.wordpress.com/2011/01/19/pulverizarea-adevarului-si-declinul-civilitatii/

Sunt câteva cauze ale dispariției nevoii de Adevăr (astfel, noua spălare a creierului tocmai s-a încheiat), ale dezastrului moral actual, dar și ale eșecului parțial  al construirii democrației la noi:
1.România pierde, de fapt, războiul psihotronic amorsat în vestul CSI, care vizează slăbirea conducerilor pro-occidentale din Ucraina, Moldova și România, și creșterea influenței ruse în dauna NATO. UE nu se opune.
2. România este „pedepsită” pentru că a condamnat comunismul, dar nici Rusia și nici Occidentul nu văd cu ochi buni extinderea acestui trend politic internațional: nu vor să-și asume vinovăția istorică și nici perpectiva de a plăti despăgubiri pentru că au bolșevizat și, respectiv, au încurajat prin pasivitate, bolșevizarea Estului.
3. Nesancționarea traseismului politic a dus la un veritabil terorism doctrinar și ideologic în România, unde alianțele politice cele mai bizare spulberă orice idee de joc democratic logic și coerent, dar și de Putere responsabilă. De aici, neasumarea consecințelor guvernărilor a născut structurile mafiote – mult mai puternice deja decât statul de drept – , disoluția proiectelor democratice în haos, dizolvarea conștiinței într-o pastă amorfă compusă din interese meschine, promiscuitate morală, neasumarea consecințelor actelor de guvernare.
4. Nu există media independente iar societatea civilă a fost distrusă în mare parte: în aceste condiții, noile forme de totalitarism opereaza nestingherite. Clasei politice actuale nu i se mai pot opune o voință civilă închegată și o voce critică credibilă. Răfuiala, vendeta, polițiile politice, urletul și isteria au atins cotele extremismului public generalizat, care paralizează orice formă de progres și de democrație autentică. Deasupra tuturor acestor niveluri, Justiția operează printr-o gravă mutilare a ideii de Justiție, de fapt. Justiția actuală garantează, astăzi, în fapt, toate încălcările drepturilor omului și cetățeanului în România.

Updates:

După relectura articolului http://tismaneanu.wordpress.com/2011/01/19/pulverizarea-adevarului-si-declinul-civilitatii/

De fapt, spălarea creierului anulează nevoia publică de adevăr (justificarea amneziei este legitimată prin varii tertipuri), cantonând mentalul colectiv în mituri.

Asupra românilor a fost utilizată arma media, care operează cu hipnoză rapidă și agresivă.

Experimentul a reușit: românii nu se mai regăsesc în discursul antitotalitar, deși abia au ieșit din cea mai crudă dictatură din Est.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s