În anul 2003, când revista Bucovina Literară împreună cu liderul comunist pesedist Gavril Mîrza, președintele de atunci al CJ Suceava, emiteau ordinul de excludere a mea din  redacție, grețurile autorilor excluderii (după ce scriseseră împotriva mea și un denunț calomnios semnat de conducerea din vremea aceea, adică de către domnii Constantin Arcu, Ion Beldeanu, Nicolae Cîrlan și Onu Cazan, și văzut între alții și de directoarea Doina Blaj și de  contabila secțiunii CJ Maria Toma) avuseseră un substrat politic: cu câteva zile înainte, în mod absolut onest, îmi exprimasem dorința să realizez un număr dedicat Monicăi Lovinescu, scriitoare cu legături fălticenene, care împlinea 80 de ani. Redactorul șef de la ora aceea, plus redactorul șef adjunct au refuzat cu vehemență însă publicarea acestei autoare (ei nu publicau decât autori comuniști sau de stânga într-o revistă plătită din bani publici, și încă în 2003!), și, mai departe, au construit, în stilul bolșevic pe  care ei îl cunosc de minune și îl practică de ani de zile (în biografia lor, la data respectivă figurează doar stagii copioase și zeloase printre ideologii, propagandiștii, informatorii și oligarhia PCR, PRM, PSD sau în dubiosul cuibar liberal-comunist, iar până la ora actuală și-au schimbat de n ori orientarea politică, traseistă, pentru a-și păstra privilegiile și aria de contaminare). Eu, în schimb, nu avusesem niciun trecut politic. Dar angajamentul meu de adult sub ceaușism a fost sistematic unul pro-occidental, deși numai cultural, prin vocație. Iar în anii post-decembriști am susținut în mod absolut onest și legal numai vederile mele politice pentru modernizarea României, vederi pro-occidentale și proamericane. Ca orice om obișnuit, nu trebuie să dau socoteală nimănui pentru faptele mele legale și morale.

În seara de februarie 2003 când am fost exclusă și aruncată pe drumuri, am făcut din cauza șocului o pancreatită consecutivă acestui stres (urmare a unei scăderi bruște și fatale a calciului ionic, valoare care a produs o vătămare instantanee a pancreasului), am intrat în comă brusc, iar supraviețuirea mea a fost o minune. Spitalizarea și gravitatea cazului m-au împiedicat, la vremea aceea, să-i dau în judecată pe sadicii delatori. Mai târziu, totuși, Comisia de Cultură a CJ avea să constate și să consemneze, în plen, ilegalitatea măsurilor luate împotriva mea, însă nu avea și puteri reparatorii.

Cum, însă, văzusem cu ochii mei de ce au fost capabili acești torționari, am înțeles că profunzimile abjecției lor sunt abisale. Dacă procedau astfel în 2003 (nu în anii 50!), dacă agresau în acest fel un om liber și transparent, ca mine (ce debutasem în literatură abia la 40 de ani, în 1997, în prestigioasa revistă România Literară – descoperită într-un sac de manuscrise de Nicolae Manolescu și Constanța Buzea și semnalată apoi cu entuziasm, încă în 1999, de Gheorghe Grigurcu și atâția alți critici importanți, amânându-mi tinerețea și debutul tocmai din dorința de a rămâne un om curat și pentru a evita orice murdărire ideologică), îmi devenise tot mai clar că relatările și mărturiile care circulă în lumea noastră despre faptele unora dintre ei, înainte de 89 și după – între care și propaganda deșănțată, turnarea colegilor la PCR și la Securitate, dar și câteva acte serioase de delațiune comise din plăcere sub dictatură – , nu sunt fabulații. Între timp, câteva documentări jurnalistice bine făcute mi-au confirmat statutul lor. Iar unii dintre aceștia, din sadism, au continuat în toți acești ani să mă denigreze la presa în care scriam, la presa dinafara locurilor natale, să mă urmărească tenace, compulsiv, să scrie delațiuni noi. Teancuri de mizerie și de ură, de resentiment și de nedreptate transmise în eter de mințile bolnave ale provinciei. Treaba era cât de poate de urâtă și de sistematică. Mințile acelea defecte erau întărâtate de plăcerea de a face rău. O plăcere ideologică. Știam însă cu cine am de a face, de data aceasta. Mi-am văzut de drumul meu, cu perseverență. La vedere. Eu nu am nimic de ascuns, nu concurez pe nimeni și nu am decât un maestru spiritual absolut.

Dar… am tot amânat dezvăluirile publice, pentru că știam ce înseamnă să intri în cuibul de vipere, să fii singur cu adevărul  și să fii înconjurat de o lume duplicitară, de politicieni imorali și fără caracter, de locotenenți ai suprimării (regretatul poet Cezar Ivănescu, asasinat la rândul lui de o echipă de linșori publici din Uniunea Scriitorilor – păcat că e vorba de breasla mea! – , îmi spusese de multe ori, iar ultima dată în public, la data de 8 martie, 2008, la o lansare de la Suceava (există filmarea): „vezi că o să te omoare ăștia„), dar mai ales de o societate civilă anesteziată și manipulată și de o presă care nu e ok. Dacă înainte de 89 nu am dorit să fac concesii și nici să semnez abdicări de la convingerile mele, și nu am intrat în partid (nici măcar nu era obligatoriu, cum se vaită unii astăzi, dacă doreai să rămâi curat deși marginal, așa cum am rămas eu, și din fericire nu mă vait!), iar ca urmare mi-am ratat și cariera și cărțile, nepublicând și neparvenind nicăieri la vremea tinereții; acum aș fi vrut să nu mai pierd timpul degeaba, să nu-mi mai irosesc și ultimii ani din viață cu toți nemernicii. Însă ei, nemernicii…nu lasă pe nimeni în pace. Doream doar să scriu și să trăiesc, simplu, retras, așa cum îmi este firea. Dar nu am fost lăsată. Și atunci, singura cale – îmi spune îngerul păzitor – este asumarea destinului și lupta pentru împlinirea lui.

Convingându-mă că în România sunt la putere (la orice putere, pasager colorată în orice tentă rogvaiv), orice am face, TOT  EI, am ales să-mi văd de drumul meu și să construiesc singură și în afara focarului de infecție, revistele și cărțile mele, programele mele, concepute profesionist, viața mea, separată de a celor puși pe rele; îmi doream numai viața mea, demnă, și numai  programul meu, proiectul meu de țară și proiectul meu de om. Foarte nonconformistă și ultraliberală, dintotdeauna, nu am cerut permisiune nimănui ca să exist și să mă manifest responsabil pentru ideile mele și pentru o lume pe care o doream liberă cu adevărat de comunism. Îmi dădusem seama că lupta cu resturile urât mirositoare ale totalitarismului din România era departe de a se fi terminat, chiar dacă atâția eroi autentici își dăduseră viața pentru cauza anticomunistă. Acum e din nou nevoie de anticomunismul explicit, dar și de un alt tip de apărare a anticomunismului, prin atitudine și discurs, prin memorie și pedagogia memoriei. Metabolismul tranziției a fost complex și va mai dura: unii dintre foștii comuniști (fie ei activiști, securiști și propagandiști) se reformaseră (real sau mascat, mai repede sau mai lent), își făcuseră procese de conștiință sau pur și simplu au evoluat către un alt nivel de înțelegere a politicului, dar la fel de bine alții au rămas înafara ideii de democratizare și de modernizare,  rămânând și adepții stalinismului și ceaușismului, ai discursului fascist, xenofob, puternic antisemit, animat de lupta de clasă, monocolor dur rrrrrrrromân, și mai ales au rămas la nivelul mecanismelor de gândire de tip Cold War – Războiul Rece – , pe care ei înșiși îl reactivează mental cu scopul de a-și apropria, filistini, un nou capital până și din teribila criză economică, precum și o eventuală recomunizare a țării.

Iată o realitate  de necontestat.

Au trecut anii, în care mi-am scris unele dintre cărți, am creat un alt trend, un alt stil și un discurs modern pentru publicul meu, care mă respectă și căruia îi mulțumesc, respectându-l la rândul meu…Un eveniment recent mi-a reamintit însă că există încă printre noi, la lucru, ca pe vremuri, harnicii agenți demolatori ai libertății. Am fost dată afară din serviciu, pe 20 iulie, fără evaluare și în pofida tuturor performanțelor mele profesionale (deci la origine a fost tot un complot politic, deși eu nu sunt politician, doar un om cu principii durabile), iar ulterior am aflat de la martori și faptul că în instituția Biblioteci Bucovinei, la instigarea acelorași cercuri de agenți ai terorii ideologice de care s-a mai pomenit, circulaseră liste prin care angajații au fost somați să semneze că sunt de acord cu excluderea mea din colectiv. Metoda datează de pe vremea lui Stalin și a comuniștilor dogmatici. Iar autorii ei de azi sunt la fel; însă diferența e că aceștia și-au pus la lucru de data aceasta și copiii, pe care au apucat să și-i crească în spiritul acelorași idei, pentru că tot ei au blocat, din egoism și lașitate, lustrația după 90. Între timp, vechii culturnici aflați tot la post și-au schimbat și culoarea politică, și acum îl iubesc de Gheorghe Flutur, președintele PDL, la fel de mult cum l-au iubit pe Gavril Mîrza, liderul PSD, dau pe Vadim Tudor sau pe liderul comunist, ori liberal de conjunctură. Pentru aceste personaje amorale de slugi ai puterilor, care se gudură pe lângă fiecare lider politic nou,  nu există doctrine politice, doar bani și privilegii. Ei nu au odihnă, ci intoxică, alungă valorile din țară, pun la cale divese operațiuni de subminare a personalităților. Însăși activitatea politică sănătoasă de care ar fi avut nevoie România post-decembristă a fost distrusă și decredibilizată prin lipsa de responsabilitate a acestor traseiști.

Așadar, printr-un astfel de procedeu, eu eram dată afară în mod ilegal pe data de 20 iulie, de către o conducere a Bibliotecii care invoca bugetul de austeritate, însă în aceeași zi, tot prin decret CJ, revista Bucovina Literară era absorbită cu mare tam-tam. Stilul și oamenii ei, aceiași. De fapt, realitatea este una doctrinară: o revistă contra un om, care e total diferit de ei, prin verticalitate și pentru că, vertical, are sonoritate civică. Nimic important…

De la bun început sosită în BB, revista a înțeles să-și facă loc pe piață cu un nou scandal. Liderilor ei nu le reușise asasinarea mea în 2003, acum părea că le scăpase printre degete și cea recentă (căci e știut că după noua excludere din 20 iulie a.c., am intrat în greva foamei și apoi am fost recent reangajată – ca urmare a ivirii unui post vacant și asta fusese consecința accidentală a  demisiei unei colege, iară nu datorită dorinței explicite a Bibliotecii Bucovinei. Nici Dumnezeu nu cred că era neatent la soarta mea…). Nu m-a mai mirat că o întreagă campanie de intoxicare de presă și online, de denigrare, de calomnie și de decredibilizare a mea a fost construită și de data aceasta cu personal specializat, pe tot mapamondul. Internetul permite astfel de linșaje ilegale prin intermediul forumurilor și revistelor literare, deși legea sancționează în orice stat de drept aceste calomnii de presă.

………………………………………………………………………………………..

Toate la vremea lor, așadar.

Se vede treaba că hăitașii văd în mine vânatul ideal.

Dar, în fapt, gestul lor reprezintă, din punct de vedere psihanalitic, eterna reîntoarcere a criminalului la locul faptei.

M-am întrebat: Ce poți face în fața psihopaților totalitari, incapabili de asumarea civilității și incapabili să accepte diversitatea și dialogul, și care te pândesc oriunde ai merge, pentru a-ți da lovituri mortale?

Ei bine, oricât de greu e de crezut, alegerea mea nu a fost niciodată capitularea. Iar ca să nu o lungim: a venit vremea ca publicul să afle cine sunt activiștii și ofițerii sub acoperire din mișcarea literară bucovineană, de la revista literară, cine au fost informatorii și propagandiștii care au întreținut cu zel cultul personalității, turnătoria,  poliția politică și teroarea din trecut, dar care – în general aceiași – întrețin și astăzi în funcțiune turnătoria, polițiile politice cele noi ale marilor partide și strategiile de compromitere a personalităților incomode. Fără acești harnici delatori, Răul politic nu ar putea să circule. Nici totalitarismul să se revigoreze atât de temeinic.

Apropo, a venit vremea ca opinia publică să afle și al cui aghiotant este Laszlo Alexandru, un domn colțos care își consumă de luni bune de zile energia pentru a compromite, la fel cu cei de laBucovina literară (care, însă, au început demolarea mea, metodic, înaintea lui L.A., furându-i exclusivitatea), numele scriitoarei și disidentei Monica Lovinescu. Sunt acuzată eu – în texte infame și vulgare (care trădează nivelul unor intelectuali jalnici) publicate în Bucovina Literară și Tribuna -,  pentru că muncesc câte 12 ore și construiesc în universul unei  biblioteci superbe, sunt maculată pentru că îmi dedic ultimii ani cercetării, interpretării și recuperării acestui nume lovinescian pentru spațiul criticii și istoriei literare, dar mai ales al eticii neuitării și contribuind astfel la consolidarea unei intelighenția române ce pare să se clatine din nou…Dar în fapt este vizibil, din alte direcții, efortul de anihiliare depus de oamenii specializați și animați la ora actuală numai de trendul suspect politic – pentru o țară întegrată cu mari sacrificii în UE și NATO – , unul antioccidental și antiamerican; e vorba de personalități fanatizate, fascizate, care lovesc în Monica Lovinescu și în ideile ei, deturnându-i activitatea și răstălmăcind cu reacredință unele citate decupate din context; acțiunile concertate sunt rodul unor persoane animate de dorința de a înlătura din viața literară românească pe oricine o susține pe Monica Lovinescu sau care îmbrățișează curentul ei de gândire occidental, modern. Eu, între alți intelectuali. Dar mai e, în mințile bolnave ale fanaticilor, o țintă numită Președintele pro-occidental al  României, oricum s-ar numi el, alături de elitele aferente. Pentru că Monica Lovinescu a fost modelul meu și al multora, pe discurs anticomunist consecvent și cerebral, precum și inspiratoarea Raportului de condamnare a comunisului.

Asaltul împotriva europenizării, modernizării și alinierii de facto a României la valorile euroatlantice a intrat pe ultima sută de metri.

Angela Furtună


P.S.  Am scris acest text mai mult ca pagină de jurnal pentru mai târziu. Atâta mizerie, maculare, minciună și manipulare deversate de ani de zile împotriva mea fac parte din strategiile machiavellice gestionate de păpușari prin care sufletul acestui popor este deturnat de la ultima sa vocație salvatoare : murdărește, murdărește, tot va rămâne ceva. Nu sunt singura victimă a acestor arme. Cum manipulările, în acest caz, vin mereu din direcția grupului Bucovina Literară și acoliții, mă întreb dacă, de exemplu,  domnii scriitori Constantin Arcu și Ion Beldeanu, vechi camarazi de redute literare, ideologice dubioase și oligarhice, realizează ce lecții de perfecționare în disciplina poliție politică le oferă ei, fie în 2003, fie în 2010, fiilor lor, ofițeri activi în SRI și respectiv în SIE; iar copiii bine crescuți își continuă cu venerație părinții, se știe, pentru că așa trebuie să facă bunii fii față de părinți. La cel mai înalt nivel tehnologic…(Oricum ei nu sunt adepții abordărilor est-etice).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s