CONSILIUL JUDEŢEAN SUCEAVA

BIBLIOTECA BUCOVINEI „I.G. SBIERA”

Organizează

lansarea volumului

DILEMELE  CONVIEŢUIRII:

EVREII  ÎN  BUCOVINA

(1774 – 1939)

(Ed. TipoMOLDOVA Iaşi, Director Aurel Ștefanachi)

de

DR.  DANIEL  HRENCIUC

Prezintă Dr. FLORIN PINTESCU

Evenimentul va avea loc vineri, 8 octombrie, ora 17, în cadrul

Simpozionului

O  CULTURĂ  A  SUPRAVIEŢUIRII

dedicat Zilei de 9 octombrie, Ziua  comemorării  victimelor Holocaustului din România.

DANIEL  HRENCIUC (pe COPERTA a IV-a a cărţii sale):

Evoluţia istorică a evreilor în spaţiul bucovinean a cunoscut momente extrem de complexe şi de controversate de la aşezarea acestora în diferite localităţi ale Bucovinei istorice (urbane sau rurale) şi afirmarea lor drept o comunitate puternică şi influentă, până la momentele delicate ulterioare unirii Ducatului Bucovina cu Regatul Român şi implicit, într-o directă relaţie cu evoluţiile înregistrate pe plan european în ceea ce priveşte fenomenele de mare unicitate şi tragism specifice Holocaustului. Forţa şi contribuţia comunităţilor evreilor bucovineni – în majoritate askenarzi, adică proveniţi din Galiţia şi Imperiul Rus – la cultura şi spiritualitatea Bucovinei – dincolo de reperele economice, comerţ şi finanţe bănci – au fost de-a dreptul impresionante, dovadă fiind personalităţile afirmate în spaţiul bucovinean în frunte cu Paul Celan (Paul Antschel): Moses Barasch, Jacob Eisenscher, Arthur Kolnik, Şlomo Lerner, Iţic Manger, Eliezer Steinbarg, Moses Rosenkrantz, Eric Singer, Rose Ausländer, Victor Wittner, Isac Schneyer, Clara Bloom, Alfred Kitner, Immanuel Weissglass, Alfred Gong, Alfred Margul Sperber. Perioada dintre cele două războaie mondiale – interbelică după cum o numim într-un limbaj specific – reprezintă un capitol complex şi sensibil, îndelung studiat şi analizat, dar încă insuficient de bine cunoscut, în principal datorită dificultăţilor accesului la sursele primare în perioada comunistă – acum la vedere, în primul rând, Arhivele Statului din Regiunea Cernăuţi, Ucraina, precum şi arhivele româneşti din perioada regimului totalitar de extremă stângă – anumite aspecte fiind ocultate de către istoricii români (formaţi în perioada comunistă), exagerate sau denaturate în anumite lucrări şi sinteze publicate în spaţiul ştiinţific occidental. Intervalul temporar interbelic – scurt, însă extrem de dens în evenimente determinante pentru destinul umanităţii – a prilejuit, în cazul minorităţilor naţionale din Bucovina istorică, a evreilor mai ales în cazul de faţă, un simbol al alterităţii, o dezbatere ideologică, politică, spirituală, comportamentală şi conceptuală extrem de profundă. Integrarea Bucovinei istorice în tiparele Regatului Român a reprezentat marea provocare pentru autorităţile române, interesate în impunerea rapidă a etnocentrismului în pofida profilului pluriconfesional, central-european al acestei provincii”.

Daniel Hrenciuc este Cercetător ştiinţific principal grad III Centrul de Istorie si Civilizaţie Europeană Iaşi, Filială a Academiei Române, doctor în ştiinţe istorice – specializarea Istoria contemporană universală

cu teza Relaţiile româno – polone în etapa  1918-1934.

Câteva cărţi publicate  de autor:

–         România şi Polonia. 1918 – 1931. Relaţii politice, diplomatice şi militare, Botoşani, Ediţia I, Editura Axa, 2002;

–         România şi Polonia. 1918 – 1931. Relaţii politice, diplomatice şi militare Ediţia a II-a, revizuită şi adăugită, Rădăuţi, Editura Septentrion prefaţă Gheorghe Buzatu, 2003;

–         Din istoria polonezilor în Bucovina (1774 – 2002), Suceava, Uniunea Polonezilor din România, 2002;

–         Mareşalul Józef Piłsudski şi renaşterea Poloniei independente (1914 – 1935), Rădăuţi, Editura Septentrion, 2003;

–         Istoria şi tradiţiile minorităţii polone, Suceava, Editura Universităţii, 2004;

–         România şi Polonia 1932-1939. Relaţii Politice şi diplomatice, Suceava, Editura Universităţii Suceava, 2005;

–          Continuitate şi schimbare: Integrarea minorităţilor naţionale  din Bucovina istorică în Regatul   României  Mari (1918 – 1940), vol I, Perspectiva naţional-liberală (1918–1928), Rădăuţi, Editura Septentrion, 2005, 240 pag;

–         Maghiarii în Bucovina (1774–1941), Iaşi, Editura Princeps Edit, 2006, 506 pag. ;

–         Continuitate şi schimbare: Integrarea minorităţilor naţionale  din Bucovina istorică în Regatul   României  Mari (1918 – 1940), vol I, Perspectiva naţional-liberală (1918–1928), Iaşi, Editura Priceps Edit, 2007, 268 pag.

–         Couator al vol. Material auxiliar al Istoriei Minoritatilor Nationale din România, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 2008;

–         Provocarile vecinătăţii: Ucrainenii bucovineni în Regatul Romaniei Mari (1918 – 1940), Iaşi, Tipo Moldova, 2010;

–         Dilemele convieţuirii: evreii din Bucovina. 1774-1939, Iaşi, Tipo Moldova, 2010.

Angela FURTUNĂ

BIBLIOTECA  BUCOVINEI

Coordonatoarea Simpozionului O cultură a supravieţuirii

CONSILIUL  JUDEŢEAN  SUCEAVA

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s