LANSARE 15 septembrie 2010

„LA ANUL, LA IERUSALIM, O CARTE” – (Ed. Biblioteca Bucovinei, 2009)

TEXT   CONFERINŢĂ  ANGELA  FURTUNĂ


Susţinută la lansarea din 15 septembrie

COPERTA:   DEVIS GREBU


I.

Ce este această carte şi cui se adresează ea?

– O carte care, fără a fi dogmatică,  identifică drumuri ale iudaismului către noi, precum şi trasee construite de noi către iudaism, încercând să refacem o cale spirituală, iniţiatică, dar şi un demers cultural actual, cât şi unul democratic, chiar dacă încă dificil de construit într-o democraţie  recentă.

– O carte care cercetează unele aspecte conceptuale ale totalitarismului din secolul trecut, dar şi câteva fenomene totalitare ce  tulbură civilizaţia iudeo-creştină din nou, în acest mileniu. De aici şi nevoia de memorie, de etică a continuum-ului istoric, de civism şi de civilitate. Este nevoia de a privi, sub diferite unghiuri, cu o perspectivă transdisciplinară către Holocaust şi către Gulag, către fascism şi către comunism* (în fond o ideologie unică). DE CE O FACEM?  din dorinţa de a evita logicile extreme, dar şi din dorinţa de a pune în operă, ca pe un background al filosofiei politice actuale, observaţia făcută cândva de filosoful şi politologul Vladimir Tismăneanu, anume că cele două totalitarisme esenţiale ale Europei secolului trecut – Holocaustul şi Gulagul – trebuie tratate împreună, şi tot împreună îşi vor afla vindecarea. Din această vindecare noi trebuie să desprindem astăzi – prin etică şi prin iubire –  roadele împăcării cu trecutul, precum şi înţelepciunea de a nu repeta drumurile tragediilor colective. Cumva, precum Ortega Y Gasset, să observăm procedeul după care are loc transformarea terapeutică: „cu morala corectăm greşelile instinctelor noastre, iar cu dragostea – greşelile moralei noastre”.

– O carte în care, prin memorii culturale şi meditaţii, suntem deopotrivă în căutarea concepţiei creştine despre om dar şi în căutarea concepţiei evreieşti despre om, căutare preluată de mine de la un maestru de gândire unic, aşa cum a fost preaînţeleptul dr. Alexandru Şafran, de la a cărui naştere s-au împlinit, acum trei zile, pe 3 septembrie 2010, o sută de ani. El mi-a transmis conceptul în care a excelat, anume acela de dialog intercultural, anume de dialog între iudaism şi creştinism.

(Marele Rabin Dr. Alexandru Șafran (Yehuda Alexandre Shafran) (ebraică יהודה אלכסנדר שפרן ) n. 12 septembrie 1910, Bacău, România , ca fiu al înțeleptului rabin (gaon) Betzalel Zeev Șafran (1867-1929) – d. 27 iulie 2006, Geneva, Elveția) cărturar, teolog, filosof, istoric și literat evreu, român și elvețian a fost între anii 1939-1948 Șef-Rabinul Cultului Mozaic din România, senator de drept în Senatul României (1940}, iar după 1948 Mare Rabin al evreilor din Geneva. Membru de onoare al Academiei Române.

A contribuit la salvarea evreilor din România în anii Holocaustului și ca un sprijinitor activ al sionismului a avut o poziție independentă și de respingere a presiunulor de infiltrare comunistă în anii postbelici, fapt pentru care a fost demis și expatriat. A publicat cărți în domeniul religiei, filozofiei moralei și misticii iudaice. Atașat de limba și cultura românească el a fost un activ promotor ai dialogului între iudaism și creștinism).

Iudaismul, spune Şafran (într-o conferinţă prezentată la Sorbona, pe 30 martie 1949, publicată în Revue de Théologie et de philosophie, Lausanne, 1965 – text preluat în cartea intitulată Etica evreiească şi modernitatea, Ed. Hasefer, Colecţia Judaica, 2005), îşi doreşte omul în acţiune, iar în acest scop iudaismul cere omului să caute să dobândească o cunoaştere de sine, cu alte cuvinte conştiinţa forţelor creatoare pe care le cuprinde şi care îi conferă asemănarea cu creatorul. Iudaismul nu cutează să fie o teologie potrivit oamenilor, se ambiţionează să ne ofere o antropologie potrivit lui Dumnezeu, adică o ştiinţă a conduitei omului deci o etică, neapărat conformă cu voinţa divină, pe care omul se străduie să o descopere, să o cunoască şi să o realizeze.

Există în această carte şi reflecţii asupra descoperirii omului abrahamic, a eticii sale, a înţelegerii perspectivei iudaice potrivit căreia « oricare om, pentru a primi harul lui Dumnezeu, are capacitatea de a i se adresa Lui în mod direct ».

Dumnezeu vrea să aducă omului mântuirea prin iubire dar vrea să aducă şi societăţii mântuirea prin justiţie. Mai departe, în cadrul acestui concept, există două legi, una a singularului şi alta  a pluralului . 1. Iată, pe scurt, formularea singularului « Când vei secera holdele ţării, să laşi nesecerat un colţ din câmpul tău, şi să nu strângi spicele rămase pe urma secerătorilor. Nici să nu culegi strugurii rămaşi după cules în via ta, şi să nu strângi boabele care vor cădea din ea. Să le laşi săracului şi străinului » . 2. Apoi iată pe scurt formularea pluralului : « Să vă purtaţi cu străinul care locuieşte între voi ca şi cu un băştinaş din mijlocul vostru ; să-l iubiţi ca pe voi înşivă ».  Avem, aşadar, porunca biblică formulată în acelaşi timp la plural şi la singular – ea se adresează omului ca persoană şi individului ca fiinţă socială. Alexandru Şafran atrăgea atenţia asupra faptului că în acest mod dual, singular – plural, al poruncii divine, ea se adresează societăţii ca sumă a indivizilor şi ca personalitate în sine. Dreptul este aici iubire, caritatea e justiţie. Nu există aici opoziţie între lege şi iubire, între lege şi credinţă, ele se întrepătrund. Termenul de drept este adeseori însoţit în Biblia ebraică de acela de justiţie, căci dreptul nu este arbitrar. Cât despre omul astfel definit, acesta este un om total, adică un om deopotrivă al raţionalităţii şi al sensibilităţii, un om al cărui destin este de a practica binele cu toată fiinţa sa.

– Acest op de memorii culturale iudeo-creştine vine şi din alt maestru de gândire iudaică, profesorul Moshe Idel, profesor de gândire iudaică la Universitatea din Ierusalim, născut tot în Moldova (n.1947, Tg. Neamţ, România). El vorbeşte, profetic, despre rostul cărturarului: „te duci şi citeşti ce-au scris şi alţii, în alte culturi, fără presiunea utilităţii imediate, dar mereu atent. Trebuie să aştepţi activ ideile noi, căutând peste tot…”

– O altă sursă a reflecţiilor mele este calea Hannah Arendt şi calea Monica Lovinescu, numită acum calea est-eticii, aşadar etica obligatorie a omului de cultură sub totalitarism, aşa încât intelectualitatea să devină şi intelighentzia (vocea intelectualului să devină importantă şi pe discursul etic-civic). Intelectualitatea română, spre deosebire de cea polonă, germană, cehă ori maghiară, de ex.,  din ţările omonime bolşevizate, nu a dat o intelighentzia.

Cartea de faţă oferă câteva perspective de lectură multiplă asupra volumului Etica neuitării, de Monica Lovinescu, coordonat de Vladimir Tismăneanu în colecţia Zeitgeist, a editurii Humanitas, volum care a fost declarat în România cartea anului 2008.

–         Câteva meditaţii, în capitole diverse, asupra sionismului şi a Modelului israelian de determinare pentru ideea de stat şi de democraţie; pornind de la spiritul de emulaţie filosofic-politic aferent şi pornind de la odiseea gândirii şi a concepţiei ce au premers odiseea întemeierii statale propriu-zise din 1948 – aşadar, vorbim despre un drum interesant ce porneşte din 1896, de la Theodor Herzl şi de la proiectele sale formulate la 1895-1896 – adică Der Judenstaat (German, „The State of the Jews”) pentru a ajunge către zilele noastre (Theodor Herzl – May 2, 1860 –– July 3, 1904) .

– Cartea de faţă oferă şi câteva priviri asupra Holocaustului: fie prin jurnalele de lagăr (Miklos Kanitz, Esther Hillesum, Abel Herzberg etc.), fie prin interpretări pe opera unor martori la Holocaustul românesc (între aceştia, Norman Manea, situat între Sofocle şi Hegel, modelând sufletul european – o lecţie de istorie şi de atitudine împotriva Răului, p. 196). Sunt în carte şi mărturii despre lipsa de adecvare în chestiunea totalitarismului în zilele noastre, despre îndepărtarea de spiritul central – european, despre Răul politic care este aproape invincibil în absenţa memoriei şi a eticii. Este, de aceea, şi o carte de retrospective multiculturale asupra Gulagului, mai ales despre destinul minorităţilor versus dogma majorităţii xenofobe şi protocroniste. Sunt citate şi descrise câteva cazuri notorii de abuzuri comise de propaganda antonesciană şi respectiv ceauşistă asupra oamenilor de cultură români, unul dintre aceştia fiind Norman Manea. Cazul de abuz comis împotriva sa şi descris de autor în romanul Întoarcerea huliganului a fost deconstruit folosind martori din epocă, unul dintre ei fiind scriitorul şi pictorul Constantin Severin, a cărui mărturie este utilizată în volum.

– La anul la Ierusalim este şi o carte de dialoguri (cu Vladimir Tismăneanu, Norman Manea, Simona Grazia Dima, Eugeniu Coşeriu etc). Şi tocmai de aceea o carte care sacrifică orice confort de dragul principiilor democraţiei. Nu întâmplător am asociat lansarea ei cu ziua de 15 septembrie, Ziua Internaţională a Democraţiei. „Atunci când dialogul este sacrificat pentru întreţinerea carnavalului isteriei publice nu mai rămân foarte multe lucruri care să oprească disoluţia unei societăţi”, spunea recent Vladimir Tismăneanu.

– Actualitatea acestor memorii şi jurnale din volumul de faţă, a meditaţiilor filosofice privind Răul totalitar şi discreţionar, este evidentă. Povestea e repetabilă. Accelerat repetabilă. Probabilitatea ca un grup de oameni, autodeclaraţi superiori, să se considere îndreptăţit de a sacrifica un alt grup de oameni, desemnat ca inferior, este întotdeauna maximă în societatea umană. Şi nu numai în societăţile ancestrale, ci chiar în Europa modernă. În Italia acum doi ani, în Franţa acum câteva zile, chiar şi în România (de ex. asupra mea şi a colaboratorilor mei) fascismul explicit prinde forţă, este pus în operă prin decizii, adesea chiar de stat (decizia recentă a Preşedintelui Sarkozy privind expatrierea rromilor români şi bulgari). Intervenţia făcută în presa internaţională în 2007 de Norman Manea, concetăţeanul nostru român şi sucevean stabilit la New York, în Cazul Mailat, este o ireproşabilă atitudine de cetăţean român şi de cetăţean al lumii, care prevede şi presimte repetabilitatea soluţiilor finale aplicate asupra vinovatului de serviciu: „Europa poate şi merită să se dovedească o reală comunitate, demnă de civilizaţia ei veche şi nouă. Diversă, democrată, spirituală, liberă, prosperă. Exemplară”.

………………………………………………………………………

– Ca un omagiu adus scrierii ebraice, cartea conţine şi o culegere de poeme noematice, cu miză filosofică şi simbolistică iudaică, Elegiile pentru V. Unele dintre ele au fost publicate în periodice româneşti şi americane remarcabile.

………………………………………………………………………

–         Coperta volumului La anul  la Ierusalim o carte …aparţine marelui artist român Devis Grebu, despre care scriam acum câteva luni (iulie 2010), când maestrul Sorin Ilieşiu lansase proiectul cinematografic Devis Grebu, în care m-am implicat la rândul meu:

Iată, mai jos, articolul publicat de mine la vremea aceea:

DEVIS  GREBU – UN  DEMERS  DE  PARTEA  VALORII

Frenezia cu care România (spre deosebire, bunăoară, de Franţa, de Germania, Olanda, Israel sau de Statele Unite, dar exemplele pot continua) îşi marginalizează, îşi neglijează şi îşi distruge intelighentzia este inegalabilă. Iar politicile româneşti orientate împotriva valorilor sale autentice (aparţinând modernităţii, deci critice, şi aparţinând eternităţii, deci universale) cunosc o recrudescenţă mai ales în perioadele de criză.

În acest sens, perioada crizei actuale îmi aminteşte, prin toate componentele sale definitorii (0. falimentul statal, politic şi economic, 1.radicalism , 2. extremism socio-politic, 3. atacul împotriva intelectualilor, artiştilor şi oamenilor de cultură liberi, 4. exhibarea comenzii de înregimentare xenofobă şi fascistă la dreapta şi la stânga, în devălmăşie), de crizele majore ale civilizaţiei româneşti (însoţite mereu de mari derapaje) din anii 30-40 şi respectiv anii 50-60. În consecinţă, astăzi, atacul dat împotriva elitelor intelighentziei, artei şi culturii majore este din nou foarte puternic.

Cine dirijează din umbră acest atac? Răspunsul e foarte clar: acest atac e dirijat de întreaga clasă politică şi de clientela sa oligarhică şi administrativă.

De ce au loc atacurile clasei politice la adresa intelectualilor şi artiştilor, a oamenilor liberi, în vremuri de criză?

Motivul este  limpede: în vremuri de criză, diriguitorii politici ai dezastrelor naţionale (solidari transpartinici în demersurile de conservare a unor privilegii nemeritate) nu suportă nici valoarea şi nici spiritul critic cu care veritabilii oameni de cultură şi veritabilii creatori intervin în viaţa Cetăţii, de partea Adevărului şi a valorilor democratice, şi împotriva regimurilor antidemocratice şi incompetente, situându-se de partea meritocraţiei, a libertăţilor şi drepturilor omului şi a ideilor de salvare prin meritocraţie şi muncă.

Oamenii de cultură şi de ştiinţă români, artiştii, scriitorii şi creatorii români trăiesc astăzi una din cele mai teribile tragedii (deşi nu e prima şi nici singura, pentru că şi crizele anterioare din istoria naţională recentă, enumerate mai sus, au generat, în epocă, prigoniri, suprimări şi exiluri masive). În timp ce în ultimii douăzeci de ani o clasă politică rapace şi cinică, mai coruptă decât toate celelalte de dinainte la un loc,  a transformat România într-o colonie, şi-a impus în administraţie numai aghiotanţii distructivi şi a susţinut în mod activ şi direct jaful naţional şi asasinarea valorilor, … statul de drept a fost subminat, în timp ce elitele democratice au fost distruse de această caracatiţă mafiotă şi au fost îndepărtate de la vizibilitatea meritată precum şi de la exercitarea în viaţa publică a rolului, notorietăţii şi competenţei pe care le merită.

Proştii şi agramaţii, veleitarii şi cei mai imorali politruci au pus mâna ÎN ULTIMELE DECENII pe destinele României, cu mari “performanţe” în distrugerea ei şi deja semnând astăzi decesul iluziilor populaţiei şi falimentele economic, moral şi civic.

Eşecul major stă, însă, în sacrificarea celor buni şi merituoşi, a celor valoroşi, a geniilor şi a excelenţei româneşti profesionale, civice şi etice. EXCELENŢA ROMÂNEASCĂ ESTE CONDAMNATĂ LA MOARTE. REPREZENTANŢII EI SUNT DECREDIBILIZAŢI CU BUNĂ ŞTIINŢĂ. În loc să fie promovaţi, sunt vânaţi şi excluşi. În loc să fie aşezaţi la locul cuvenit, sunt îndepărtaţi. În loc să fie lăsaţi să gireze, prin competenţă, ei (IARĂ NU NON-VALORILE NUMITE POLITIC ŞI INCOMPETENTE), circulaţia valorilor şi să salveze România de la dezastru, tocmai ei sunt cei primii eliminaţi de către pătura politrucă, anomică şi lipsită de scrupule.

Din cauza acestui climat, România a decăzut enorm în ultimii douăzeci de ani, când, la ravagiile lăsate în urmă de comunism şi de post-comunism, s-au adăugat lipsa de educaţie şi de deontologie, distrugerea respectului pentru muncă, geniu şi valoare, pe fondul proliferării exclusiviste a lumii clientelare şi a oligarhiilor transpartinice.

DEVIS GREBU este un autentic geniu românesc, recunoscut şi onorat în toată lumea internaţională bună, dar destinul său îl condamnă să aparţină acestui spaţiu românesc ce nu cultivă nici respectul pentru eroi, nici cultul valorilor. Printr-o operă personală unică şi complexă a adus lauri şi numelui său (lăudat fie el) şi ţării sale, fiindu-i un înalt ambasador şi un prestigios reprezentant provenit din elita românească majoră. Atitudinea autorităţilor faţă de domnia sa rămâne, însă, tăcerea ingrată, o tipică omerta prin care mafiile puterilor româneşti, întotdeauna politizate şi deprofesionalizate, au ucis de-a lungul timpului minţile strălucite şi continuă să o mai facă, în dauna idealurilor de progres.

Omul de cultură şi cineastul Sorin Ilieşiu îşi lansează în aceste zile proiectul construirii unui lung-metraj despre DEVIS  GREBU. Remarc faptul că prin astfel de proiecte ţintite şi duse la capăt cu tenacitate, societatea românească îi poate salva măcar pe unii dintre cei ce sunt predestinaţi, prin opera şi valoarea ieşită din comun, să vorbească şi generaţiilor următoare. Îl susţinem din toată inima pe Sorin Ilieşiu cu proiectul său şi lansăm la rândul nostru acest Apel la luciditate, omagiu şi atenţie faţă de încă un geniu românesc condamnat la ignorare: DEVIS  GREBU.

Angela Furtună

19 iulie 2010

……………………………………………………………………………………………………………….

– Institutul Cultural Român a editat un album Devis Grebu, pe care filosoful Mihai Şora îl considera recent o carte de referinţă a culturii naţionale. A fost lansat la Paris, dar nu încă şi în România.

Ignorat şi marginalizat, Devis Grebu se pregăteşte să emigreze din nou în Franţa, la o vârstă de peste 70 de ani, iar astfel România va pierde cu prea multă uşurinţă încă un  maestru genial.

………………………………………………………………………

Angela FURTUNĂ

(Conferinţa susţinută la Suceava, 15 septembrie 2010, la lansarea cărţii La anul, la Ierusalim, o carte, coperta Devis Grebu, ed. Biblioteca Bucovinei, 2009).

* Puţină lume cunoaşte textele politice eminesciene din 1878 şi respectiv 1881, dar şi din anii de după, texte în care tânărul jurnalist şi scriitor denunţa pericolul importat mai ales dinspre Răsărit odată cu  socialismul şi liberal-socialismul ce se propagau accelerat şi în România. El nu ezită să descrie fanatismul şi teroarea aferente, logica asasinatelor politice, de care nihiliştii ruşi şi socialiştii germani din epocă erau entuziasmaţi, deşi reprezentau la vremea aceea doar o sectă.

În Timpul, din 6 august 1878, în articolul Din Petersburg ne soseşte ştirea…tânărul de 28 de ani avertiza cu gravitate:

O serioasă tulburare socialistă ameninţă Europa. Cetăţenii liberi, independenţi şi înfrăţiţi ai republicii universale, care la noi sunt reprezentaţi prin partidul roşu, încearcă a răsturna toate formaţiunile pozitive de stat, şi dacă n-o vor putea face aceasta, ceea ce e de mai nainte sigur, totuşi vor încerca s-o facă pe calea lor obişnuită a atentatelor, scenelor de uliţe, tulburărilor etc., iar acele încercări încep a-şi arunca umbrele de pe acum.

Noi, care suntem siguri că victoria principiilor liberale-socialiste însemnează moartea oricărei culturi şi recăderea în vechea barbarie, vom combate tendinţele lor, ori în ce punct s-ar fi ivind“.

(a se vedea integral pe blogul https://angela2008furtuna.wordpress.com/2010/08/27/despre-recaderea-in-barbarie-prin-comunism-pana-si-eminescu-june-stia/ )

……………………………………………………………………..

II.

– Lansarea cărţii La anul, la Ierusalim, o carte, a fost însoţită de audiţii muzicale prilejuite de celebrarea, pe 16 septembrie, la Besançon, a împlinirii a 60 de ani de la ultimul concert public susţinut de marele pianist român Dinu Lipatti.

Audiţii muzicale :

In Memoriam

DINU  LIPATTI

(19 martie 1917, București – 2 decembrie 1950, Geneva)

Ultimul concert: 16 septembrie 1950, Besançon.

Ultima piesă interpretată: J.S.Bach, Chorale „Jesu bleibt meine Freude”

AUDIŢII

DINU  LIPATTI în original:

CD. 1. Track Nr. 3,

(Ultimul concert: 16 septembrie 1950, Besançon.

Ultima piesă interpretată: J.S.Bach, Chorale „Jesu bleibt meine Freude”)

CD. 4. Track Nr. 5 , Concertul pentru pian şi orchestră, Op. 16 ,  de Eduard Grieg.

………………………………………………………………………………………………

Sala de Arte a Bibliotecii Bucovinei, 15 septembrie, ora 17

III.

Lansarea cărţii La anul, la Ierusalim, o carte a marcat celebrarea unui eveniment important pentru România :

15 septembrie

ZIUA  INTERNAŢIONALĂ A DEMOCRAŢIEI

România este membră fondatoare a acestei sărbători internaţionale.

Decizia privind sărbătorirea acestei zile a fost luată de Adunarea Generală a ONU, la 8 noiembrie 2007, ca rezultat al unei propuneri avansate iniţial de Qatar şi de un grup de 8 state, printre care şi România. DEMOCRAŢII  RECENTE

Contribuţia României la promovarea conceptelor şi practicilor democratice în plan internaţional a inclus:

– Găzduirea celei de a treia Conferinţe Internaţionale a Democraţiilor Noi sau Restaurate – Bucureşti, 2 – 4 septembrie 1997.
– Asigurarea Preşedinţiei mişcării Democraţiilor Noi sau Restaurate în perioada 1997-2000.
– Iniţierea şi promovarea, în perioada 2000 – 2005, în cadrul Adunării Generale a ONU şi al Comisiei Drepturilor Omului, a unei serii de rezoluţii privind democraţia, statul de drept şi drepturile omului.
– Organizarea unei conferinţe sub-regionale, în cadrul procesului Comunitatea Democraţiilor, cu tema Parteneriatul dintre guverne, societatea civilă şi organizaţiile internaţionale pentru întărirea democraţiei – Bucureşti, 14-15 noiembrie 2003.
– Coordonarea, în perioada 14 -16 februarie 2005, sub auspiciile Comunităţii Democraţiilor, a unei Misiuni internaţionale de experţi pentru schimb de experienţă şi asistenţă democratică în Georgia.
– Asigurarea, în 2007, a preşedinţiei Grupului de lucru nr. 3 (GL 3) privind cooperarea regională şi inter-regionala pentru guvernare democratică, al Comunităţii Democraţiilor.
– Contribuţii voluntare la Fondul ONU pentru Democraţie şi la Fondul ONU pentru Asistenţă Electorală.
– Reprezentarea Grupului est-european la ONU în Consiliul Consultativ al celei de-a şasea Conferinţe Internaţionale a Democraţiilor Noi sau Restaurate şi în Consiliul Consultativ al Fondului Naţiunilor Unite pentru Democraţie.

Angela FURTUNĂ

Scriitoare, publicistă

Membră a Uniunii Scriitorilor din România

Master în Comunicare şi PR

Master în Semiotica Limbajului în Massmedia şi Publicitate

Doctorand în  literatura exilului românesc

Specialist în biblioteconomie şi bibliografie, PR, Marketing cultural şi informare UE

BIBLIOTECA  BUCOVINEI

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s