Poate că Mihai Eminescu este singurul scriitor român a cărui operă a fost mutilată atât de grav în interesul propagandei totalitare. Deşi unele texte poetice eminesciene, puţine la număr,  au fost adjudecate de  mulţi ideologi ai extremelor şi au primit –  prin etichetare – o nemeritată funcţie de brand auctorial (care se perpetuează şi azi în percepţia publică), cert este faptul că rămân necunoscute textele sale fundamentale, între care se găsesc  şi operele politice.

Comuniştii români au făcut din Eminescu statuie şi zeu sub dictatura ceauşistă, manipulând conştiinţa publică prin hipnoza cultului personalităţii. Dar fanaticii adulatori comunizaţi se aflau într-o capcană: unii nu ştiau, alţii preferau să ascundă  faptul că Eminescu a fost de fapt un opozant puternic al „religiei socialiste„, al comunismului, al cărui caracter terorist era deja cunoscut şi în epoca sa, şi avertizând în presă publicul românesc asupra pericolelor pe care  le aduceau în Regatul românesc  socialiştii şi nihiliştii.  Este unul din motivele pentru care Rusia l-a declarat inamic.

Puţină lume cunoaşte textele politice eminesciene din 1878 şi respectiv 1881, dar şi din anii de după, texte în care tânărul jurnalist şi scriitor denunţa pericolul importat mai ales dinspre Răsărit odată cu  socialismul şi liberal-socialismul ce se propagau accelerat şi în România. El nu ezită să descrie fanatismul şi teroarea aferente, logica asasinatelor politice, de care socialiştii din epocă erau entuziasmaţi, deşi reprezentau la vremea aceea doar o sectă.

În Timpul, din 6 august 1878, în articolul Din Petersburg ne soseşte ştirea…tânărul de 28 de ani avertiza cu gravitate:

O serioasă tulburare socialistă ameninţă Europa. Cetăţenii liberi, independenţi şi înfrăţiţi ai republicii universale, care la noi sunt reprezentaţi prin partidul roşu, încearcă a răsturna toate formaţiunile pozitive de stat, şi dacă n-o vor putea face aceasta, ceea ce e de mai nainte sigur, totuşi vor încerca s-o facă pe calea lor obişnuită a atentatelor, scenelor de uliţe, tulburărilor etc., iar acele încercări încep a-şi arunca umbrele de pe acum.

Noi, care suntem siguri că victoria principiilor liberale-socialiste însemnează moartea oricărei culturi şi recăderea în vechea barbarie, vom combate tendinţele lor, ori în ce punct s-ar fi ivind„.

Eminescu oferea explicaţii de economist şi politolog în acord cu argumentele epocii sale. „Socialismul industrial porneşte de la o iluzie economică. El ignoră pe deplin faptul că, chiar de s-ar împărţi averea toată a claselor bogate între cele sărace, chiar de s-ar organiza astfel munca, mijloacele prime de existenţă nu se pot înmulţi în infinit şi că nevoile sociale trebuie neapărat să consiste în renumita disproporţie formulată de Malthus, conform căreia populaţia se-nmulţeşte în progresie geometrică, adică la pătrat, pe când mijloacele de trai se-nmulţesc numai în progresie aritmetică. Contra acestei legi, în temeiul căreia omul e condamnat la muncă aspră pentru a putea să-şi întreţină existenţa fizică, nu există remediu.(…)

Iluziile economice a sectei socialiste s-a lăţit însă şi în state în care n-au raţiune de a fi. În Rusia, comunismul are o mulţime de adepţi, şi unora dintre aceştia pare a fi căzut jertfă generalul Metzentzow.

La noi în ţară socialismul are asemenea adepţi. A început a apărea foi periodice care, scrise fără ortografie şi fără primele cunoştinţe gramaticale, totuşi cred că cu acest minim capital de creieri şi învăţătură se poate reforma universul.

Cum că liberalii noştri se bucură de progresul ideilor se înţelege de  sine„.

În Timpul din 27 martie 1881, E. face observaţia că „nu e dar de mirare dacă mişcarea socială, cu aberaţiunile ei politice, e atât de profundă şi de primejdioasă, pentru că fondul ei e economic. Cine va urmări bine firul istoriei va observa că toate reformele şi revoluţiile numite politice au o origine socială, că războaiele au cauze  economice, că naşterea sau stingerea religiunilor chiar stă în legătură cu motive economice.

În vederea dar a măsurilor propuse de Germania pentru suprimarea mişcărilor socialiste, cari în Rusia au firma specială a nihilismului, nu se vor uita fără îndoială cauzele asupra fenomenelor, căci ideile politice eronate, deşi există pretutindenea, nu prind rădăcină şi nu au vigoare decât acolo unde cauzele economice le dau un teren priincios„… (citează mai departe asupra chestiunii măsurilor comune de luat în contra mişcărilor socialiste: „Journal des débats”, citat de E., relatează cum în tânărul regat al României s-au prezentat în Senat un proiect de lege din iniţiativa parlamentară ce stipulează espulsarea străinilor cari ar compromite interesele statului…Erau vizate exact acele curente politice ce cucereau Europa şi erau considerate extremiste, pentru că socialismul şi nihilismul promovau asasinatul politic.  Aşadar, o anumită parte a Europei conştientiza agresivitatea şi începea să se apere împotriva socialismului…”Statele solicitate de a intra în Sfînta Alianţă de la 1881 se vor putea întreba dacă legile lor le înarmează îndeajuns în contra apostolilor asasinatului; dar consimţi-vor ele a colabora la redacţiunea unui nou drept public european şi a-l lăsa să se aplice la ele numai pentru că Germania e bîntuită de socialism şi Rusia minată de nihilism?„, medita E.

Scriitorul a sesizat pericolul socialist pentru România şi a descris necruţător mizeria ce avea să fie lăsată în urmă de comunizare:

Dacă socialiştii români ar face bine să cerceteze sub câte sute de forme bugetare, fie ale comunei, ale judeţului, ale statului, se escamotează şi cel din urmă ban câştigat de omul din popor prin muncă, pentru a hrăni cu el clasa de postulanţi şi de ambiţioşi de rând care trăiesc din fondul mizeriei comune, fără nici o compensaţie pentru aproapele lor, atunci s-ar convinge că răul la noi este cu totul de altă natură.

În mod natural nici n-ar putea exista socialism la noi. Populaţia e chiar mică pentru teritoriul nostru fertil şi cestiunea socială începe prin a fi o cestiune agrară, o cestiune de disproporţie între numărul kilometrilor pătraţi ai ţării şi numărul locuitorilor. Prisosul acestor din urmă fiind avizat la munca industrială, aceasta avizată la schimb pe productele agricole ale altor ţări, va fi supusă legilor unei concurenţe universale, că, nefiind destul de ieftină sau neaflînd vînzare, acel prisos de populaţie va căuta să sufere sau să emigreze.

La noi, mizeria e produsă în mod artificial, prin introducerea unei organizaţii şi a unor legi străine, nepotrivite cu stadiul de dezvoltare economică a ţării, organizaţie care costă prea scump şi nu se produce nimic. Socialismul nu se justifică dar la noi prin nimic şi ca evoluţiune de idei nu-i decît o jucărie„…

Pesimismul întâlnit astăzi faţă de clasa politică românească, dar mai ales faţă de politicienii ce declamă o orientare socialistă doar pentru a masca un arivism şi un grad de corupţie, îl avea la vremea lui şi Eminescu, ce se întreba, în Timpul din 18 iunie 1881: „Cred dumnealor că în plebea de postulanţi şi ambiţioşi care furnică în România e unul măcar pentru care ideile să fie mai mult decît un pretext, pentru care ţinta adevărată să nu fie banul cîştigat fără muncă? Dacă cred sînt în eroare, şi e mai mult eroarea aceasta pe care-o spăsesc prin condamnarea lor decît erorile în contra fundamentelor existenţei societăţii ce formează religia lor politică„.

Ascensiunea violentă de astăzi a liberal-socialismului ca factor de coagulare a  Opoziţiei, radicalismul şi terorismul discursului media sau de tribună ori a metodelor instituţionale practicate azi de socialiştii şi liberal-socialiştii aflaţi în creştere datorită crizei profunde şi războiului psihotronic pe limita de Vest a CSI, toate acestea sunt foarte bine descrise de Mihai Eminescu în textele de mai sus.  Eminescu e cumva actual politic. Nimic nou. De văzut, însă, prin extrapolare şi comparatism, până unde se va extinde, prin ce metode, precum şi tipurile de asasinat politic ce vor fi utilizate în anul 2010-2011.  Pe mine a fost deja experimentat un stil de exterminare. Vor mai urma şi altele, pentru alţii?  Cine va trăi, va vedea.

Angela FURTUNĂ

27 august 2010

Anunțuri

Un gând despre “Despre recăderea în barbarie prin comunism. Până şi Eminescu, june, ştia…

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s