Moto: „Răul în lume nu e o realitate obiectivă, ci o iluzionare, o falsă imputaţiune, după cum spune Şankaraciaria”

(Vasile Lovinescu, meditaţia filosofului  asupra reflecţiilor Simonei Weil despre Rău,Jurnal AlchimicInstitutul European, 1994, p. 198))

1.  Înhață sufletul potrivit pentru tine, Dibuk

cum să treci dincolo desenând linii de forță și zboruri de fluturi

prin corpul ca o schelă alunecoasă:

ești o meduză, îți spun, și te strivesc între coapse,

de fapt mă interesează fațadele de sticlă și turnurile de nisip,

argila moale arsă în cuptoare vechi din care se aud șoapte

la fel de vii precum cărțile când sunt citite cu voce tare

dincolo e cald viu spirit de vânt care se răsucește simplu

așa cum sângele străpunge un plămân sec din nimic :

ești un aqualung, îți spun, și îmi pun masca pe față,

simțind acea prezență cum mă îmbracă precum un sac

în care mă zbat inutil până ce vine jucătorul și adună mingile de golf

crosele și plumbii din iarbă, îndesând în sac tot ce mai rămăsese

pe teren, ploaie, spoturi, falii, câteva calendare aztece

undeva la etaj se joacă bridge și dincolo ferestrele se deschid

dacă știi cum se numește ceea ce simți, atunci te poți sinucide, îți spun

înainte de a licita un grand șlem pe mâna mortului ;

stăm alături de ceilalți jucători, între noi cresc ziduri de afișe,

terase cu păduri de cabluri și linii de tramva iincendiate

în timp ce femeile alunecă pe tăblia mesei ca niște stropi de miere,

ne simțim priviți de toate epocile citite altădată cu voce tare în studenție,

ne simțim aspirați de mințile tari ale celor ce au știut din vechime că ne vom naște mecanic și ne vom autodevora la fel ca toate celelalte vârste ale speciilor pe cale de dispariție,

ne simțim topiți de cărbunele din sufletul slab al asceților ce au gustat odată deșertul grăunte cu grăunte până ce l-au adăugat trupului ca pe un marsupiu,

ne simțim risipiți în toate cuvintele și adunați în ultima șoaptă

cu care anima se deschide în fața propriului homuncul ca un neon albastru

atunci când baleiază peste soldații ce așteaptă să ardă de vii pe o hartă trasată greșit,

ne simțim pudrați cu făină și sare alături de statuile de praf în care palpită sperietori expresioniste,

ne simțim slabi ca niște manechine de haute couture din care sideful genunchilor gravează trandafiri în timpul mersului halucinant prin voaluri de oțel,

ne simțim ca niște canale sfredelite de șuvoiul de noroi,

ne simțim duhoarea de creaturi transdisciplinare unde comanda vine din filosofia practicată fără un aparat excretor adecvat (îți este dor să te simți ca un băiat  care iese vesel din râu cu câțiva melci în palmă, îți spun, și te învelesc în frunze de palmier)

ne place să ne vizualizăm descreșterea și să o arătăm celorlalți

în timp ce le explicăm în procente cât de greu ne este să-i înțelegem

pentru că simțurile noastre sunt amestecate cu conexiuni virtuale și tendințe statistice

din care toate pulsiunile naturale au evadat către lascivitatea robotică

dar dincolo,îți spun, e o beție a blocajelor, unde te poți recupera din toate haosurile în care ai fost târât pe nesimțite și împotriva voinței tale,

este ca și cum ai putea să vorbești din nou la plecare cu un dibuk după ce nu ai vorbit cu nimeni

câtă vreme erai străin

pentru că nimeni nu a avut curiozitatea să se apropie de buzele tale ca un radar de gânduri

am știut că așa se fac jocurile în timp ce fațadele de sticlă ne înconjoară, iar liniile frânte ne înțeapă gleznele umflate de atâta mers

printre statui elastice și printre diferite feluri de a uita cine suntem de fapt,

am știut că ești pe moarte, îți spun, dar nu te las să verifici acum acest diagnostic întotdeauna greșit,

pentru că nu are rost să decupezi tu cu foarfecele figuri demodate de clovni și să le lipești pe retina mea,

ci marionetele se adună în jurul nostru și ne țes în vis cu piciorușele lor ritmice crochiuri de fractali

o, ne simțim priviți de neputința celor ce ne-au visat mai tragici și nu atât de captivi în logică,

ne-am rătăcit în orașul scufundat sub propriile schele

vom  citi, vom juca golf, vom câștiga marele șlem, vom face dragoste și vom aștepta să ne naștem în alt joc

2.   Pentru că nu voi fi acolo, ci va fi ziua când vine  Dibuk


unde nu voi fi.

unde nu voi fi.

unde nu voi fi.

singură.

pentru că nu voi fi acolo, și nu va fi vorba despre mine, cât despre cei ce mă urmăresc pentru a înțelege rostul absențelor mele.

palme mari și reci așezate pe tâmple.

bum-bum. bum-bum.

nu voi avea nimic de spus.

nu voi avea nimic.

nu voi auzi.

nu voi merge.

nu voi aștepta.

doar inelele de păr mi le voi răsuci în jurul degetelor și voi privi nemișcată.

fără să clipesc.

fără să respir.

fără să mă închid.

fără să fiu vie.

totuși, vă voi privi mereu.

vă veți simți priviți.

vă veți împuțina.

vă veți stinge.

vă veți retrage.

eu voi fi unde nu voi fi.

un nimb.

unde nu voi fi.

unde nu voi fi.

singură.

și mult și puțin nimic.

http://www.youtube.com/watch?v=u76STEGlCXk&feature=related

Angela FURTUNA

24 mai 2010

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s