Comunicat de presă – „Blocul Naţional al Revoluţionarilor – România 1989”


Am primit din partea domnului Constantin Răuţă, om de ştiinţă stabilit în SUA în 1973, următorul mesaj de apreciere a lui Sorin Ilieşiu, susţinut pentru funcţia de preşedinte al SRTV de peste 30 de organizaţii civice şi sindicale, de Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune din România – singura organizaţie profesională care poate face recomandări pentru această înaltă demnitate – , de personalităţi de prestigiu precum Vladimir Tismăneanu, Mihai Şora, Magda Cârneci, Dan Necşulea, Devis Grebu, Viorel Padina, Dorin Tudoran, Nicolae Prelipceanu, Florin Zamfirescu, Angela Furtună, Daniel Vighi, Georges Banu sau Constantin Dobre :

„Susţin cu plăcere candidatura D-lui Sorin Ilieşiu la poziţia de Preşedinte al SRTV. Cunoştinţele profesionale demonstrate de-a lungul anilor, persitenţa cu care a luptat pentru trecerea la un stat cu adevărat democratic în România, îl califică pe deplin în această poziţie.” – Constantin Răuţă

Dl Constantin Răuţă a fost condamnat la moarte în 1974, la ordinul lui Ceauşescu, pentru că a trădat regimul comunist din România, condamnat în 2006, de Preşedintele României, ca ilegitim şi criminal.

Dl Constantin Răuţă a activat, ca om de ştiinţă, la cel mai mare centru de cercetări NASA – Goodard Space Flight Center din Maryland, unde a lucrat 30 de ani în proiecte de importanţă strategică pentru apărarea şi securitatea Statelor Unite. A participat ca cercetător la proiectele spaţiale americane Hubble, Eos, Lansat sau Kobe, la marele sistem SM-3 NAVY, fiind recompensat cu distincţii ştiinţifice de statul american.

Anunțuri

Un gând despre “Savantul Constantin Rauta din USA sustine numirea lui Sorin Iliesiu la conducerea TVR – Comunicat de Presa

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s