Teodor Mărieş se află de zile bune și săptămâni bune într-o prelungită grevă a foamei. Gestul suprem al domniei sale nu vizează interese personale, ci are drept scop interese publice majore – adoptarea legii lustrației și impunerea unui calendar strict în acest sens .

Față de acest caz excepțional prin importanță și gravitate, presa română și clasa politică română, societatea civilă dar și intelectualitatea sau studențimea, POPORUL  ROMÂN  ATINS  DE  FORMA  FINALĂ A  DEMENȚEI ȘI A  LIPSEI  DE  DISCERNĂMÂNT ȘI RESPONSABILITATE,  reacționează  deplorabil: tăcere și lipsă de interes. Românii manifestă în bloc o criminală abdicare de la sensul istoriei, pactizând cu perversiunea și ipocrizia grupurilor de interese în a căror gheară a căzut România, prinsă în capcana oligarhiilor economice și politice. Românii consfințesc, astfel, prin atitudinea lor laxă și iresponsabilă, spălarea memoriei anticomuniste și, din nou, cale liberă totalitarismului.

Domnul Mărieş a anunţat că va înceta această acţiune extremă de protest – comunică Biroul de Presă aș Asociației 21 Decembrie 1989 – daca se va supune în Camera Deputatilor, în vot nominal legea lustraţiei şi daca se va stabili un plan calendaristic, cu termene limita pentru adoptarea acestei legi, pentru a fi votata, simbolic, pina la 22 aprilie, data la care se implinesc 20 de ani de la declanşarea protestelor maraton anti-comuniste din Piata Universitatii din Bucuresti.

………………………………………………………………………………………………………….

Pe blogul său, domnul Vladimir Tismăneanu, directorul științific al IICCMER, își exprimă la rândul său îngrijorarea față de atitudinea pasivă a românilor în gestionarea propriei istorii, precum și revolta față de media care mușamalizează cazul Teodor Mărieș. Ceea ce ar fi trebuit să fie evenimentul acestor săptămâni – anume GREVA LUI TEODOR MĂRIEȘ PENTRU O ROMÂNIE MODERNIZATĂ ȘI SĂNĂTOASĂ – este îngropat în tăcere, și nu face nici măcar obiectul unor știri. În tot acest timp, scena mediatică este plină de scandalurile legate de animalele bolnave care ne conduc țara sau care se lasă calcate în picioare de tăvălugul istoriei.

Reproduc mai jos un fragment din articolul lui Vladimir Tismâneanu alături de adresa unde poate fi citit integral:

http://tismaneanu.wordpress.com/2010/03/29/sacrificiul-lui-doru-maries-sa-actionam-cat-mai-este-timp/

„urmand lectia lui Havel, Doru Maries traieste, mai exact spus supravietuieste, acceptand pretul ultim pentru o fiinta omeneasca,  in adevar.  L-am vazut de doua ori saptamana trecuta: nimic patimas in privirea, in rostirea acestui om.  Dimpotriva, o seninatate calma ce te trimite cu gandul spre sfinti, spre yoghini, spre inteleptii altruisti.  Prin ceea ce face, Doru Maries actioneaza ca un drept.  M-am gandit la Jan Patocka, filosoful ceh, elevul lui Husserl, care s-a jertfit constient acceptand sa devina primul purtator de cuvant al Cartei 77.  Asemeni lui Patocka, asemeni lui Jan Palach, studentul care a devenit o torta vie protestand impotriva invadarii Cehoslovaciei si a “normalizarii” impusa de Brejnev si Husak, Doru Maries nu vrea nimic pentru el. Se sacrifica pentru noi toti. Tacerea la acest ceas este o forma de consimtamant la strategia amneziei si a minciunii.  Cine tace devine complice. (VT)”

……………………………………………………………………………………………………….

Vladimir Tismăneanu invocă în articolul său și pledoaria făcută de jurnalistul și disidentul Ștefan Niculescu Maier în apărarea lui Teodor Mărieș (care poate fi citită integral la adresa următoare:

http://www.romanialibera.com/editorial/editorial.php

Cităm două fragmente edificatoare din acest articol publicat de revista ACUM:


1. „Teodor Mărieş moare sub ochii noştri şi nimeni nu face nimic. El moare ca urmare a unui prelungit protest prin greva foamei, reiniţiat pentru finalizarea cercetărilor privind evenimentele din Decembrie 1989. Adică pentru un adevăr care ne interesează pe toţi!

Este prima oară, de când am plecat din România pentru a mă stabili în cele din urmă în Statele Unite, că-mi pare rău că nu mă aflu la Bucureşti. Dacă aş fi acolo, aş începe prin a le vorbi membrilor Asociaţiei „21 Decembrie” şi a-i îndemna să manifeste în sprijinul acţiunii preşedintelui lor. De ce nu sunt ei în aceste zile în faţa clădirii Guvernului, pentru a-şi arăta în mod paşnic solidaritatea cu Mărieş?
Unde sunt zecile, sutele de asociaţii de revoluţionari, unde sunt cei care au obţinut certificate, avantaje, înlesniri? Unde sunt studenţii, tinerii presupuşi a reprezenta conştiinţa proaspătă a naţiunii, cei care sunt interesaţi în cel mai înalt grad ca foaia pe care îşi vor scrie propria istorie sa fie cât mai curată? Unde sunt toţi cei care s-au bucurat de căderea dictaturii dar au înţeles că unei dictaturi „pe faţă” i-a urmat o manipulare perfidă, prin care cei care au plănuit eliminarea ceauşeştilor au făcut-o strict pentru interesele proprii şi nu pentru cele ale poporului?”

2. „Chiar nu se poate face nimic?

Daca măcar atăta ar face românii: să nu-şi deschidă televizoarele timp de o ora într-o anumită zi, să spunem între 7 si 8 seara pe 30 martie, alocând acest timp unei discuţii despre Teodor Mărieş. Să încerce să înţeleagă gestul lui disperat de restabilire a adevărului istoric despre Decembrie 1989, să încerce să se întrebe dacă nu ar trebui să facă ei înşişi ceva pentru aducerea acestui adevăr la lumină. Dacă măcar ziariştii ar intra în grevă de subiecte, aşa cum mă consider eu de două luni încoace, refuzând să scriu despre alt subiect decât despre Teodor Mărieş!

Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş, Teodor Mărieş… aş umple o întreagă ediţie de ziar numai cu numele acestui om – nu pentru a-i ridica o statuie, deşi pentru curajul lui el are deja o statuie în mintea mea, ci pentru cauza lui, atât de dreaptă şi de necesară.

După zeci de ani de negare vehementa a crimelor împotriva evreilor din România a fost nevoie de o Comisie condusă de americanul de origine română, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel, alcătuită în bună parte şi din oameni de ştiinţă care trăiesc în afara României, pentru a se reconstitui şi demonstra adevărul despre Holocaustul românesc. Mulţi neagă încă, sfidând legea, rezultatele publicate de Comisia Wiesel.

A fost nevoie de o Comisie condusă de un profesor american de origine română, Vladimir Tismăneanu, pentru a se face lumină în natura criminală a regimului comunist din România. Nu s-au produs legi în legătură cu rezultatele publicate de Comisia Tismăneanu şi sunt slabe speranţe că rezultatele ei vor deveni operaţionale pentru mulţi ani de acum încolo.

Avem oare nevoie să solicităm cetăţenia americană pentru Teodor Mărieş pentru ca, având această calitate de neapartenenţă la un popor de oi, gestul său să fie apreciat la justa lui valoare şi să se bucure de sprijinul popular care l-ar face să învingă rezistenţa structurilor inerte din România? Cât timp vor mai dicta în România cei care au denaturat istoria şi complicii lor?”(SNM)

……………………………………………………………………………………………………..


Problema adoptării legii lustrației nu e nouă, nici lipsită de însemnătate. Atitudinea de neimplicare a românilor în miezul intereselor lor naționale reale nu e nici ea de azi de ieri (ba, în istoria recentă, a mai fost nevoie , de câteva ori în mod decisiv și salutar, de intervenția unor lideri politici dinafara spațiului românesc care să ducă românii la oftalmolog și să-i ajute în alegerea dioptriilor corecte cu care poate fi zărit un viitor onorabil pentru România).

În absența acestui viitor onorabil, apărat și de românii de azi, România va deveni un deșert fără identitate și fără speranță, populat de grupuri de saltimbanci fără alt ideal decât acela de a juca roluri secundare în dramolete  geopolitice dubioase. Până una alta, împotriva deșertificării identitare a României, domnul Teodor Mărieș luptă singur, în zadar fiind apărat numai de câțiva înțelepți. Mai tare decât toate taifunurile siberiene și simulatoarele kaghebiste se dovedește astăzi a fi amnezia românilor față de interesele românești și față de soarta omului care le apără cu prețul propriei vieți.

Teodor Mărieș trebuie să trăiască, pentru că România are nevoie și de viața lui. Săptămâna Patimilor, în care am intrat, ar trebui să scoată poporul român din starea dormandă a adandonării idealurilor revoluției începute în decembrie 1989.

Angela FURTUNĂ

30 martie 2010



Anunțuri

2 gânduri despre “PENTRU LEGEA LUSTRAȚIEI, ALĂTURI DE SACRIFICIUL DOMNULUI TEODOR MĂRIEȘ

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s