http://www.asociatia21decembrie.ro/2010/01/solidaritate-cu-doru-maries-2/

Monica Lovinescu observase de mult timp faptul că la noi există „lumea pe dos, lumea în jos”, adică inversarea priorităţilor şi  răsturnarea scării valorilor. Cercurile interesate de perpetuarea minciunii şi a gândirii totalitare sunt încă viguroase, iar influenţa lor politică şi socială nu e neglijabilă, după regimul prelungit de restalinizare creat de Ilici Iliescu şi dezvoltarea falangelor oligarhice cu aripi la răsărit şi protecţie europeană.
Doru Mărieş este eroul absolut al anticomunismului updates 2010: pe lângă actualitatea procesului comunismului, el îşi asumă în egală măsură necesitatea denunţării şi a procesului neocomunismului instalat în decembrie 1989 de chipa Ilici-KGB.
Absenţa mediatizării corespunzătoare a grevei desfăşurate de Doru Mărieş trădează gradul de imensă demenţă şi nivelul moral execrabil în care se complac cercurile politice-mediatice româneşti, care, cu rare excepţii, mai urmăresc interesul naţional şi cetăţenesc sau aflarea adevărurilor istorice.
Anunțuri

8 gânduri despre “Solidaritate cu Doru Mărieş

  1. Singura televiziune care pomeneste despre greva lui T.Maries este B1TV- in rest nimic.
    Nici maca TVR

  2. „Perdeaua de fum” despre care se vorbeste tot mai strident dintr-o anume parte a coltzului rosu,
    este precum strigatul disperat pentru ca cineva neavenit, a gasit cheia Cutiei Pandorei,
    o cheie ruginita de vremi insangerate dar refacuta cu migala de jurnalisti si “incapatzanati de adevar”,
    slefuita, potrivita. Auzim primele clicuri ale broastei care tine ascunsa istoria noastra recenta.
    Interventia telefonica a omului de bine cu limba de lemn, navala in studio a omului fara gat in pulovar
    de recunoastere, tocmai adus in acele zile incordate de la instruirea generala care avea loc in
    Delta Dunarii, unde mujdeiul lipovean completa ciorba grasa de oblete nenorocit, ne face sa rosim in locul lui.
    Disperarea la declaratiile unui personaj incomod, C.D., care s-a hotarat sa vorbeasca dupa 20 de ani,
    produce groaza si panica in gasca. In grupare. Peste intelegerea lor de unde si cum au aparut cele interzise.
    Se dezic si raspund peste asteptari la intrebarile reporterului, in anumite momente penibile, iar regizorul revolutiei,
    un revolutionar incomod prin raspunsurile date… Brucan tace, Militaru tace. Tacerea mortii lor este tacerea
    bolsevicilor care au incercat in decembrie 1989 sa ne anexeze marelui „frate” de la rasarit. Sa ne exporte
    in Siberia. Individual sau colectiv. Nu conta pentru ei. Aceleasi personaje mizere care apoi, ne-au vandalizat
    cu minerii, cu oamenii de bine, cu IMGB-urile lor, cu tesatoare si croitoresele excitate de pulovarul rosu,
    si care ne-au devalizat Tara, privatizat in numele lor, ne-au vandut pe doi bani, ne-au inchiriat, anexat, acoperit
    cu duhoarea respiratiei lor „democratice”. Ne-au impartit intre ei, ne-au luat apele teritoriale, muntii, apele minerale,
    padurile romanesti, industria, agricultura. Pentru linistea noastra. Cu ura proletara. Au fost instruiti ani de zile
    pentru acest lucru in tara lui Lenin, iar cu ranjetul lor macabru, ne-a impresionat din balcon, la televiziunea KGB-ului,
    ne-au tinut treji la „actiunile dusmanului terorist”, aflat tocmai in mijlocul biroului care se voma stiri otravite de ultima
    ora. Stirile hipnozei noastre de 20 de ani a fost punctata dupa orbirea Duminicii Orbului, cu diverse forme de
    divertisment brutal atat de drag lor: Tg Mures, Piatza Universitatii, alte feluri de mineriade, lovituri de stat,
    devastari ale unor jurnale sau partide ne-infestate de comunism, retrageri de cetatenii sau interdictii de intrare
    in Tara… Si ranjetul tamp al omului care da din cap precum cainele din parbriz, explicatiile lui din esenta tare,
    ne fac sa traim melancolia confiscarii unei revolutii de care ei au stiut cel mai bine cum s-o faca…
    Daca „armata populara” bolsevica nu contraola populatia prin metodele brutale ale unui ocupant terorist,
    atunci si noi am fi respirat, poate, aerul democratiei autentice, cu 20 de ani mai devreme, pastoriti de blandetea
    vorbelor si povetelor unor oameni de mare demnitate precum Coposu, am fi avut un presedinte precum Ratiu sau,
    de ce nu, Regele ar fi revenit la dorinta poporului in fruntea Tarii. Evident, vor mai trece multi ani pana cand vom
    vedea dupa gratii acele personaje sinistre care ne-au furat 20 de ani din viatza, au desfigurat viata Romaniei
    pentru multa multa vreme…
    Pentru aceste adevaruri simple, pentru ca noi sa ne recapatam vederea pierduta in acea duminica blestemata
    Teodor Maries, isi pune viatza in pericol, iar noi, societatea romaneasca nu-l vedem, tratand cotidianul murdar
    si absurd ca stire zilnica interesanta, liguritza zilnica de drog amar care ne excita existenta mutanta…. Un OM
    pe care va trebui sa-l pretuim infinit…

  3. Lipsa de audienţă a gestului suprem făcut de Dl. Doru Mărieş reprezintă simptomul cel mai îngrijorător privind maladia gravă a desolidarizării (dirijate sau spontane, prin spălarea creierului)a românilor de propriile interese vitale.

    Să sperăm, totuşi, că şi după 20 de ani, şi în condiţii de epuizare a câtorva generaţii, gestul dlui. Doru Mărieş şi dezvăluirile din ultimele săptămâni iniţiază un proces important. Incepe o altă epocă; devine posibilă internaţionalizarea în câţiva ani a procesului comunismului (după actele de condamnare din Letonia şi România); devine posibil şi momentul juridic internaţional când se va recunoaşte ţărilor noastre statutul de victime ale bolşevizării. Dacă generaţia noastră nu va începe să facă acest lucru, dedicat şi tenace, în timp ce Marele Urs de la Răsărit a câştigat deja 20 de ani avans (graţie spălării creierului şi restalinizării făute sub Ilici şi cu oblăduirea noilor curenţi europeni), s-ar putea ca Gulagul sa intre definitiv în amnezie. Inclusiv complicaţiile sale noi şi vechi.
    Mai ales acum, pe ultima sută de metri a bătăliei pentru adevăr, gesturile contemplative nu sunt de folos. Ci acţiunea eficace şi cu efect de trezire a conştiinţelor. Retorica momentului cere adecvare.
    Dl. Doru Mărieş se sacrifică pe sine pentru a trezi un popor din supradoza de anestezie aproape letală injectată de cercuri politice malefice.

  4. Marea drama este aceea ca suntem contemporani cu victimele la care privim cu dragoste infinita – dar si cu acei pe care-i vedem pe posturile lor de televiziune, criminalii hidosi, tortionarii Romaniei din ultimi 70 de ani de care nu ne putem atinge datorita unei legislatii strambe scrise astfel pentru linistea lor. Societatea romaneasca este si ea obosita si bolnava in mare parte, atasata de multe ori fortelor raului pentru un pumn de monede strambe. Boala se tine scai de noi, ne face slabi si nesiguri…Gandim prin gura lor. A gardienilor pregatiti in orice clipa, cu ranjetul sinistru, sa ne ia viata. Nu ne lasam vindecati pentru ca ne place uitarea. Uitarea zilei de ieri. Si atunci, poate pentru a ne trezi, apare cate un als al sufletului romanesc si striga strigatul disperarii. Oare cati au urechi sa-l auda, luciditate sa-l inteleaga. Invidia si ura mascata „intelectual”, da tarcoale alesului improscandu-l cu mistocaria primitiva a covrigarului. Oare este pregatit romanul pentru un nou martir? Daca nu intelegem GESTUL, atunci vom fi urmatoarea victima. Cu siguranta unei ultime suflari…

  5. Ma gandesc, privind imaginile cu Doru Maries de la primirea premiului Societatii Timisoara, cat de greu se poate ajunge la recunoasterea acestui FAR de lumina, si cat de greu este sa ajungi in raza acestuia. In 1969, ajuns din motive demne de acei ani, „pe Zarca veche” din Aiud, am invatat, aproape ca instinctuala respiratie, poeziile lui R. Gyr si N Crainic. In 17 martie, coincidenta calendaristica, eram mutat in celula 9 din dreapta coridorului. Era celula de unde in urma cu trei ani, Nechifor Crainic era eliberat. Si printre zecile de poezimemorate, una se desprinde din cele compuse de Crainic, dintre care ultima strofa se potriveste de minune situatiei de fatza:

    „Intrebat-am bufnita cu ochiul sferic,
    Oarba care vede-n intuneric
    Tainele necuprinse de cuvant:
    Unde sunt cei care nu mai sunt?

    Zis-a bufnita: Când va cadea
    Marele-ntuneric, vei vedea…”

    Aici gasim legatura dintre mortii Timisoarei, primii nostri EROI, intai-pasitorii pe grumazul Hydrei bolsevice si nasterea sub condeiul lui George Serban, a Proclamatiei de la Timisoara. Singurul oras, care avea dreptul sa gazduiasca procesul dificl al numirii noului Presedinte, al lucidei si dreptei alegeri. Bolsevicii dambovitzeni, au ales Marele-intuneric din Duminica Orbului, unde nici bufnitza cu ochiul sferic nu se mai orienteaza-n zbor, din ura pentru „Tainele cuprinse in cuvantul Proclamatiei”. Ne ajuta acum, prin efortul sau Doru Maries, sa vedem prin necuprinsul noptii razele adevarului, sau zambim tamp in somnul lasitatii inca un ciclu de 20 de ani…

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s