Rusia revine în forţă, cu noi pretexte  orientate tot împotriva victimelor sale de altădată. Judecând după felul cum decurg lucrurile în fostele ţări satelit ale Moscovei, acestea cu greu vor ajunge să-şi unească interesele pentru a cere în bloc recunoaşterea statutului lor de victime ale bolşevizării. Iar bolşevizarea, în aceste condiţii, continuă,  se reia prin procedee mai fine şi mai subtile, dar cu atât mai profunde şi definitive.

Un exemplu din strategia de reprimare a adevărului istoric se petrece, din nou, la Chişinău.

Pe 14 octombrie, la Chişinău, ambasadorul rus din Republica Moldova, Valeri Kuzmin, a dat tonul unei noi diversiuni ruseşti. El a declarat, cu ocazia festivităţii de inaugurare a Zilelor literaturii şi spiritualităţii ruse, împotriva predării „Istoriei românilor” în şcolile din Republica Moldova , relatează Jurnal de Chişinău în ediţia online.

„Toţi mă întreabă de ce sunt nemulţumit de predarea Istoriei românilor în şcolile din Moldova . Îmi place istoria românilor, însă nu-mi place cursul de istorie a românilor care s-a predat mult timp în această ţară şi care de fapt este bazat pe rusofobie şi stereotipuri antiruse„, a declarat Kuzmin.

Este incredibil cum scenariile bolşevice reîncep să urce din trecut şi să iasă din nou la lumină: clişeele rusofobe la care face referire domnul ambasador nu sunt decât adevărul istoric privind istoria Basarabiei, vechi teritoriu românesc ce a avut un destin tragic, fiind de mai multe ori ruptă de trupul  românesc, ultima oară anexată de URSS  în 1944, dată după care deportările şi exterminările în masă comise asupra populaţiei au eliminat fizic  peste 120 000 de români moldoveni. Au  fost ani însoţiţi de o campanie de distrugere a culturii şi memoriei băştinaşilor români prin deportări masive, interzicerea alfabetului latin, desfiinţarea bisericilor, teroare şi asasinate. După 1991, presiunile de deromânizare şi de ştergere a istoriei au continuat, şi s-a ajuns ca astăzi, constituţia Republicii Moldova, în articolul său 13, să numească limba de stat limba moldovenească, în timp ce Academia de Ştiinţe afirmă identitatea lingvistică între limba moldovenească şi limba română, dar foloseşte totuşi conform legilor, prima denumire.

Ceea ce domnul ambasador numeşte Stereotipuri antiruse  nu sunt decât expresia adevărului istoric ce mai e rostit, din când în când,  dar cu surdină din ce în ce mai mare, de către o   populaţie românească  ce a fost copleşită de procedeele rafinate de tortură,  de distrugere, de asimilare şi de persecuţii.

Deşi a fost prezent la acest eveniment ca invitat de onoare, prim-vicepreşedintele Parlamentului moldovean, Serafim Urechean, nu i-a dat nici o replică ambasadorului rus, Valeri Kuzmin, preferând să-şi citească mesajul de salut pregătit din timp.

„Îmi voi permite să mă folosesc de câteva notiţe ca nu cumva să politizez acest eveniment cultural care are un anumit scop”, a spus, în debutul discursului său, Serafim Urechean.

Premierul moldovean, Vlad Filat, declarase recent că Istoria Românilor va reveni în şcolile moldovene , unde va înlocui Istoria Integrată, introdusă în programa şcolară în urmă cu trei ani. El nu a precizat însă când va avea loc această schimbare. Judecând după intervenţia ambasadorului rus, însă, nu se ştie dacă această schimbare va mai avea loc şi dacă nu va fi, de acum înainte, îndelung şi sistematic sabotată. Sunt semne clare, deja, că Rusia s-a refăcut şi a devenit extrem de agresivă în relaţiile cu vecinii, mai ales în relaţiile cu ţările integrate în UE şi NATO sau cele care ar dori să facă acelaşi pas către integrare în viitor.

Aş fi aşteptat de la Rusia dovezi de schimbare, dacă vrea să fie credibilă, nu reintroducerea politicilor de forţă şi intimidare. O denunţare de către Moscova a practicilor din Gulag şi o delimitare a Rusiei de acel trecut, însoţite de un gest prin care măcar să-şi ceară scuze milioanelor de victime ale  bolşevizării (sute  de milioane de mutilaţi fizic şi psihic) – asta da, ar fi schimbarea ideală pe care omenirea o aşteaptă de la Rusia.

Dacă în America o schimbare şi o asumare a trecutului au fost posibile, nu vedem de ce în Rusia nu este posibilă această schimbare. Înseamnă, cumva, că ea nici nu a avut loc?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s