Alex Mazilu ne trimite, într-un cerc de amici ai Reţelei Literare (owner Gelu Vlaşin and Cristina Vlaşin) întrebarea cu cheie: 09.09.09 este sfârşitul lumii?

Elementele pe care se dezvoltă jocul lui Alex Mazilu sunt următoarele:
Cifra 9 este asociată cu iertarea, compasiunea şi succesul, cu aroganţa… Live Science se intreabă de asemenea, de ce este aceasta dată asa de importantă?

Din cele mai vechi timpuri, cifra a fost preferată de impăratii Chinei, apărând si in arhitectura palatelor si pe hainele lor. Superstitiosii s-ar fi asteptat la sfârsitul lumii. Impăratii Chinei erau atât de convinsi de puterile miraculoase ale acestei cifre, incât se spune că celebrul Palat Interzis avea 9.999 incăperi.

Incă suntem vii, dar ziua nu s-a terminat… :))” spune Alex.

Habar nu am, ca şi Alex, când se va sfârşi lumea.

Însă există diferite moduri de a înţelege ideea de sfârşit, în general.
Bunăoară, iată, eu, în ultima vreme am fost nevoită să zăbovesc mai mult decât altădată în faţa televizorului, vizionând cu această ocazie mult mai multe filme decât fac de obicei. Nu toate, însă, filme de artă, ci producţii de lung metraj furnizate cu kilogramul de HBO, Cinemax, AXN, MGM. Filme americane şi franceze, îndeosebi. Multe sunt aşa-zise filme de acţiune. Peliculele, datând din anii 90 şi 2000, aduc foarte des vorba de România ca de un teritoriu pierdut în temutul Est, ieşit în afara legilor, nedemocratic, văzut ca pol al corupţiei, banditismului, traficului de arme, traficului de droguri şi de carne vie. Multe scene abundă în detalii cu oribila construcţie a Parlamentului (Palatul Ceauşist al Poporului), unele detalii filmate în cartiere mărginaşe ale Bucureştiului, personajele native fiind aleşi din rândul „mutrelor” ce fac faţa faunei puşcăriilor româneşti sau a băieţilor de cartier care locuiesc câte doi-teri ani pe cincinal acasă iar restul activează în bandele din Occident sau în penitenciar…

În ultima săptămână, din şase filme vizionate de mine la televizor, patru conţineau mesajul de imagine România – Ţara crimei organizate .

Aşadar, acest clişeu a pătruns în mediile literare şi artistice, cinematografice, culturale şi politice din Occident. Imaginea României pare a fi atât de autentic compromisă pe plan mondial, figurând deja în antologiile anecdoticului criminogen, încât pe acest product de imagine s-a construit un imaginar planetar ce alocă României statutul de ţară nesigură, de teritoriu dominat de bande şi crimă organizată, de stat corupt condus de oligarhi interlopi şi clanuri mafiote.

După ce, şi aseară, am văzut la Tv. tot o peliculă americană cu distribuţie suedeză în care România este din nou scenă de acţiune, fiind destinaţia unor traficanţi şi ucigaşi profesionşti, iar scenele filmate la Bucureşti erau cât se poate de veridice şi deloc forţate, am priceput că, pentru mine, naivul, acesta e un sfârşit: sentimentul de a locui într-o astfel de ţară rău famată, şi de a nu putea influenţa cu nimic această nenorocire, în timp util, este copleşitor.

Da, la scara vieţii mele, este un veritabil sfârşit.

Însă 09.09.09 e, deja, altă poveste…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s