Citesc pe blogul lui Vladimir Tismăneanu cuvenitele observaţii ce pledează pentru bun simţ într-o ţară ce alunecă pe toboganul nebuniei: a fost uşor pentru autorităţi să deschidă urgent o alee Michael Jackson în Herăstrău (iar o publicitate deşănţată a însoţit evenimentul), dar nu s-a făcut nimic, de-a lungul anilor, din ceea ce trebuia pentru ca bulevarde bucureştene importante să poarte numele Monica Lovinescu şi, respectiv, Virgil Ierunca. Acele propuneri, făcute cu mult timp în urmă de Vladimir Tismăneanu şi Horia-Roman Patapievici, se sting în uitare şi minimalizare.

http://tismaneanu.wordpress.com/2009/08/29/strazi-cu-nume-celebre/#comments

Dar, oare, nu acesta (adică, uitarea) este scopul noilor bolşevici, care înmormântează toate actele oneste de recuperare a memoriei?

Ioan T. Morar, în rezonanţă cu bunul simţ activat mai sus, observă, la rândul său, relaţia tragi-comică dintre gloria Regelui Pop (Vasile? Decebal? Nelu?) şi Bufonul general al Capitalei, Sorin Oprescu…în dauna normalităţii psihice şi etice a românilor. Căci, la o adică, oare cât de normopsihici pot fi cetăţenii unui stat care încurajează uitarea istoriei naţionale, ştergerea creierului prin devianţă culturală, minimalizarea eroilor naţionali autentici şi sanctificarea idolilor consumerismului global…

http://morar.catavencu.ro/2009/08/30/cind-ne-a-condus-pe-noi-regele-pop/

Cazul stimulentelor împotriva memoriei pompate în minţile românilor nu e de azi de ieri. El se prelungeşte din cauza neşansei istorice care ni i-a plasat pe Ilici şi echipele sale de deratizatori kaghebişti la conducerea ţării timp de mai multe mandate decât ar fi fost legal şi sub mai multe statusuri politice decât ar fi fost corect.
În provincie, operatorii de droguri culturale comunistocentrice sunt şi mai activi.
Un caz: dacă acordarea numelor Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca unor străzi importante ale Capitalei a fost amânată sine die, însăşi revenirea acasă, în patria literelor şi patria geografică, a celor doi, este boicotată sistematic. Mai ales acasă, acolo unde scriitorii sunt înmormântaţi.
La ora actuală, cei doi îşi dorm somnul de veci la Fălticeni, în cripta tatălui, criticul Eugen Lovinescu. Iar toţi cei care au încercat să facă ceva pentru alungarea uitării din jurul Monicilor au avut mult de suferit, până recent, (precum în anii 50). Un martor este bibliograful Eugen Dimitriu (vezi ediţia Lovineştii…). Alţii preferă să tacă, încă intimidaţi. În anul 2003, revista Bucovina Literară mă concedia pe criterii politice (sub parafa baronului local pesedist Gavrilă Mîrza şi după denunţul calomnios semnat de Ion Beldeanu, Constantin Arcu, Nicolae Cîrlan şi Onu Cazan), pentru că refuza propunerea mea de editare a unui număr dedicat Monicăi Lovinescu, ce împlinea în acel an vârsta de 80 de ani (după ce mult timp fuseseră refuzate spre publicare, rând pe rând, articole şi studii dedicate scriitoarei şi marelui cărturar şi filosof român care a fost).
Construirea proiectului Zilele Monica Lovinescu (Editia I, in noiembrie 2008, iar Editia a II a în aprilie 2009) şi a decernării Medaliei naţionale Meritul Cultural – „Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca” (anul acesta, medalia a fost oferită domnului Gheorghe Grigurcu) s-a făcut greu, învingând mari obstacole instituţionale şi umane, toate sosite din partea organismelor statale şi culturale ce încă sunt cantonate în propaganda stalinistă. Însăşi menţinerea revistei Bucovina Literară , prin reprezentanţii ei, exclusiv în zona politică ce construieşte cultul personalităţii pentru oamenii de stânga şi marginalizează sistematic în cultura românească (pe banii publici!!!) oamenii pro-occidentali, de centru-dreapta (redacţia e şi azi în plin dogmatism comunistoid) este o eroare istorică, gravă pentru acest moment al României ce s-a integrat în NATO şi UE. Bucovina – cu a sa istorie tragică – a dat şi scandaluri politice, dar şi valori imense, precum Lovineştii, y compris Monica Lovinescu, dar şi Norman Manea sau Matei Vişniec, ca să nu-i pomenesc aici decât pe cei mai recenţi şi importanţi…Aceştia, însă, autentici liberal democraţi, alungaţi, persecutaţi, denigraţi la ei acasă, nu s-ar fi putut realiza niciodată aici, acasă, tocmai din cauza celor care mai ieri îi subminau, iar astăzi joacă dublu, cot la cot cu autorităţile, pe care le manipulează politic…
Cinste celor alungaţi, căci cei din urmă vor fi cei dintâi…Le-au rămas lor durerea îndepărtării, exilul, interior sau fizic asumat, ca şi patria simbolică a limbii române. Deşi emigrat din 86, Norman Manea declară şi astăzi că patria sa este limba română. Matei Vişniec, cu toate că a devenit francofon magistral, revine anual acasă, unde îşi arată generos disponibilitatea. Ambii, ţintesc cu îndreptăţire către Premiul Noel pentru Literatură…
Pentru Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca au investit întru memorie şi recuperare Vladimir Tismăneanu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Nicolae Manolescu, Ruxandra Cesereanu, Corin Braga, Gheorghe Grigurcu, Acad. Basarab Nicolescu, Traian Băsescu, Valeriu Stoica, Gheorghe Flutur, Doina Jela, Ana Blandiana şi alte nume sau cercuri de oameni de cultură, de oameni politici şi de intelectuali.

Important este ca Strada Monica Lovinescu (până la urmă, prin etica neuitării, se va trasa şi această stradă!) şi Calea Monica Lovinescu (o cale est-etică, onestă) să fie circulate, mâine, pe ambele sensuri, de oameni vii, care nu vor mai trăi într-o lume a reziduurilor mentale de gulag.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s