În România, încă nu s-a dezvoltat o cultură a dialogului. Care presupune politeţe, respect faţă de interlocutor şi faţă de cuvânt, interes şi deschidere pentru lumea partenerului, curiozitate faţă de alteritate şi diversitate. De parcă ar fi produsul unei civilizaţii sălbatice, oamenii nu ştiu să citească, oglindind, prin dialog, şi nici să vorbească paşnic unul cu celălalt, decât dacă sunt lăsaţi în pace, singuri, fiecare strigând în nacela lui cât de neînţeles este, dar rămânând neauzit.
Atunci când se intersectează pe lama unei idei, oamenii nu se ascultă unul pe celălalt, ci dezvoltă pusee de monolog integrist, urmate de execuţia sumară a „adversarului”, prin tonalităţi înalte, blocaje şi evoluţii de rang onomatopeic.

Reflexele totalitare operează nestingherit, la douăzeci de ani de la teoretica ieşire din dictatură. Comunicarea interumană rămâne blocată, ca urmare a unui alt blocaj, care nici el nu a fost, încă, dezamorsat: blocajul mintal în paradigmele segregaţioniste ale excluziunilor. Lumea aceea de surzi şi de orbi nu a apus. Într-o cultură a excluşilor, oamenii se privesc unii pe alţii ca pe duşmani şi nu ca nişte coechipieri. Blocajul mintal îi transformă în inamici declaraţi şi pe viaţă. Cultul subversivităţii, tocmai de aceea, îi împiedică să ajungă unii la ceilalţi prin intermediul cuvântului, al argumentelor, al dialogului. E un război al fiecăruia împotriva fiecăruia şi a tuturor; e o dispută care a condus la fratricidul public actual.
Politicienii şi media nu sunt străini de această prelungire a minţii de tip fundamentalist la un popor care chiar nu mai avea nimic de pierdut decât mintea cea de pe urmă.

Anunțuri

Un gând despre “Mintea cea de pe urmă – Despre cultura dialogului

  1. Citesc pe un forum fragmente din replica dlui. Dan Ghelase: „Eu cred mai curand intr-o contradictie rezultata din rasturnarea conceptiilor privind conducerea de catre clasa muncitoare si raportul individ-masa, care duce la exacerbarea resentimentelor si complexelor…instruit-neinstruit, pepetitor de fapte-inteligent, elita-clasa muncitoare, doct-semidoct etc…”

    Sunt multe de adaugat. Incerc, aici, fara a avea pretentia ca epuizez acest subiect, ci dimpotriva…:

    O cultura a dialogului presupune intelegerea democratiei si ca dreptul de a nu avea dreptate.
    Libertatea de expresie, atunci cand e practicata, incumba toleranta si intelegerea dreptului la diversitate.

    Drepturile omului si drepturile cetateanului, sunt doua categorii distincte, pentru cel ce accepta si isi insuseste valorile democratiei. Or, pentru a admite de buna voie ca poti sa vezi lumea ca pe un forum al diversitatii, in care tu si inamicul tau aveti aceleasi drepturi, este deja un pas important pentru cei ce ies din totalitarism, unde societatea era guvernata de principiul excluziunii „nu esti cu noi, esti impotriva noastra, deci te vom elimina”.

    Romania comunista a fost un sistem al monolitismului, iar intr-un atare mojar, individualitatile erau strivite de doctrina, ideologie si propaganda. Nu aveai dreptul la individualitate, ci numai la gesturi de servitute, de aderenta la monolit.

    O cultura a dialogului nu presupune anularea ierarhiilor. Insa ierarhiile induse de axiologie, de valoare, sunt una, pe cand „ierarhiile” induse de logica luptei de clasa (la care face referire Dan Ghelase) sunt alta. Intr-o astfel de ierarhie, ubueasca, unde activistul analfabet dicteaza demolarea unui monument istoric, de exemplu, din capricii politice, valoarea si competenta sunt eliminate si inlocuite prin agitarea pumnului sau amenintarea cu recluziunea carcerala.

    Si totusi, democratia e un lux. Dialogurile sunt o iluzie.

    O cultura a dialogului, astazi, ar trebui sa impuna si revizitarea idealistilor din antichitate. Platon si Socrate ne reamintesc faptul ca omul este deopotriva realitate si Idee.

    La noi, libertatea de expresie – cucerita tarziu – si inducerea sentimentului de libertate a dialogului, a creat un stil de comunicare bazat pe agresiune, care este confundata cu libertatea. Oamenii din jurul nostru cred ca a dialoga liber si a comunica liber inseamna a pune pe altii in dificultate, a-i discredita, a-i umili, in public. (Fapte vizibile pe forumuri si in media). Pierzand caracterul platonician, elevat, dialogul de acest tip aduna intr-un mozaic o suita de monologuri abjecte. Iar caracterul maieutic si terapeutic al filosofiei lui Socrate, daca ar reveni in stilul de a dialoga al oamenilor, ar putea induce din nou credinta in valoare si in forta valorilor de a da sens unei epoci.

    Socrates a fost ucis, totusi, pentru credinta sa. Spiritul lui Platon este alungat din Cetatea Mileniului III.
    Incotro?

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s