Mă întreb adesea care este motorul ce pune în mişcare starea aceasta de perpetuă căutare (în fapt, adâncă neodihnă) a inovaţiei, a găsirii unor expresivităţi autentice, a plăsmuirii de idei şi expresii. Creaţia este atât de consomptivă, încât te invită la alegeri brutale: a scrie versus a trăi (cel mai adesea, acestea sunt, pur şi simplu, raporturile, încât fiinţa ajunge să concureze autorul, care are nevoie de acelaşi timp real pe care îl arde şi omul).

Înainte de 1989, îmi puneam problema de a anihila cu orice mijloace autorul, care şi-a interzis să publice în presa şi periodicele vremii, pentru a nu fi obligat să-şi trădeze ideile şi convingerile. Spaima de a-l etala pe autor era cu atât mai mare, cu cât autorul era foarte determinat să inventeze o altă lume şi foarte orientat împotriva culturii oficiale. Aşadar, sub totalitarism, fiinţa se irosea, prin tentativele cotidiene de a-l submina pe creatorul (el însuşi autolitic, dar liber) ce nu contenea, totuşi,  să plăsmuiască şi să scrie pe ascuns, doar pentru el.

Acest mecanism- care nu a guvernat numai viaţa mea, ci atâtea alte destine irosite – a lăsat în urmă multă cenuşă: fiinţa şi autorul, deopotrivă autoexilându-se în lumea închisă a refuzului realităţii totalitare, piereau încet, prin implozie în propria lume sublimă, interioară, alternativă. Monica Lovinescu spunea că, adesea, opera unui scriitor condamnat să trăiască într-un regim totalitar constă din  însăşi construirea propriei verticalităţi, din proiectarea unei arhitecturi sufleteşti şi mentale severe, sobre, pentru conservarea  demnităţii şi a conştiinţei libere, nealterate de presiunea oficială.

Generaţia mea a dat cei mai recenţi oameni care au suferit de pe urma botniţei ideologice şi a chiuretajului mental. Poate că tocmai de aceea, astăzi, cu ultimele puteri, cei care sunt conştienţi de gravitatea pericolului totalitar (a fi conştient – a fi responsabil, cf. Ana Blandiana) predică logicile şi filosofiile realităţii apte să alimenteze dreptul fiecăruia de a avea propriul proiect de libertate.

Câtă nevoie de proiecte proprii, ultraliberale, are democraţia firavă românească!

Anunțuri

2 gânduri despre “Creatie si realitate: hrana democraţiilor autentice

  1. botnita si chiuretajul mental, frumos spus…chiuretajul implica sa scoti ceva ce se gaseste acolo – creier …dar daca insul e „neted” – pauza circomvulutiuni…metoda e salonul de masaj – bigudiuri pentru netezi !

  2. Evident, referinta mea era la lipsa de libertate si la incalcarile drepturilor celor mai firesti, care se comiteau sub dictatura, pana in 89: expresia, gandirea libera,dreptul de a calatori, libertatea de a adera, de a te insoti, alegerea sau respingerea unor valori…
    Nu spunem ca spiritul totalitar ar fi pierit dintr-o data, in Romania, pentru ca am gresi.El inca dirijeaza procese psiho-afective si strategii de comunicare, mecanisme decizionale si stiluri politice, acte si reactii, comportamente si evolutia personalitatilor…

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s