Cristian Preda scrie pe blogul său despre converirea de la comunism la anticomunism. Subiectul în sine e interesant, dar interesul teoretic are de înfruntat în practică serioase obstacole, tot teoretice, incluse în procesele psiho-formative ce se practică în lumea noastră : http://cristianpreda.ro/2009/08/13/converti%C8%9Bii-sunt-suspec%C8%9Bi/

„Convertiții sunt suspecți

de cpreda | Trafic: 33

Atacul la adresa lui Vladimir Tismăneanu din Cotidianul este, așa cum scrie pe blogul său chiar cel vizat, o reluare a unor atacuri apărute în Tricolorul și în Jurnalul național.
Regret că prietenul meu trebuie să îndure asemenea insanități, cu atât mai mult cu cât ele sunt găzduite de o gazetă unde a și scris. Unde, de altfel, am scris și eu.
Mă întreb însă pentru cine sunt produse asemenea texte.
Încerc și un răspuns: cred că ele se adresează celor care cred că orice convertire este suspectă.”

I-am răspuns lui Cristian Preda cu următoarele precizări:

„Angela Furtuna { 08.13.09 at 8:39 AM }

Cum in Romania comunismul si mecanismele mentale aferente sunt realitati modelatoare inca foarte prezente, convertirea de la comunism la anticomunism este judecata in spatiul romanesc dupa logicile totalitare monolitice ale partidului – stat. “Cine nu e cu noi, e impotriva noastra” – ” Toti ca unul” etc … Aici sta – in planul ideologiei – cheia refuzului prin care omul comun se distanteaza de dreptul constiintei de a evolua, aici sta codul cu care intelectualii versati incifreaza – cu scopul de a denigra, in cadrul bataliilor mediatice – personalitatea adversarilor. Este pusa in opera, cu scopul macularii mediatice, cunoscutul principiu sociologic al etichetarii.
Teoria etichetării (care e si o variantă a teoriei dramaturgice a lui Goffman (1959) şi a altor teorii din curentul interacţionismului simbolic) vine din studiul delincventei. Manualul spune asa: “Pornind de la ideea că există aspecte vizibile, de „scenă” ale comportamentelor individuale şi de grup, precum şi aspecte de „culise”, teoria etichetării subliniază posibilitatea atribuirii unor caracteristici neconforme cu realitatea ca fiind definitorii pentru personajul respectiv (caracteristicile decurg de obicei din prescripţii de rol care au fost active la un moment dat în comportamentul individului şi, prin extindere, al grupului)”.

Teoria etichetării sau paradigma interacţionismului simbolic a apărut în ultimele decenii a respingerii teoriei funcţionaliste şi reîntoarcerea la tradiţiile sociologiei europene (modelul teoretic weberian cu privire la semnificaţiile acţiunii
umane). Acum se poate pune in ecuatie binomul comunist – anticomunist, prin prisma acestui interactionism. Interacţionismul simbolic este o perspectivă
psihosociologică fixată pe indivizi „ca ei înşişi” şi arată cum gândirea lor internă şi stările emoţionale se leagă de comportamentul social extern. (E, asadar, o logica a inchiderii, si nu una a deschiderii).
Goffman în „Stigma and Social Identity”, descrie conceptul de stigmat şi importanţa lui în studiul devianţei. Se referă la el caracterizându-l ca „un atribut de discreditare puternică”. stigma este un concept fundamental în teoria etichetării.
Goode în „On Behalf of Labeling Theory” argumentează de ce etichetarea este importantă pentru a înţelege comportamentul chiar dacă ea nu este o teorie extrem de fidelă. Teoria etichetării este utilizată pentru examinarea specifică a caracteristicilor devianţei pentru a introduce „sensitizing concepts” – concepte senzitive.
Logicile totalitare au cultivat indelung acest mecanism de construire a acceptului de ” fidel al regimului” versus “dusman de clasa” prin includerea sa in fenomenul deviantei. Teoria etichetării (H.S. Becker) descrie închiderea persoanei într-un status de deviant datorită faptului că “indivizii etichetaţi ca devianţi ajung să creadă în autoritatea etichetei şi ajung să adopte conduite conforme cu eticheta, este ceea
ce se numeşte un proces de stigmatizare, de clasare sau degradare”.
Nu degeaba, in comunism, abdicarea cuiva de la statutul de comunist nu era vazut ca un drept al persoanei de a evolua, ci ca o devianta, ce atragea ulterior fie inchisoarea, fie excomunicarea, fie adeseori internarea in spitale psihiatrice. Toate acestea erau insotite de discreditul public, cu restrangerea drepturilor persoanei, cu marginalizarea si anatemizarea sa”.

Adaug, aici, observaţia că problema comunist – excomunist – anticomunist  va continua să rămână extrem de sensibilă în Estul Europei, y compris România, câtă vreme o minimă  lustraţie nu a fost posibilă în timp util (ea este lăsată pe seama stingerii biologice a generaţiilor şi nu pe cea a unor gesturi politice), iar restauraţia neocomunistă a funcţionat în profunzime, dincolo de stadiile declarative de faţadă – care în România se practică pe scară largă – ale multor „actuali democraţi, chipurile, autentici” proveniţi din ” foşti” convertiţi. Practica românească actuală, cea petrecută în ţară,  ne-a arătat rare cazuri de convertire autentică de la comunist la anticomunist, asumate şi susţinute prin fapte şi gesturi politice, semnificative şi dincolo de faţade cosmetizate. În locul acestor multaşteptate exorcizări mature s-au petrecut, în schimb, în vieţile comuniştilor de tribună români, mai ales etape de traseism politic ori stadii de „vindecări miraculoase” prin trecerea de la fundamentalismul comunist la mesianismul histrion.

Subiectul rămâne deschis pentru multe generaţii ce vor urma.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s