Una din cărțile cele mai lucide despre evrei („subiect vast și intimidant„) a fost scrisă de istoricul romano-catolic Paul Johnson. El își asumă îndatorarea multor erudiți, citați de vasta bibliografie a cărții, și ia asupra sa toate posibilele erori de „interpretare personală„. Publicată  în 1987 de Weidenfeld & Nicolson, The History of the Jews poate fi citită și în limba română, sub titlul O istorie a evreilor, Ed. Hasefer, București, 2005, cu sprijinul Departamentului pentru Relații Interetnice. Cartea este așezată sub semnul unei  surprinzătoare  și elegante declarații din care transpare excelența: „Dedic această carte memoriei lui Hugh Fraser, un adevărat gentleman creștin și prieten de o viață al evreilor„. Arhiepiscopul de Canterbury spusese la rândul său altădată: „Evreii sunt lecția de civilizație a unui popor„.

Am descoperit cu uluire cele patru motive, declarate, pentru care Johnson a finalizat această operă vastă : 1. Simpla curiozitate („evreii sunt oamenii care au dat naștere credinței mele„) ; 2. Tulburarea „pe care mi-o provoacă întinderea istoriei evreilor (de unde vin forța uriașă și energia ce au oferit evreilor „specificitate și omogenitate” ?) ; 3. Interesul generat de faptul că „istoria evreilor nu acoperă doar perioade lungi de timp, ci și suprafețe întinse(a scrie istoria evreilor este ca și cum ai scrie istoria lumii, însă o istorie a lumii văzută din „perspectiva unei victime erudite și inteligente„, sau, așa cum spunea Dietrich Bonhoeffer, „din perspectiva celor care sunt excluși, suspectați, prost tratați, lipsiți de putere, oprimați și disprețuiți, pe scurt, din perspectiva celor care suferă„) ; 4. Cartea, spune autorul, mi-a dat șansa să reconsider cu obiectivitate, în lumina unui studiu care acoperă aproape 4000 de ani, cea mai dificilă dintre toate întrebările umanității : pentru ce suntem noi pe pământ ? Johnson argumentează că evreii sunt susținătorii cei mai puternici ai ideii că istoria are un scop și umanitatea un destin.

O lectură fascinantă și științific documentată ne poartă, de-a lungul capitolelor structurante ale acestui vast tratat,  de la Israeliți la Iudaism, Catedocrație, Ghetou, Emancipare, Holocaust și, în final, la Sion. Cum această referință la Johnson se dorește a fi utilă  înțelegerii, explicărilor corecte și discuțiilor generate de evenimentele din Gaza actuale, voi supune atenției cititorului un pasaj din capitolul final intitulat Sion (p.414). Această teză,  a atitudinilor diferite cu care părțile antagonice se raportează la conceptul de tratat, pe care o veți regăsi mai jos, în citat,  îmi întărește convingerile exprimate și în câteva studii și articole semnate de mine, prin care  insist pe ideea de a nu neglija esența huntingtoniană, de ciocnire dintre civilizații, ca parte catalitică în doctrina teroristă Hamas și ca un nucleu tare al sursei conflictogene pe care o analizăm.

Astfel, Paul Johnson observă că „timp de două milenii, evreii fuseseră o minoritate oprimată care nu dispusese niciodată de opțiunea forței. Nevoia îi deprinsese de aceea să negocieze, adesea pentru simpla supraviețuire, și să facă asta aproape mereu de pe poziții de mare inferioritate. Cu trecerea secolelor, ei și-au dezvoltat nu numai tehnicile de negociere, ci și filosofia de negociere. Negociau împotriva unor mize imposibile, și învățaseră că trebuie să accepte statutul negociat, oricât de umil și mizerabil ar fi fost acesta, știind că soarta lor se va putea ameliora ulterior prin noi negocieri și prin eforturi proprii. Importanța căderii la înțelegere, ca principiu opus forței, le intrase în sânge. Acesta a fost motivul pentru care le-a fost atât de dificil, chiar și când dovezile deveniseră copleșitoare, să perceapă dimensiunea răului pe care îl reprezenta Hitler, le venea greu să înțeleagă un om care nu voia să cadă la nicio pace cu ei, ci le voia doar viața„.

Evreii în Israel sunt, astăzi, într-o situație oarecum asemănătoare cu cea generată de Hitler. Iranul și Hamas nu respectă acordurile și importanța negocierilor, ci vor să  impună numai doctrine bazate pe soluția finală, repetate de mai multe în public ori în ultimii ani, însoțite de gesturi armate provocatoare și amenințări continue, de atacuri și de trafic intens de armament.

Paul Johnson descrie cu multă acribie și competență academică stilul și viziunea exprimate de partea arabă în cadrul acestui conflict străvechi și acutizat de sionism. Ciocnirea dintre civilizații, dintre evrei(și indirect iudeo-creștini) și arabi manifestă în Gaza de astăzi, de aici începe. Autorul observă  că, spre deosebire de evrei,  arabii, dimpotrivă, erau o rasă de cuceritori, ale căror scrieri inspirau și reflectau deopotrivă o poziție maximală față de alte popoare, „dhimmi”, cei demni de dispreț. Însuși conceptul de negociere pentru o pace finală era pentru ei trădarea oricărui principiu. O pace provizorie, un armistițiu, puteau fi necesare și acceptabile pentru că păstrau deschisă opțiunea folosirii ulterioare a forței. Pe de altă parte, un tratat echivala pentru ei cu un fel de capitulare. Așa se explică faptul că arabii nu au vrut ca refugiații să fie recolonizați, pentru că asta i-ar fi văduvit de un atu moral. Radio Cairo spunea astfel : Refugiații sunt armamentul arabilor și naționalismului arab. Așa se explică faptul că ei au refuzat, fără niciun fel de discuție, planul ONU din 1950, de reașezare a refugiaților. În următorul sfert de secol, ei au refuzat chiar să accepte oferte repetate de a primi recompensări din partea israelienilor. Rezultatul a fost dezastruos pentru refugiați și urmașii acestora, și a reprezentat și o sursă de instabilitate pentru statele arabe.” Însuși echilibrul structural al unor state din zonă (Iordania, Liban) a fost distrus cu bună știință  de stilul și de doctrinele politico-militare arabe, care, inflexibile în ceea ce privește principiul negocierii, au generat o subminare continuă a frontierelor statului Israel cât și a surselor sale întemeietoare. Mulți sioniști încă desfășoară polemici, la rândul lor, pe tema : „dacă statul Israel era o a treia uniune de triburi,  cărui stat îi era ea succesoare ?” (p.415).

Dacă în anii 50-60, această imposibilitate de a dialoga dintre arabi și sioniști abia se contura, fiind bazată pe o incipientă diferență organică principială față de conceptul modern de negociere, ea s-a adâncit în zilele noastre, prin radicalizarea extremistă a grupărilor islamice teroriste concentrate pe mizele  anti-americane, anti-israeliene și anti-occidentale.

La ora actuală, mai mult decât oricând, problema civilizațiilor și a conflictului arabo-israelian nu mai poate fi redusă la condiția de specificitate localistă a Orientului Mijlociu, deoarece supraviețuirea evreilor este strict legată de supraviețuirea civilizației iudeo-creștine. Pe de altă parte, rasa de cuceritori arabi a emis suficiente semnale privind intențiile sale precise de a sparge bariera civilizațională prin contestarea violentă a principiilor lumii noastre. Aceste argumente, furnizate de tratatul lui Paul Johnson, sunt și rodul cercetărilor unor echipe și personalități istorice de prim rang : colectivul de cercetători ce a elaborat Encyclopedia Judaica, Istoria poporului evreu îngrijită de H.H.Ben Sasson, S.W.Baron, S.D.Goitein, G.G.Sholem, Cecil Roth, Alexander Mark, Alexander Altman, Hyam Maccoby, Jonathan J. Israel, Michael Marrus, Ronald Sanders, Raul Hilberg, Lucy Davidowicz, Robert Wistrich, Martin Gilbert, Samuel Belkin, Arthur Cohen, Meyer Waxman, Chaim Raphael (p.11).

 

Angela Furtună

 

Scriitoare, publicistă

Membră a Uniunii Scriitorilor din România

Master în Comunicare și PR cu o cercetare privind Relațiile de comunicare dintre culturile iudaică și română

17 ianuarie 2009

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s