Politică de crapă pietrele: cu praștia și cu pumnul

Posted: ianuarie 21, 2012 in angela furtuna, pamflet
Etichete:,
La vară, mitingurile pot fi mai haioase, că e cald.
Dar iarna nu-i ca vara:)) …De aceea: Util pentru stadiul actual al violenței hibernale: în fiecare instituție, sau măcar cartier, să se înfințeze un colț destinat pauzei …psiho-paramilitare :)) ; colțul să fie dotat cu saci de box și cu poligon de tir de tip circ talcioc în care să se tragă cu praștia (taxe, un pol sfertul de oră, ca să se strângă și fonduri de criză); pe sac și pe ținte să fie aplicate figuri politice de top, de la noi și de aiurea.
Metoda a mai fost folosită cu succes în trusturi importante mai ales asiatice, urmărind creșterea productivității muncii și antrenarea cetățenilor pentru frustrare, în companii unde periodic angajații își vărsau fierea pe dușmanii Binelui public, în cadrul unor repetiții generale la un eventual teatru de artă de a trăi.
Mie mi-ar prinde bine să-i dau două în pauza de masă lui Baiazid, autorului Mioriței, lui Hitler, sau lui Marx, mamei lui Lenin, lui Ceașcă bonus câte un uppercut la șase ore, lui Iliescu câte o directă pe zi în ochiul pineal, iar administratorului meu de scară, câteva tocate mărunt pe lună, căci îmi încarcă mereu factura la căldură. Mai am câte ceva de comentat și împotriva Parlamentarilor români, dar fiind ei prea mulți chiar și după referendumul din 2009, nu mi-ar ajunge o viață să le car câți pumni ar merita și câte biluțe cu praștia aș vrea…Parol!

Lasă un răspuns

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s